Coloniștii americani beau cafea cu mult înainte de a arunca ceaiul în Boston Harbor sau de a lupta pentru independență. Primele dovezi documentate ale consumului de cafea pe teritoriul american datează din 1620, când pe Mayflower se afla un mojar și un pistil pentru măcinat boabe de cafea, după cum explică istoricul Michelle Craig McDonald, autoarea cărții „Coffee Nation: How One Commodity Transformed the Early United States”. „Faptul că cafeaua era prezentă atât de devreme nu este surprinzător, dacă stai să te gândești”, spune McDonald. „Mulți dintre cei care erau pe Mayflower au venit în America de Nord din Amsterdam, care era un centru major al comerțului cu cafea în Europa de Vest încă din secolul al XVII-lea.”
Prima cafenea din colonii s-a deschis în 1676, la Boston, cu un secol înainte ca Statele Unite să-și declare independența. Unele taverne vindeau cafea chiar și mai devreme. Aceste localuri nu erau doar locuri unde oamenii se întâlneau să bea o băutură caldă – erau centre de informație, de dezbateri și de comploturi. În Marea Britanie, cafenelele erau supranumite „universități de un penny”, pentru că pentru un penny puteai să intri și să înveți o mulțime de lucruri stând de vorbă cu alți clienți. Aceeași atitudine a traversat Atlanticul.
Noaptea de 16 decembrie 1773 a marcat un moment de cotitură. Coloniștii nemulțumiți au urcat pe trei nave ancorate în portul Boston și au aruncat peste bord peste 92.000 de livre de ceai aparținând Companiei Britanice a Indiilor de Est. Tensiunile dintre Coroană și colonii crescuseră în ultimul deceniu, pe măsură ce Marea Britanie încerca să impună taxe coloniilor pentru a-și recupera datoriile de război. Protestul de la Boston Tea Party a fost îndreptat împotriva Tea Act din 1773, care acorda Companiei Indiilor de Est monopol asupra vânzării ceaiului în colonii. Deși britanicii eliminaseră unele taxe nepopulare în anii precedenți, au păstrat taxele pe ceai. Comercianții coloniali erau deosebit de supărați că această lege permitea Companiei Indiilor de Est să le submineze afacerea cu ceai.
Pentru a construi solidaritate în jurul cauzei suveranității, unii patrioți au chemat coloniștii să renunțe la ceai în favoarea cafelei. De aceea, multe istorii consideră Boston Tea Party ca un punct de cotitură în care americanii au trecut de la consumul preponderent de ceai la cel de cafea. Sentimentul anti-ceai a fost imortalizat într-o scrisoare celebră a unui părinte fondator. În iulie 1774, John Adams (înainte de a deveni al doilea președinte al SUA) i-a scris soției sale Abigail, relatând un incident din călătoriile sale. După o zi lungă, el a cerut proprietăresei casei unde era cazat o ceașcă de ceai, cu condiția să fie de contrabandă și fără taxe britanice. „«Nu, domnule, a spus ea, am renunțat la tot ceaiul din acest loc. Nu pot face ceai, dar vă pot face cafea.» Așa că am băut cafea în fiecare după-amiază de atunci și am suportat-o foarte bine. Ceaiul trebuie renunțat universal. Trebuie să mă dezvăț, și cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a scris Adams.
Cu toate acestea, McDonald susține că coloniștii beau deja multă cafea de mult timp. Ea a studiat anunțurile din anii 1760 și 1770 pentru a estima câte magazine vindeau cafea față de ceai. Chiar înainte de Boston Tea Party, spune ea, „cafeaua este cu siguranță mai disponibilă decât ceaiul”. Un motiv important? Era mai ieftină. „Prețul pe livră este semnificativ mai mic, ceea ce spune multe despre disponibilitatea și accesibilitatea sa pentru consumatori.”
Istoricii spun că este dificil să compari definitiv consumul de ceai cu cel de cafea, deoarece înregistrările oficiale dinaintea independenței erau inconsistente. „Există o cantitate imensă de contrabandă”, spune Joyce Chaplin, profesor de istorie americană timpurie la Universitatea Harvard. „Așa că nu plăteau taxe oficiale pentru ceaiul pe care îl primeau de la olandezi. Probabil că nu plăteau taxe oficiale nici pentru cafeaua din Caraibe franceze.” Chaplin observă că oamenii care proclamau cu voce tare o nouă apreciere pentru cafea în detrimentul ceaiului nu făceau întotdeauna ceea ce spuneau. Ar fi putut fi doar populism politic. „Nu beau ceai care vine prin Compania Indiilor de Est”, își imaginează ea că spunea cineva din acea epocă. „Dar, știi, alte surse sunt bune. La fel și pentru cafea.”
În epoca colonială, cafenelele erau focare de gândire sedițioasă – locuri unde oamenii plănuiau acte revoluționare. „Cafenelele sunt renumite pentru a fi locuri unde oamenii gândesc și complotează”, spune Mark Pendergrast, autorul cărții „Uncommon Grounds: The History of Coffee and How It Transformed Our World”. O cafenea numită Green Dragon a servit ca unul dintre locurile de planificare a Boston Tea Party. Cu ani în urmă, Old London Coffeehouse din Philadelphia a fost un loc de întâlnire pentru strategii de răspuns la o altă taxă britanică, Stamp Act din 1765.
Cafenelele americane timpurii aveau de obicei directoare de afaceri ale orașului, biblioteci de ziare și informații despre schimb valutar. Oamenii puteau obține asigurări maritime acolo sau puteau cumpăra lucruri la licitație. „Există un motiv pentru care cafenelele devin locuri de protest colonial… în anii 1760, în anii 1770, și anume pentru că este locul unde comercianții și negustorii se adunau”, explică istoricul McDonald. „Acolo aflau despre economia zilei.” Tavernele erau mai predispuse decât cafenelele să aibă camere de închiriat și grajduri pentru caii călătorilor. De asemenea, erau mai predispuse să aibă mâncare. Interesant, cafenelele puteau servi alcool, iar tavernele puteau servi cafea – granițele erau uneori neclare.
Pe măsură ce Statele Unite sărbătoresc 250 de ani de la independență, este important să ne amintim că revoluția nu a fost făcută doar cu arme și discursuri, ci și cu cești de cafea. Această băutură a adus oamenii împreună, a stimulat dezbaterile și a alimentat spiritul de rebeliune. Fără cafea, poate că istoria ar fi fost diferită.
