„Mi-au distrus întreaga viață”: Familii libaneze șterse de pe fața pământului în atacurile israeliene

Hussein Saleh stă pe locul unde odinioară era casa lui, în cartierul al-Thakana din Tyre, sudul Libanului. Cu ochii în lacrimi, arată cu degetul spre locul unde, pe 6 martie, stătea cu familia înainte să plece la cumpărături. Când s-a întors, nu mai era nimic. „Nu eram departe când am auzit exploziile”, spune el, cu vocea frântă. „Am alergat înapoi... era fum peste tot, dar nu puteam găsi pe nimeni. Nu puteam găsi fetița mea... țipam după soția mea, după socrul meu, după soacra mea.” Mai târziu, Hussein a găsit capul tăiat al Sarei, fetița lui de cinci ani, singurul său copil. Nouă oameni erau în casă în momentul atacului – trei dintre ei copii, iar soția lui era însărcinată. „Nu a fost un singur trup care să fi rămas intact”, spune Hussein, explicând că a durat trei zile să adune toate fragmentele de cadavre. „Care le-a fost crima? Vreau să știu. De ce a trebuit inamicul israelian să-i ucidă? Ce au făcut ei ca să merite asta? Mi-au distrus întreaga viață.”

Atacul care i-a ucis familia lui Hussein a fost unul dintre cele trei atacuri israeliene investigate de Amnesty International, care au ucis cumulat 24 de civili între 6 și 13 martie. Printre morți se numără 12 copii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, precum și șase femei. „Amnesty International a ajuns la concluzia că aceste trei atacuri ar trebui investigate ca crime de război, deoarece armata israeliană nu a reușit să ia toate măsurile de precauție necesare pentru a proteja civilii și nu a reușit să facă distincția între ținte militare și obiecte civile”, spune Sahar Mandour, cercetătoare pentru Liban la Amnesty International. „Nu a existat o țintă aparentă și niciun avertisment specific sau eficient.”

Atacurile au avut loc în al-Thakana din Tyre, satul Arki din districtul Sidon și cartierul al-Rahbat din districtul Nabatieh. Amnesty International spune că nu a găsit dovezi ale vreunui obiectiv militar în momentul atacurilor. „În doar o săptămână, armata israeliană a șters familii întregi, inclusiv o duzină de copii, în Liban, demonstrând o disprețuitoare indiferență față de viețile civile. Câte alte familii vor trebui să scoată fragmentele de cadavre ale copiilor lor din dărâmături înainte ca acest ciclu devastator de crime de război să se încheie?” a declarat Kristine Beckerle, director regional adjunct al Amnesty pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, în raportul organizației.

În ciuda solicitărilor, Israelul nu a furnizat informații cu privire la țintele celor trei atacuri. Nu este prima dată când Israelul este acuzat de atacuri ilegale în Liban, de la începutul atacurilor asupra țării în octombrie 2023. Israelul a ignorat în mod regulat încetările focului și a invadat teritoriul libanez, continuând să ocupe zone întinse în sud. De la escaladarea luptelor din martie anul acesta, Israelul a ucis cel puțin 4.250 de oameni, inclusiv peste 250 de copii, potrivit guvernului libanez. Pe tot acest parcurs, criticii spun că Israelul a acționat cu impunitate, fără teama de a fi tras la răspundere. „Impunitatea persistentă pentru atacuri ilegale riscă să normalizeze încălcări grave ale dreptului internațional umanitar și trimite un mesaj periculos că forțele israeliene pot continua să ucidă și să rănească civili fără control, fără nicio perspectivă de justiție sau reparații”, a spus Beckerle în raportul Amnesty.

Paramédicul Moussa Chaalan știe ce înseamnă asta – 135 dintre colegii săi au fost uciși din martie, mulți în așa-numitele atacuri duble deliberate. Moussa a fost printre primii care au ajuns la locul atacului care a ucis familia lui Hussein. „Fragmentele de cadavre erau împrăștiate pe o distanță de până la 200 de metri de locul impactului. Zeci de familii au fost ucise astfel. Am văzut asta în tot sudul Libanului... în Qana, în Srifa. În Burj Shemali, am adunat fragmente de cadavre a 14 oameni uciși într-un singur atac”, explică Chaalan.

Cu o zi înainte de atacul care a ucis familia lui Hussein, pe 5 martie, armata israeliană emisese ordine masive de strămutare forțată, spunând tuturor locuitorilor din sudul Libanului, inclusiv din orașul Tyre, să plece – „pentru a-și asigura siguranța”. Hussein spune că familia lui nu a putut fugi imediat pentru că șase dintre membrii familiei aveau o afecțiune medicală sau sufereau de o boală. Grupurile pentru drepturile omului spun că aceste ordine de strămutare forțată nu sunt avertismente prealabile eficiente și că Israelul trebuie să facă în continuare distincția între ținte militare și civile atunci când efectuează atacuri, altfel acestea ar fi considerate indiscriminate. „Inamicul este capabil să efectueze lovituri de precizie... dar alege să ucidă femei și copii. Israelul ar trebui judecat în instanță pentru crimele sale”, spune Hussein.

Casa familiei sale este acum un teren gol. „Nu am avut nevoie de buldozere pentru a îndepărta dărâmăturile pentru că nu mai rămăsese nimic. Structura fusese nivelată”, își amintește paramédicul Moussa. Luni mai târziu, Hussein încă se uită prin ruinele casei sale, sperând să găsească o amintire – o fotografie, un album sau o jucărie. Dar totul a dispărut, nemaifiind nimic din viața lui și din familia pe care o iubește.

De ce este important:

Acest articol scoate la lumină o tragedie umană care riscă să fie uitată în fluxul constant de știri despre conflictul din Orientul Mijlociu. Povestea lui Hussein Saleh nu este una izolată – ea reflectă un tipar de atacuri care, potrivit organizațiilor internaționale pentru drepturile omului, ar putea constitui crime de război. Faptul că Israelul nu a oferit nicio justificare pentru țintele atacurilor și că nu există nicio perspectivă de responsabilizare subliniază o criză mai profundă a dreptului internațional. În timp ce comunitatea internațională rămâne în mare parte tăcută, familii întregi sunt șterse de pe fața pământului, iar supraviețuitorii ca Hussein sunt lăsați să adune fragmentele din viețile lor distruse. Este un semnal de alarmă că impunitatea pentru astfel de acte nu face decât să încurajeze repetarea lor, iar fără presiune internațională și anchete independente, ciclul violenței și al suferinței va continua.