Strâmtoarea Ormuz, prin care trecea aproximativ o cincime din livrările mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate înainte de începerea războiului dintre SUA, Israel și Iran, la sfârșitul lunii februarie, rămâne practic închisă navigației. Iranul a impus restricții severe, iar redeschiderea sa depinde, potrivit Teheranului, de îndeplinirea unor condiții politice și economice de către Washington. În acest context, președintele american Donald Trump a venit cu o nouă serie de cereri, inclusiv compensații financiare pentru pierderi și daune pe care le atribuie acțiunilor iraniene de-a lungul deceniilor.
Luni, Trump a declarat că va cere Iranului despăgubiri pentru decesele și rănirile legate de conflicte și atacuri din ultimii cincizeci de ani. „Vom cere bani pentru daunele pe care le-au făcut într-o perioadă de 50 de ani”, a spus el jurnaliștilor la Casa Albă. „Dacă există daune de plătit, cred că Iranul ar trebui să le plătească.” Ulterior, pe platforma sa Truth Social, liderul american a menționat în mod specific familiile celor 17 marinari americani uciși în atacul din octombrie 2000 asupra distrugătorului USS Cole, în Yemen, deși acel atac a fost atribuit Al-Qaeda, nu Iranului. Trump a cerut, de asemenea, compensații pentru familiile protestatarilor iranieni uciși în timpul revoltelor antiguvernamentale din ianuarie. „De asemenea, în ceea ce privește negocierile cu Iranul, Iranul ar trebui să fie responsabil pentru daunele și decesele cauzate oamenilor din Liban, Siria, Yemen și Gaza!”, a scris el.
Aceste cereri vin după ce Iranul a anunțat, săptămâna trecută, că SUA ar trebui să compenseze Teheranul pentru daunele provocate de atacurile americane și israeliene în timpul războiului actual. Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a prezentat sâmbătă șase noi condiții pentru redeschiderea strâmtorii, care includ garanții politice și economice substanțiale. În același timp, Teheranul a subliniat că poartă negocieri directe doar cu Omanul, cu care propune să împartă gestionarea viitoare a căii navigabile critice. Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat că discuțiile cu Omanul privind un nou aranjament de navigație în Strâmtoarea Ormuz, care ar defini noi rute de transport maritim, au progresat și se află în „etapele finale”.
Cu toate acestea, declarațiile lui Trump par să contrazică tonul optimist al vicepreședintelui său, JD Vance, care sâmbătă și-a exprimat încrederea în încheierea unui acord cu Iranul, spunând că acesta ar fi benefic pentru publicul american. Vance a menționat, de asemenea, că Iranul a asigurat SUA că nu are „planuri” de a impune taxe de trecere prin Strâmtoarea Ormuz, unul dintre punctele de fricțiune dintre cele două părți. Dar realitatea de pe teren pare să fie alta: prețul petrolului a sărit cu peste 5% luni, după noile cereri ale lui Trump, și a continuat să crească marți, pe măsură ce speranțele pentru un acord s-au estompat.
Analiștii consideră că pozițiile de negociere ale SUA și Iranului s-au întărit, ceea ce ridică semne de întrebare serioase cu privire la perspectivele unui progres diplomatic mai amplu. Negar Mortazavi, cercetător senior la Centrul pentru Politică Internațională, a declarat pentru Al Jazeera că „ambele părți par să prezinte cereri maximaliste înaintea unor negocieri serioase”. Ea a subliniat că noile cereri ale lui Trump sunt deosebit de problematice, deoarece introduc probleme care depășesc încetarea conflictului actual. „Dacă compensațiile pentru proteste și alte evenimente trecute devin o condiție reală a SUA pentru un acord, și nu doar o poziție de negociere, ar putea face un acord extrem de dificil de acceptat pentru Teheran”, a adăugat ea.
La rândul său, Teheranul caută garanții semnificative, nu doar pentru încetarea luptelor, ci și „asigurări că conflictul nu va reîncepe pur și simplu mai târziu, precum și o ușurare economică după război”. Iranul a indicat anterior că nu are încredere în negociatorii americani, deoarece SUA au lansat atacuri asupra Iranului de trei ori în timp ce discuțiile anterioare erau în curs. Această neîncredere profundă complică și mai mult orice tentativă de mediere.
Potrivit analistului politic de la Teheran, Hossein Royvaran, modul în care se va încheia impasul din Strâmtoarea Ormuz depinde de cine are cea mai mare rezistență. „Există acum această ecuație: închidere versus blocadă. Dar întrebarea este: cine strigă primul?”, a spus el pentru Al Jazeera. „În acest moment, America suferă: prețurile la benzină, inflația, costul vieții în creștere. Există o nemulțumire profundă în America față de acest război și consecințele lui asupra societății”, a explicat Royvaran. „Același lucru este valabil și în Iran, deși acolo societatea găsește justificări acceptabile: că acest război a fost impus Iranului și că Iranul nu a avut de ales decât să se apere.”
În timp ce negocierile par să fie într-un impas, impactul asupra economiei globale este deja vizibil. Creșterea prețului petrolului afectează piețele financiare și alimentează temerile de recesiune. Strâmtoarea Ormuz rămâne un punct nevralgic pentru securitatea energetică mondială, iar orice întârziere în redeschiderea sa are consecințe directe asupra consumatorilor din întreaga lume. De asemenea, tensiunile dintre SUA și Iran riscă să destabilizeze și mai mult o regiune deja marcată de conflicte prelungite în Yemen, Siria, Liban și Gaza.
În ciuda declarațiilor optimiste ale unor oficiali americani, realitatea este că ambele părți par să fie prinse într-un joc de șantaj reciproc, în care fiecare încearcă să obțină cât mai multe concesii înainte de a face vreun pas concret. Experții atrag atenția că, fără o soluție pentru Strâmtoarea Ormuz, este puțin probabil ca negocierile de pace mai ample să poată fi reluate. Rămâne de văzut dacă diplomația va reuși să găsească o cale de mijloc sau dacă escaladarea retorică va duce la o confruntare și mai periculoasă.
De ce este important:
Această situație este crucială nu doar pentru securitatea energetică globală, ci și pentru stabilitatea geopolitică a Orientului Mijlociu. Strâmtoarea Ormuz este o arteră vitală pentru transportul petrolului, iar blocarea sa prelungită poate provoca o criză economică mondială. În plus, modul în care se vor soluționa aceste negocieri va stabili un precedent pentru viitoarele relații dintre marile puteri și Iran, influențând echilibrul de putere în regiune. De asemenea, cererile reciproce de compensații și condițiile maximaliste arată cât de fragile sunt eforturile diplomatice, iar orice eșec ar putea duce la o escaladare militară cu consecințe devastatoare pentru întreaga lume.
