Imaginile, capturate de activiști și jurnaliști locali în zilele trecute, au făcut răbuitul lumii, deși pentru palestinieni acest lucru nu este o știre, ci o rutină zdrobiță. Un grup de proprietari de pământ, bărbați și femei, bătrâni și tineri, au încercat să oprească cu trupurile lor mașinile de distrugere aflate sub comanda Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) și ale administrației civile. Nu aveau arme, nu aveau scuturi. Aveau doar mâneci ridicate, voci strigate și o legătură cu acel pământ mai puternică decât orice act de proprietate emis de o administrație militară.
Buldoierele nu s-au oprit. Au avansat lent, inexorabil, răsturnând olive secularizate – acele "copii" ale familiei palestiniene, sursă de venit și simbol de rădăcină – și dărâmând zidurile caselor construite cu economii de o viață. Când proprietarii au încercat să se interpună fizic, au fost primiți cu spray de piper și grenade de șoc, turnând haosul într-o scenă de suferință acută. O femeie, mama a șase copii, a fost văzută plângând în colțul câmpului său distrus, ținând în mână o ramură de măslin frântă, singurul lucru rămas întreg.
"Acest pământ nu este doar pământ", ne spune Ahmad, un fermier de 52 de ani din zona Nablus, refuzând să dea numele complet de teamă de represalii. "Este sângele strămoșilor mei. Aici am învățat să merg, aici am înhamat copiii mei să planteze. Când văd buldoierul, nu văd o mașină. Văd un om care încearcă să mă ucidă trecutul și viitorul."
Mecanica demolerii: O politică, nu un incident
Ce s-a întâmplat în zilele aceasta aproape de Nablus nu este un accident de parcurs, ci aplicarea riguroasă a unei politici de dezvoltare a coloniilor și de control teritorial pe care Israel o aplică în Cisjordania, în special în Zona C – care reprezintă aproximativ 60% din teritoriul Cisjordaniei și se află sub control militar și administrativ israelian complet, conform Acordurilor Oslo.
Datele ONU și ale organizațiilor pentru drepturile omului (cum ar fi B'Tselem, Peace Now sau OCHA) arată o escaladare dramatică în ultimii ani. Doar în 2023, s-au înregistrat recorduri de demoleri: peste 1.100 de structuri palestiniene demolate, deplasând mii de oameni. Majoritatea sunt demolate sub pretextul lipsării autorizațiilor de construire. Dar paradoxul este zguduitor: autorizațiile sunt aproape imposibil de obținut pentru palestinieni. Planurile de zonare pentru localitățile palestiniene sunt inexistente sau blocate de decenii, în timp ce coloniile israeliene vecine se extind accelerat, adesea pe pământ privat palestinian, cu aprobare retroactivă sau toleranță de stat.
"Este o arhitectură juridică a dezpoziției", explică dr. Hana, o juridică specializată în drept internațional umanitar din Ramallah. "Israel folosește legea planificării ca un armă. Legea militară (Ordinea Militară 418) dă putere absolută comitetelor de planificare israeliene să respingă orice cerere palestiniană. În același timp, coloniile beneficiază de fonduri de stat, infrastructură și protecție militară. Rezultatul este o transferță forțată a populației, interzisă de Convenția de la Geneva a IV-a."
Nablus: Epicentrul tensiunii
Nablus, una dintre cele mai vechi și mai populate orașe palestiniene, a devenit în ultimul an un punct focal al violenței. Raidele nocturne ale IDF în taberele de refugiați (Balata, Askar, Ein Beit al-Ma') sunt zilnice. Moartea a zeci de palestinieni, printre care mulți civili, a marcat 2023 și 2024. Dar demolerile de case și infrastructură agricolă în zonele periferice, mai puțin vizibile media, sunt o formă de război tăcut, o "curățare etnică lentă", cum o numesc unii analiști.
În cazul recent, terenurile vizate se aflau în apropierea coloniei israeliene "Shavei Shomron" sau a unor avansposturi ilegale chiar și după legea israeliană. Modelul este cunoscut: se declară zona "teren de stat" sau "zonă militară închisă", se emit ordinuri de demolere, apoi mașinile intră sub pază armată. Proprietarilor li se spune că au 96 de ore să apeleze, dar instanțele militare aproape niciodată nu suspendă executarea.
