Vestea amânării a venit pe fondul unei vizite-surpriză făcute sâmbătă de președintele libanez Joseph Aoun în orașul Nabatieh, aflat în prima linie a războiului. Aici, șeful statului a fost tranșant: „Nu vor exista noi negocieri cu Israelul în acest moment”. Mesajul său a fost dublat de angajamente ferme privind retragerea trupelor israeliene, întoarcerea prizonierilor și a persoanelor strămutate, precum și reconstrucția zonelor devastate — principii pe care, spune el, Libanul se obligă să le pună în practică.
Potrivit agenției France-Presse, care citează un oficial american sub anonimat, runda de discuții programată pentru luna aceasta la Roma nu va mai avea loc mai devreme de octombrie. În schimb, ambasadorii Libanului și Israelului se vor întâlni săptămâna viitoare la Departamentul de Stat pentru a discuta despre continuarea implementării unui acord-cadru anunțat în iunie. Acel acord prevedea ca armata libaneză să dezarmeze Hezbollah în așa-numitele „zone-pilot”. Gruparea armată libaneză a respins însă orice discuție directă cu Israelul, ceea ce face ca întregul mecanism să pară mai degrabă o construcție fragilă decât o soluție reală.
Între timp, pe teren, situația se deteriorează accelerat. Premierul israelian Benjamin Netanyahu și ministrul Apărării, Israel Katz, au emis joi o declarație comună prin care promit că forțele lor vor rămâne în sudul Libanului, pentru a împiedica Hezbollah să-și reclădească prezența în zonă. În aceeași zi, armata israeliană a detonat nu mai puțin de 1.100 de tone de explozibil la ceea ce a descris drept un complex de comandă central al Hezbollah, construit în interiorul crestei Ali al-Taher. Explozia a fost de o asemenea amploare încât a provocat tremurături resimțite în toate zonele din jur.
Nabatieh, aflat la poalele acelei creste, a devenit un punct strategic fierbinte al războiului, pe care Israelul susține că l-a adus sub control operațional după săptămâni de lupte. Prețul plătit de civili este însă greu de cuantificat. Atacurile israeliene din zonă au ucis cel puțin 29 de persoane în ultimele două săptămâni, printre care 12 membri ai aceleiași familii, într-un raid aerian asupra localității Kfar Ramman, vecină cu Nabatieh. Este genul de cifră care, dincolo de statistică, ascunde drame imposibil de redat în cuvinte.
Sâmbătă, explozii puternice au zguduit orașul al-Mansouri, fiind auzite și resimțite până la Tyre și în zonele înconjurătoare, potrivit Agenției Naționale de Știri din Liban. Artileria israeliană a bombardat și zona Douha din Kfar Reman, periferiile localității Arnoun și valea Wadi al-Salouqi. Cu o zi înainte, forțele israeliene au aruncat în aer cea mai mare parte a școlii publice din al-Mansouri, lăsând în picioare doar o mică secțiune a clădirii, și au executat un raid aerian în două valuri asupra zonei Nabatieh al-Fawqa. Dronelor israeliene le-au fost semnalate zboruri la altitudine joasă deasupra Beirutului și a suburbiilor sale sudice.
Un detaliu care merită subliniat, pentru că arată cât de mult s-a schimbat fața războiului modern: potrivit relatărilor, forțele israeliene au început să demoleze locuințe folosind drone care lansează butoaie cu material exploziv direct pe acoperișuri. Este o metodă care combină tehnologia de ultimă oră cu o brutalitate deosebit de directă, transformând fiecare casă într-o țintă potențială și fiecare acoperiș într-un loc de unde moartea poate veni fără avertisment.
Contextul mai larg nu face decât să complice și mai mult tabloul. Libanul se află într-o criză economică și politică profundă, iar capacitatea sa de a reconstrui ceea ce este distrus este limitată. Președintele Aoun a cerut ajutor extern, inclusiv Greciei, pentru a impulsiona Israelul spre o încetare a focului. În paralel, Israelul a eliberat alți patru prizonieri libanezi, într-un schimb mediat de Crucea Roșie — un gest care, deși binevenit, pare mic în raport cu amploarea distrugerilor.
Amânarea negocierilor de la Roma nu este, așadar, doar o simplă întârziere procedurală. Ea reflectă o realitate în care părțile nu reușesc să găsească un teren comun, în care încrederea este practic inexistentă, iar violența de pe teren dictează ritmul diplomației, nu invers. Fiecare zi de amânare înseamnă, pentru locuitorii din sudul Libanului, încă o zi de incertitudine, încă o noapte petrecută cu teama că următoarea explozie ar putea fi chiar sub fereastra lor.
Întrebarea care planează acum este cât mai poate rezista acest echilibru fragil. Acordul-cadru din iunie, cu zonele-pilot și dezarmarea Hezbollah, sună bine pe hârtie, dar fără o încetare reală a focului și fără o perspectivă clară de retragere, el rămâne suspendat în aer. Iar în sudul Libanului, aerul este plin de fum, de praf și de sunetul exploziilor.
De ce este important:
Amânarea negocierilor dintre Israel și Liban, mediate de Statele Unite, semnalează o deteriorare profundă a perspectivei de pace în regiune. Nu este vorba doar despre o rundă de discuții ratată, ci despre faptul că violența de pe teren — bombardamentele, demolările, exploziile de amploare — sabotează în mod direct orice efort diplomatic. Atunci când diplomația este decalată față de realitatea militară, șansele unei soluții durabile scad dramatic.
În al doilea rând, situația din sudul Libanului are implicații umanitare grave. Zeci de civili uciși în doar două săptămâni, familii întregi șterse de pe hartă, școli distruse și locuințe demolate cu ajutorul dronelor arată că populația plătește cel mai greu preț. O criză umanitară de această amploare, într-o țară deja fragilizată economic, riscă să genereze instabilitate pe termen lung, dincolo de granițele Libanului.
În al treilea rând, acest conflict are o dimensiune regională și internațională care nu poate fi ignorată. Implicarea directă a Statelor Unite în mediere, poziția fermă a Israelului de a-și menține trupele în sudul Libanului și refuzul Hezbollah de a negocia direct conturează un tablou în care interesele marilor puteri se ciocnesc pe un teritoriu deja sfâșiat. Modul în care va evolua această situație va influența nu doar securitatea Israelului și suveranitatea Libanului, ci și echilibrul de putere din întregul Orient Mijlociu.
În cele din urmă, amânarea negocierilor ridică un semn de întrebare fundamental: mai există voință politică reală pentru pace sau asistăm la o lungă etapă de gestionare a conflictului, în care fiecare parte își consolidează pozițiile pe teren înainte de a se așeza, eventual, la masa discuțiilor? Pentru locuitorii din Nabatieh, al-Mansouri sau Kfar Ramman, răspunsul la această întrebare nu este un exercițiu teoretic — este o chestiune de viață și de moarte.
