De la începutul conflictului, în octombrie 2023, peste 73.000 de oameni au fost uciși în Gaza, potrivit autorităților sanitare locale. UNICEF estimează că mai mult de 58.000 de copii au rămas fără unul sau ambii părinți, iar peste un milion de copii au nevoie de protecție și sprijin psihosocial. Aproximativ 17.000 de copii sunt neînsoțiți sau separați de familii – una dintre cele mai grave crize de protecție a copilului din lume.
Saif Hijazi, un băiat de 13 ani, nu a putut alerga. De la începutul anului 2025, este paralizat, după ce un obuz de artilerie israelian a lovit cortul familiei sale strămutate. Tatăl său, Rami Hijazi, fusese ucis în ianuarie 2024, într-un atac asupra casei lor din nordul Gazei. „Îmi lipsește tata în fiecare zi. El avea grijă de tot”, spune Saif încet, din scaunul cu rotile. „De când am fost rănit, nu mai pot merge sau mișca singur. Vreau doar ca viața mea să se îmbunătățească.”
Mama lui, Warda Hijazi, în vârstă de 33 de ani, poartă singură povara. „Totul a devenit responsabilitatea mea: mâncarea, medicamentele, creșterea lor și încercarea de a compensa dragostea pe care au pierdut-o”, spune ea. După moartea soțului și rănirea gravă a lui Saif, Warda a intrat într-o depresie severă. A primit sprijin psihologic printr-un program comunitar, dar asta nu a schimbat realitatea zilnică: este singurul adult care trebuie să facă față nevoilor a trei copii, într-o zonă unde apa și hrana sunt tot mai greu de găsit.
Samah Abu Amra, o văduvă de 43 de ani din Rafah, are cinci copii cu vârste între 7 și 19 ani. Soțul ei a fost ucis pe stradă în Khan Younis, în primul an de război. „Nu pot să le ofer tot ce au nevoie. Copiii au nevoie de sprijin psihologic, financiar și emoțional. Au nevoie de mâncare, haine, educație și chiar timp pentru recreere. Sunt prea multe responsabilități pentru o singură mamă”, spune ea.
Mohammed Yassin, coordonatorul proiectului INH Indonezia, explică: „Orfanii sunt întotdeauna printre cei mai afectați în războaie. Oricât efort am face, nu putem ajunge la toți. Prin aceste activități, încercăm să reamintim lumii și să încurajăm oamenii să îi sprijine, să ofere sponsorizări care să îi ajute în viața de zi cu zi.”
Familiile din Gaza care mai au un întreținător se luptă deja să asigure strictul necesar din cauza pierderii puterii de cumpărare și a condițiilor grele. „Dar când o familie își pierde principalul susținător, suferința devine mult mai mare în asigurarea nevoilor de bază, cum ar fi apa și mâncarea”, adaugă Yassin.
La finalul cursei, copiii s-au aliniat pentru a primi medalii și cadouri. Organizatorii au onorat simbolic 100 de copii orfani. Numele lui Saif a fost primul strigat, ca un omagiu adus curajului său și drumului parcurs de când și-a pierdut tatăl și a devenit dependent de alții după accidentare. „Fiul meu trebuie să simtă că face încă parte din această lume, că oamenii îl văd și le pasă de el”, spune Warda, în timp ce își vedea băiatul primind medalia. „Acești copii orfani au pierdut atât de mult, dar merită mai mult sprijin și speranță.”
De ce este important:
Acest articol scoate la lumină o criză umanitară profundă, adesea ignorată de mass-media internațională: soarta a zeci de mii de copii orfani în Gaza. Dincolo de cifre, poveștile lui Saif, Warda și Samah arată cum războiul distruge nu doar case, ci și viitorul unei generații întregi. Evenimente precum „maratonul” sunt încercări disperate de a readuce un strop de normalitate și de a atrage sprijinul comunității internaționale. Fără o intervenție urgentă, acești copii riscă să fie pierduți pentru totdeauna – nu doar fizic, ci și emoțional și social.
