Povestea cum aceste jurnaluri au ajuns în siguranță la Universitatea din Edinburg, în Scotia, sună ca un scenariu de film de spionaj: o operațiune discretă, pe doi ani, de contrabandă a memoriei. Dar pentru Shehadeh, nu a fost despre dramatism, ci despre supraviețuire. "În Nakba (catastrofa din 1948), au distrus atâtea jurnale și documente private ale palestinienilor, și nu au fost găsite niciodată", mi-a spus el într-un interviu acordat lui Daniel Estrin de la NPR. "Și apoi, în 1982, la Beirut, au intrat în Centrul de Cercetare Palestinian și au luat toate hârtiile." Frica nu era paranoiacă; era istorică.
Garajul din Ramallah, unde dosarele stăteau pe rafturi, devensese un depozit vulnerabil. Operațiunile militare israeliene în Cisjordanie se intensificaseră, iar riscul ca o razzie să ștergeă cincizeci de ani de note private, corespondență diplomatică și observații de teren devenise real. Ministerul Afacerilor Externe israelian nu a răspuns la cererile de comentariu privind temerile lui Shehadeh, dar faptele vorbeau singure: istoricul palestinian a fost, de-a lungul timpului, o țintă pentru confiscarea arhivelor.
Așa că, în tăcute, cu ajutorul unor aliați de încredere – printre ei Yazeed Abu Khdeir și Mahmoud Muna – a început procesul de digitalizare și evacuație. Cărnetele au fost scanate, pagină cu pagină, apoi transportate discret din teritoriul ocupat spre Scotia, unde Shehadeh petrecea vărzile din copilărie și unde acum locuiește o parte semnificativă a arhivei sale fizice. Restul, mii de pagini, sunt acum accesibile online, la Universitatea din Exeter, oferind cercetătorilor o fereastră nefiltrată spre o realitate adesea ascunsă.
Dar de ce atâta efort pentru niște note personale? Pentru că jurnalurile lui Shehadeh nu sunt doar memorii; sunt un act de rezistență intelectuală. El a început să scrie exact în ziua de dinaintea Războiului de Șase Zile, la pragul ocupării israeliene a Cisjordaniei și a Gazei. "Am simțit că intrăm într-o perioadă istorică care trebuie documentată", explică el. "M-am apucat să scriu tot ce se întâmplă și să prezerv tot ce pot prezerva."
Această disciplină zilnică i-a servit ca un ancoră. Când lumba exterioră devenea haotică – bombardamente, coprifuze, negocieri eșuate, extinderea coloniilor – scrierea îi oferea o metodă de a procesa haosul. "Mi-a ajutat să mă înțeleg pe mine și să înțeleg ce se întâmplă în jurul meu", spune el. Nu a fost o terapie pasivă, ci o analiză activă a transformării peisagiei și a politicii.
Citind excerpele din 2002, în plena Intifada a doua, simți tensiunea aerului. "Azinoaptea a fost foarte zgomotosă. M-am trezit de multe ori la sunetul bombardamentelor și al împușcăturilor...", notează el pe 29 martie. Urmează o descriere clinică, dar dureroasă, a izolarei: "Încep să mă simt ca un deținut în casă, în izolare totală... Mă gândesc să fac exerciții mergând încol-acol prin casă." Apoi, o imagine puternică: doi tankuri uriași parcați în fața biroului său, "ca niște elefanți într-o grădină zoologică unde nu le este locul".
Dar frustrarea lui nu era direcționată doar către ocupație. Jurnalurile dezvăluie o furie profundă față de conducerea palestiniană, în special după semnarea Acordurilor de la Oslo în anii '90, care nu au oprit extinderea coloniilor. "Jurnalele mele de acel moment arată o manie mare, pe care m-a bucurat că nu am publicat-o", recunoaște Shehadeh. "A fost bine că am pus toată frustrarea și mânia în jurnale, pentru că altfel n-aș fi putut trăi în Palestina, de atât de furios și frustrat eram de conducere și de atât de critic față de ea."
