În provincia Ituri, epicentrul focarului, spitalele sunt asaltate nu doar de pacienți, ci și de neîncrederea comunităților. Mulți localnici nu cred în existența Ebola, iar conspirațiile sunt la ordinea zilei: unii spun că este o pedeapsă a strămoșilor, alții că este o boală inventată pentru a reduce populația. În acest context, lucrătorii sanitari se confruntă cu riscuri duble: infecția și violența fizică. În mai, o parte a centrului de tratament din Rwampara a fost incendiată de locuitori furioși, iar personalul a fugit pentru a-și salva viața.
Paluku Audrey, 29 de ani, ofițer de implicare comunitară, povestește: „Mă trezesc în fiecare dimineață la 6. Locuiesc în cartierul Kindia din Bunia, la peste 10 kilometri de centrul de sănătate. Uneori iau autobuzul, dar de multe ori trebuie să merg pe jos, pentru că nu avem salarii plătite de când am început în mai. Nici măcar nu știu exact cât ar trebui să câștig.” Ea merge din ușă în ușă, explicând măsurile de igienă și importanța spitalizării. „Oamenii ne privesc cu neîncredere. Uneori ne aruncă cu pietre. Am fost atacată și reținută de niște tineri care mă acuzau că exagerez pentru a face bani. Noroc că aveam cunoștințe în zonă care m-au salvat.”
Ghislain Maneba, 35 de ani, epidemiolog la același centru, descrie o altă realitate: „Ebola nu este ca malaria sau febra tifoidă. Lovește foarte puternic, iar asta mă sperie. Unii medici s-au îmbolnăvit. Mă gândesc adesea că mâine ar putea fi rândul meu.” El transportă cazurile suspecte la centru, iar în fiecare seară se gândește la jurământul depus de a salva vieți. „Cea mai grea amintire este înmormântarea unui coleg doctor care a murit de Ebola. Era atât de curajos și plin de ambiție. Inima mi se frânge când mă gândesc, dar mă motivează să-i onorez memoria.”
Problema salariilor neplătite este cronică. Săptămâna trecută, zeci de angajați de la Spitalul General Rwampara au intrat în grevă. „Este o rușine că lucrăm de săptămâni fără să putem cumpăra măcar un litru de apă”, spune Audrey. Ea adaugă că donatorii internaționali ar trebui să facă presiuni asupra guvernului pentru a asigura plata. În lipsa echipamentului de protecție suficient, lucrătorii se bazează pe dezinfectant și măști, dar nu au mijloace de transport sau hrană.
În ciuda tuturor obstacolelor, ambii eroi anonimi spun că munca lor salvează vieți. „Știu că eforturile mele funcționează pentru că mulți oameni mi-au promis că vor urma sfaturile mele și le vor transmite mai departe. Mă face mândru că scriu o pagină de istorie cu acest răspuns”, spune Maneba. Audrey adaugă: „Cred că țara mea va fi într-o zi recunoscătoare pentru ceea ce facem.”
De ce este important:
Această criză evidențiază fragilitatea sistemelor de sănătate din zonele de conflict și impactul tăierilor de fonduri pentru ajutor global. Fără sprijin financiar adecvat și protecție pentru lucrătorii sanitari, focarele de Ebola riscă să devină incontrolabile, amenințând nu doar RDC, ci și țările vecine. Poveștile lor ne amintesc că eroismul de zi cu zi are nevoie de resurse și recunoaștere.
