Secretarul de externe indian, Vikram Misri, a încercat luni să calibreze mesajul transmis publicului. A spus clar și răspicat: politica New Delhiului „nu este menită să comenteze aranjamentele politice interne" ale Myanmarului. Cu alte cuvinte, India nu vrea să judece cine conduce la Naypyidaw, ci preferă să păstreze canalele de comunicare deschise. „Ne-am condus mereu după principiul că dialogul susținut este ceea ce contează cu adevărat", a declarat Misri jurnaliștilor. „Istoricul ne arată că dezangajarea nu produce rezultate mai bune decât angajarea." Sună ca o mantră diplomatică clasică, dar în spatele ei se ascunde o realitate geopolitică extrem de complicată.
Vizita lui Min Aung Hlaing este prima sa călătorie în India de când a fost învestit în funcția de președinte în aprilie, după alegeri pe care criticii le consideră o farsă menită să-i consolideze definitiv puterea. Ultima dată când a venit în India a fost în 2019, pe vremea când era doar șeful armatei. Aterizarea sa de sâmbătă nu a fost una oarecare: a început cu o oprire în statul estic Bihar, la Bodh Gaya, locul sacru unde, conform tradiției budiste, Buddha a atins iluminarea. Gestul are o încărcătură simbolică imensă, mai ales că Myanmarul este adesea privit ca una dintre cele mai importante bastioane ale budismului Theravada, iar India se folosește frecvent de această legătură spirituală pentru a-și consolida influența în regiune.
Dar să nu ne lăsăm păcăliți de imaginile cu templele budiste. Agenda reală a discuțiilor a fost una pragmatică și dură. Misri a confirmat că cei doi lideri au discutat despre comerț, apărare, securitate, managementul frontierei și chestiuni regionale. S-a convenit, de asemenea, aprofundarea cooperării în sectoare strategice – energie, minerale critice, proiecte de conectivitate. Min Aung Hlaing urmează să se întâlnească cu reprezentanți ai lumii de afaceri pe parcursul vizitei sale de cinci zile și va călători la Mumbai, capitala financiară a Indiei. Practic, India joacă un joc de mare adâncime, în care valorile democratice trec uneori pe planul doi în fața intereselor economice și de securitate.
Iar interesele de securitate nu sunt deloc neglijabile. India și Myanmarul împart o frontieră terestră de 1.643 de kilometri și o graniță maritimă în Golful Bengal. Teritoriul de la graniță este infestat de grupări rebele armate, iar cele două țări cooperează de ani de zile pe intelligence și securitate frontalieră. În plus, problema cetățenilor indieni prinși în centrele de escrocherie online din regiune – mii de oameni au fost ademeniți cu promisiuni false de locuri de muncă și apoi obligați să participe la fraude cibernetice de proporții industriale – a devenit o urgență bilaterală. Misri a subliniat că India și Myanmarul au reușit să salveze peste 2.400 de cetățeni indieni în ultimele 18 luni. E o cifră care spune multe despre amploarea fenomenului.
Criticii, însă, nu s-au lăsat convinși de argumentele New Delhiului. Zin Mar Aung, ministrul de externe al Guvernului de Unitate Națională (NUG) – o structură umbrelă formată din parlamentari aleși legitimi, înlăturați de juntă – i-a trimis o scrisoare directă ministrului de externe indian Subrahmanyam Jaishankar încă din 28 mai. Tonul a fost unul ferm, dar diplomatic. „De la lovitura de stat militară din 2021, care a răsturnat voința democratică a poporului, Myanmarul a îndurat conflicte prelungite, instabilitate și suferință umanitară imensă", a scris ea. „India a susținut mereu guvernarea democratică, statul de drept și stabilitatea regională. Prin urmare, îndemnăm Guvernul Indiei să cântărească cu atenție implicațiile mai largi ale unui angajament formal care ar putea normaliza sau legitima conducerea militară în Myanmar."
Cuvintele sunt grele, iar ecoul lor depășește cu mult granițele Myanmarului. De la lovitura de stat din februarie 2021, când armata l-a înlăturat pe guvernul ales al lui Aung San Suu Kyi – laureată a Premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai iconice figuri ale democrației asiatice – țara a fost aruncată într-un război civil sângeros. Grupări de rezistență, cunoscute sub numele de Forțele de Apărare a Poporului (PDF), operează sub coordonarea NUG și controlează teritorii considerabile, în special în zonele de graniță. Luptă alături de ei și armate etnice istorice, într-o conflagrație care a făcut zeci de mii de victime și a strămutat milioane de oameni.
Occidentul a ales, în mare parte, calea izolării. Uniunea Europeană și Statele Unite au impus sancțiuni dure juntei militare și au refuzat sistematic orice contact formal cu Min Aung Hlaing. India, în schimb, a mers pe o linie complet diferită. Pentru New Delhi, Myanmarul nu este doar o chestiune de principii, ci o piesă esențială a puzzle-ului regional. Beijingul are deja o influență uriașă în Myanmar, iar India nu își permite luxul de a ceda acest spațiu strategic unui rival. Mai mult, proiectele de conectivitate pe care le are în derulare – inclusiv coridoare care leagă India de Asia de Sud-Est – depind de stabilitatea, sau cel puțin de predictibilitatea, relației cu Naypyidaw.
Această întâlnire, așadar, este mai mult decât o simplă poză pentru presă. Este o declarație de intenție. India transmite un mesaj clar: într-o lume multipolară, în care regulile vechi ale diplomației occidentale nu mai funcționează, țările din sudul global își scriu propriile reguli. Chiar dacă prețul plătit este tăcerea în fața unor abuzuri evidente ale drepturilor omului.
Rămâne de văzut dacă angajamentul va da roade. Istoria recentă a Myanmarului nu oferă prea multe motive de optimism. Dar India pare decisă să joace această carte până la capăt, asumându-și riscurile și criticile care vin la pachet cu ea. Iar pentru Min Aung Hlaing, fiecare ușă diplomatică care rămâne deschisă reprezintă o gură de oxigen în fața presiunii tot mai mari atât din interior, cât și din exterior.
De ce este important:
Această întâlnire ilustrează o fractură tot mai evidentă în politica internațională: pe de o parte, Occidentul care încearcă să izoleze junte și regimuri autoritare prin sancțiuni; pe de altă parte, puteri emergente ca India care mizează pe dialog și pragmatism. Pentru România și pentru Europa, implicațiile sunt indirecte dar semnificative – de la viitorul rutelor comerciale indo-pacifice, la modul în care se va rezolva criza refugiaților din regiune, la presiunea tot mai mare pe China care câștigă teren acolo unde democrațiile occidentale bat în retragere. Într-o lume în care principiile și interesele se ciocnesc din ce în ce mai dur, India ne arată cum arată o diplomație care alege, deliberat, a doua variantă.