Această onestitate brută este ceea ce face arhiva esențială. Shehadeh nu a fost un simplu observator; a fost un participant care a refuzat să fie complicit. Ca consilier juridic la Washington, în decembrie 1991, a notat pe o hârtie de hotel din Amman (folosită ca bloc-notes improvizat) deziluzia sa: conducerea nu a înțeles că coloniile sunt "lucrul dezastruos" și că niciun acord nu ar fi trebuit semnat fără oprirea lor. Istoria i-a dat dreptate, dar jurnalul a fost locul unde a putut striga fără să fie zgomotosit.
Pe lângă politică, există o dimensiune poetică, aproape spirituală, a scrierii lui. Shehadeh este, de asemenea, cunoscut pentru cărțile sale de călătorii pe dealurile Cisjordaniei – "Străinul în casă", "Călătorii pe dealuri". El mergea pe jos ore întregi, apoi întoarcea și nota ce vedea: schimbarea geografiei, drumurile noi tăiate prin olive pentru colonii, peisagul răpit. "Eram atât de confuz de ce se întâmpla și atât de doritor să înțeleg, încât scrierea m-a ajutat să înțeleg", spune el. "Aveam propria mea cale și propria mea nonconformitate. Și descrierea lumii mele în cuvinte m-a ajutat să o înțeleg mai bine."
Astăzi, arhiva este în siguranță. Dar operațiunea de salvare nu a fost doar un gest de conservare a trecutului; a fost un act de pregătire a viitorului. Digitalizarea și publicarea online a miilor de pagini la Exeter înseamnă că vocea lui Shehadeh nu mai poate fi tăiată de un coprifuz, de o razzie sau de o politică de ștergere a memoriei. Studentii, istoricii, diplomatul din viitor vor putea citi nu versiunea oficială a evenimentelor, ci cea a unui om care a trăit zi de zi realitatea ocupației, cu toate contradicțiile, fricile și momentele de o frumusețe dureroasă.
Raja Shehadeh a ales să nu publice mânia din anii '90, dar a ales să o salveze. Diferența este crucială. Publicarea ar fi putut fi un act de revoltă momentană; salvarea este un act de încredere în istorie. El a înțeles ce mulți nu pricep: că arhivele nu sunt depose de hârtie moartă, ci muniție pentru generațiile viitoare care vor încerca să reconstruiască adevărul.
Povestea contrabandei acestor jurnaluri spre Scotia este, la urma urmei, o metaforă a vieții lui Shehadeh: o navigare constantă între frontiere – fizice, politice, morale – cu o valiză plină de cuvinte, refuzându-se să lase că orice putere, fie ea militară sau politică, să-i dicteze narativul.
De ce este important:
Arhiva lui Raja Shehadeh nu este doar colecția privată a unui scriitor celebru; este un contrapunct esențial la narativele oficiale ale conflictului israelo-palestinian. Într-o zonă unde istorieta este un câmp de luptă și unde accesul la documente este adesea restricționat sau manipulat, jurnalurile sale oferă o perspectivă longitudinală, nefiltrată și profund umană de la 1967 până astăzi. Faptul că au fost salvate printr-o operațiune clandestină subliniază vulnerabilitatea memoriei palestiniene în fața operațiunilor militare și a politicilor de ștergere a istoriei (exemplificate de Nakba 1948 sau razzia de la Beirut 1982). Mutarea lor la Universitățile din Edinburg și Exeter asigură accesul academic deschis și perenitatea fizică, transformând testimonialele unui singur om într-un patrimoniu al omenirii. Pentru România, o națiune cu propria istorie a arhivelor secrete, a cenzurii și a luptelor pentru memorie (de la Securitate la Revoluție), povestea lui Shehadeh resonă puternic: cine controlează arhiva, controlează trecutul; și cine controlează trecutul, modelează viitorul.