Spray-ul de piper: Arma împotriva demnității
Folosirea spray-ului de piper (și a gazului lacrimogen) împotriva fermierilor nearmați care își apără casele nu este o măsură de control a ordinului public; este o puniție colectivă. Convenția de la Geneva interzice distrugerea proprietății private, cu excepția cazurilor în care operațiunile militare o fac absolut necesară. Distrugerea olivelor și a caselor de locuit pentru a face loc a coloniilor nu intră în această categorie.
Medicii din spitalul Rafidia din Nablus raportează un aflux constant de pacienți cu iritații severe la ochi, probleme respiratorii și contuzii din căderi în timpul încercărilor de a opri mașinile. Copiii sunt cei mai afectați. Psihologul Sami, care lucrează cu copii traumatizați, ne spune: "Un copil care vede tatăl său bătut sau aruncat la pământ în timp ce încearcă să salveze un copac de măslin nu uită niciodată. Acea imagine devine metafora vieții lor: puterea absolută împotriva puterii absolute."
Reacția internațională: Condoleanțe fără consecințe
Comunitatea internațională a reagisit, ca de obicei, cu declarații de "îngrijorare profundă". Departamentul de Stat al SUA, UE și ONU au condamnat demolerile, apelând la oprirea extinderii coloniilor. Dar pe teren, buldoierele continuă să funcționeze. Israel continuă să primească ajutor militar de miliarde de dolari anuale de la SUA, fără condiționalități legate de drepturile omului în teritoriile ocupate.
"Impunitatea este motorul acestei politici", susține un diplomat european anonim din Tel Aviv. "Fără costuri politice sau economice reale – sancțiuni, suspendarea acordurilor comerciale, oprirea transferurilor de armament – Israel nu are nicio stimulent să oprească. Declarațiile devin doar zgomot de fond."
Vocea refuzului
Însă, în fața buldoierelor, palestinienii nu se predau. În satul Burin, aproape de Nablus, locuitorii au organizat "straje de pământ" nocturne. Tinerii se rotesc la pază, armati doar cu telefoane pentru a filma și cu lanțuri pentru a încetini mașinile. Femeile pregătesc hrană pentru cei care stau la veghe. Este o formă de rezistență civilă neviolentă, născită din nevoie, nu din ideologie.
"Poate că nu putem opri buldoierul azi", zice Layla, o studentă la arhitectură care a întors acasă pentru a ajuta familia. "Dar putem face ca lumea să vadă. Putem face ca costul politic al acestui pământ furat să fie prea mare. Mâinile mele sunt mici, dar vocea mea nu e."
Aceasta este esența conflictului de azi în Cisjordanie: nu doar o dispută teritorială, ci o luptă pentru existență, pentru dreptul de a exista pe pământul propriu. Fiecare copac de măslin doborât, fiecare zid dărâmat, fiecare canistră de spray de piper aruncată asupra unui fermier nearmat este o dovadă că stația quo nu este durabilă.
De ce este important:
Această confruntare nu este un incident izolat, ci o fereastră deschisă spre realitatea zilnică a ocupației israeliene în Cisjordania. Demolerile de case și terenuri agricole nu sunt doar abuzuri administrative; sunt instrumente strategice de modificare a demografiei și a geografie teritoriului, destinate a face imposibilă viabilitatea unui viitor stat palestinian (soluția "două state"). Folosirea forței brute împotriva proprietarilor nearmați – spray de piper, grenade de șoc, arestări – evidențiază asimetria puterii și lipsa contrapunerii juridice efective pentru palestinieni. Pentru România și UE, care susțin oficial soluția celor două state și drepturile omului, ignorarea sau minimizarea acestor evenimente subminează credibilitatea diplomatică și contribuie la normalizarea încălcărilor legii internaționale. Ce se întâmplă pe dealurile Nablusului astăzi determină harta și moralitatea Orientului Mijlociu de mâine.
