Casa ei, cunoscută sub numele de „Casa Portocalie”, se afla la doar câțiva pași de plaja al-Mansouri, lângă orașul Tyr. În momentul atacului, în locuință se aflau doar Khalil și menajera ei, de origine etiopiană, care a suferit răni mai puțin grave. Rudele lui Khalil au confirmat că femeia a fost singura victimă fatală. Armata israeliană, întrebată de NPR, a declarat că nu are informații că ar fi lovit acea casă, dar că își verifică înregistrările. Nu a oferit un termen pentru finalizarea verificării.
Conflictul din Orientul Mijlociu s-a intensificat dramatic. Israelul a invadat sudul Libanului și atacă ceea ce numește luptători și infrastructură Hezbollah, susținuți de Iran. Ministerul Sănătății libanez raportează peste 4.000 de morți de la începutul războiului, pe 2 martie, inclusiv cel puțin 600 de femei și copii. De partea israeliană, 35 de soldați, un contractor militar și doi civili au fost uciși în atacurile Hezbollah.
Mona Khalil nu era doar o activistă, ci o adevărată luptătoare. Fadia Joumaa, fostă voluntară care a preluat efortul de conservare a țestoaselor, spune că Khalil jurase să rămână în casă în timpul luptelor, crezând că este în siguranță deoarece era civilă și nu existau ținte militare în apropiere. „Mona era o luptătoare. Nu-i plăcea diplomația. Au fost momente când au tras în casa ei”, povestește Joumaa, referindu-se la oponenți locali.
Khalil a format o întreagă generație de voluntari în conservarea ecologică, protejând coasta mediteraneană și țestoasele marine pe cale de dispariție, care călătoresc sute de mile pentru a se întoarce pe aceleași plaje unde au eclozat, pentru a-și depune ouăle. Amenințările sunt multiple: încălcarea habitatului de către oameni, deșeurile din ocean și prădătorii care mănâncă ouăle și puii. Țestoasele nou-născute au doar o șansă la 1.000 de a supraviețui până la maturitate. Voluntarii găsesc cuiburile de ouă depuse noaptea, la sfârșitul verii, le protejează cu plase de sârmă și apoi ajută țestoasele mici să ajungă la apă după eclozare.
Rami Khachab, un herpetolog în vârstă de 32 de ani, originar din al-Mansouri, spune că a început să facă voluntariat în liceu, ieșind cu Khalil înainte de zori pentru a merge pe plajă în căutarea cuiburilor. „Prin Casa Portocalie, ea a inspirat generații de libanezi să-și prețuiască și să-și protejeze patrimoniul natural și ecosistemele de coastă. Munca ei a făcut-o una dintre cele mai respectate voci ale Libanului pentru conservarea marină și biodiversitate”, a declarat grupul de mediu Green Southerners, care a cerut ca cei responsabili pentru uciderea lui Khalil și a altor civili să fie trași la răspundere.
Joumaa, care a fost jurnalistă înainte de a deveni voluntară, își amintește că Khalil i-a spus: „Trebuie să transpiri și să muncești din greu așa cum fac eu înainte de a scrie un singur cuvânt.” Joumaa nu a scris niciodată acel articol, dar a petrecut ani de zile făcând voluntariat alături de Khalil, până când aceasta s-a retras în 2020. Până atunci, Khalil transformase Casa Portocalie într-un eco-pensiune, un spațiu educațional pentru copii și un punct de observare a țestoaselor marine.
Eforturile ei de conservare nu au fost lipsite de obstacole. A luptat împotriva privatizării plajelor și a construcțiilor de-a lungul coastei de sud, reușind în cele din urmă să transforme zonele de cuibărit ale țestoaselor într-o arie de conservare recunoscută oficial, bazată pe comunitate. De asemenea, a condus o campanie de succes pentru interzicerea folosirii dinamitei în pescuit. „Mona era o luptătoare. Nu-i plăcea diplomația. Au fost momente când au tras în casa ei”, adaugă Joumaa.
Moartea lui Mona Khalil este o pierdere imensă nu doar pentru Liban, ci pentru întreaga comunitate internațională a conservării. Ea a demonstrat că un singur om, pornind de la o întâmplare aparent banală, poate crea o mișcare care protejează natura și educă generații întregi. În timp ce războiul continuă să facă victime, povestea ei rămâne un simbol al curajului și al dedicării pentru un ideal mai înalt.
De ce este important:
Moartea lui Mona Khalil subliniază costul uman al conflictelor armate, care nu face distincție între combatanți și civili, inclusiv cei care dedică viața protejării mediului. Pierderea ei este o lovitură pentru conservarea marină în Liban și o reamintire a fragilității eforturilor ecologiste în zone de conflict. În plus, evidențiază nevoia urgentă de protejare a activiștilor civili și a patrimoniului natural chiar și în timpul războiului.
