Agresiunea americană împotriva CPI nu este o noutate. Încă de la înființarea curții, republicanii au privit-o cu ostilitate. De la John Bolton la Mike Pompeo și până la actualul secretar de stat Marco Rubio, oficialii americani au fost obsedați de această instituție, deși nu a emis niciodată un mandat de arestare pentru vreun cetățean american. Ironia face ca aceste atacuri să confere CPI o legitimitate și un prestigiu neașteptate. Pentru milioane de oameni din întreaga lume, isteria administrațiilor succesive de la Washington este un antidot puternic împotriva ideii că SUA sunt deasupra legii. Cu cât urlă mai tare, cu atât curtea pare mai puternică și mai credibilă.
Totuși, această rundă de atacuri are un gust diferit. Sancțiunile impuse personalului CPI, amenințările de a sancționa întreaga instituție și declarațiile lui Rubio că va demonta curtea „cărămidă cu cărămidă” sugerează o escaladare fără precedent. Este un pericol existențial. Singura forță care poate salva CPI sunt statele membre. Dacă ele nu acționează, nu Trump va fi cel care o ucide, ci indiferența lor. Până acum, am văzut doar câteva declarații de sprijin din partea unor state europene și sud-americane. E bine, dar nu e suficient. E nevoie de acțiuni concrete, nu de vorbe goale.
În primul rând, statele membre ale CPI ar trebui să-și dubleze cooperarea cu curtea. Asta înseamnă să reafirme sprijinul pentru toate situațiile aflate în investigație și să ofere cooperare tangibilă în ceea ce privește probele și executarea mandatelor de arestare. Dacă au făcut-o deja, să o facă din nou. Nu e vorba de gesturi simbolice, ci de angajamente ferme care să arate că nu se lasă intimidate de Washington.
În al doilea rând, susținătorii curții ar trebui să încurajeze mai multe state să adere la CPI. Acest lucru este crucial, mai ales după retragerea Venezuelei și a Ciadului, două țări care au plecat la cererea explicită a SUA. Dacă administrația Trump încearcă să slăbească CPI prin reducerea numărului de membri, statele loiale ar trebui să răspundă cu o campanie de atragere a altor state. Există multe țări care s-au gândit să adere, dar nu au făcut pasul. Acum e momentul să fie convinse. De exemplu, Libanul a cochetat cu ideea de a deveni membru, ceea ce ar da curții jurisdicție asupra crimelor comise de oficialii israelieni și de comandanții Hezbollah. Beirutul a ezitat, dar statele prietene ar putea sublinia că aderarea la CPI oferă Libanului un forum multilateral suplimentar pentru a rezista presiunilor externe și pentru a demonstra că statul de drept contează. Mai mult, statele membre ar putea lega negocierile comerciale și economice de încurajarea aderării la curte.
În al treilea rând, finanțarea. Unii spun că bugetul CPI este prea mare pentru realizările sale. Pentru 2026, acesta se ridică la aproximativ 210 milioane de dolari – aproape o cincime din costul zilnic al războiului SUA în Iran. E o sumă modestă pentru o instanță care încearcă să aducă în fața justiției autorii de crime de război, crime împotriva umanității și genocid în Ucraina, Palestina și Darfur. Banii vorbesc mai tare decât vorbele. O finanțare suplimentară și flexibilă ar fi un mesaj clar: aceasta este curtea noastră și vom face tot ce este necesar pentru a-i asigura resursele de care are nevoie.
În al patrulea rând, statele trebuie să protejeze efectiv personalul CPI sancționat de SUA. În august anul trecut, mai mulți judecători ai curții au fost vizați de sancțiuni pentru că și-au făcut datoria, aplicând legea în mod imparțial. Ca urmare, nu pot folosi bănci, nu pot rezerva hoteluri sau plăti cu cardul. Uniunea Europeană și Canada au legi care ar putea bloca efectele sancțiunilor americane asupra judecătorilor. Cu toate acestea, UE nu a invocat Statutul de Blocare, iar Canada a refuzat să aplice Legea privind măsurile extrateritoriale străine. În plus, niciuna dintre aceste entități nu a susținut procesul intentat de unii judecători pentru a contesta sancțiunile în instanțele americane. E o inexplicabilă lipsă de curaj.
Să încerci să oprești atacurile lui Trump asupra CPI este ca și cum ai încerca să bateți un cui în budincă: nu se întâmplă. Dar asta nu justifică ezitările celor care se pretind susținători ai curții. Asaltul american este calculat să intimideze și să izoleze. De ce? Pentru că SUA știu că asediul lor singur nu poate distruge instituția. Pentru a reuși, au nevoie ca alții să abandoneze curtea. În loc să cedeze, statele ar trebui să profite de aceste vremuri fără precedent pentru a sprijini CPI în moduri fără precedent. Oricât de imperfectă ar fi, curtea este singura instituție permanentă capabilă să tragă la răspundere cei mai mari criminali de război, autori de crime împotriva umanității și genocid. Ea trebuie reformată, nu distrusă pentru a lăsa vinovații să scape. Susținerea CPI în fața atacurilor lui Trump nu înseamnă doar protejarea unei instituții; înseamnă trasarea unei linii și afirmarea că nimeni, oricât de puternic, nu este deasupra legii.
De ce este important:
Această analiză subliniază un moment critic pentru justiția internațională. Dacă statele membre ale CPI nu reacționează ferm la agresiunea SUA, curtea riscă să devină irelevantă, iar cei mai mari criminali ai lumii vor scăpa nepedepsiți. Mai mult, tăcerea susținătorilor ar trimite un semnal periculos: că puterea poate cumpăra impunitate. Apărarea CPI nu este doar o chestiune de principiu, ci o necesitate practică pentru menținerea unui ordin internațional bazat pe reguli, în care nimeni nu este mai presus de lege. Fiecare acțiune – de la cooperare judiciară la finanțare și protecție a personalului – contează. Este un test al voinței colective de a susține valorile fundamentale ale umanității.
