Dar dincolo de cifre și statistici, există povești umane cutremurătoare. La bord, problemele nu au lipsit. În martie, un incendiu în camera de spălătorie a navei a forțat evacuarea a 600 de marinari, iar unii dintre ei au pierdut toate bunurile personale. „Au deja atât de puține lucruri cu ei acolo. Imaginează-ți să-ți pierzi lenjeria intimă, periuța de dinți, produsele de igienă”, spune Taryn Couitt, al cărei soț se află pe USS Ford. Ea adaugă că, din cauza traseului complicat al navei – de la Venezuela până la războiul actual – pachetele trimise de acasă ajung cu întârziere de până la două luni. „Pachetele Amazon sunt o loterie: unele se pierd, dar majoritatea ajung, deși durează foarte mult.”
Soțul lui Couitt este aproape de sfârșitul unei cariere de 20 de ani, dar el este cel mai îngrijorat de marinarii tineri, care nu au mai fost niciodată pe mare. „Să fii plecat atât de mult e greu pentru oricine, mai ales când porturile de escală sunt rare și scurte. Abia ai timp să dormi într-un pat normal, să mănânci ceva obișnuit și să faci un duș fără să stai la coadă la toaletă”, povestește ea. Deocamdată, nu au existat incidente grave, dar toată lumea vrea doar să se întoarcă acasă.
După o escală în Split, Croația, nava a reintrat în Marea Roșie. Surse din Congres au confirmat că instalațiile de spălătorie au fost reparate după incendiu, iar sistemele electrice și de apă caldă au fost complet restaurate. De asemenea, s-au făcut reparații la sistemul de canalizare, care a creat probleme majore în primele luni ale misiunii. La bord se află aproximativ 4.600 de persoane. Serviciul de Investigații Penale al Marinei (NCIS), cu ajutorul Biroului pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozivi, investighează în continuare cauza incendiului, pentru a exclude posibilitatea ca acesta să fi fost provocat intenționat.
Odată cu sosirea USS George HW Bush în Orientul Mijlociu, în regiune se află acum trei portavioane pentru prima dată de la începutul războiului din Irak, în 2003. Pe atunci, portavioanele făceau parte dintr-o campanie de bombardamente numită „șoc și groază”, menită să submineze regimul lui Saddam Hussein. Între Ford, Bush și cele trei nave ale Grupului Amfibiu Iwo Jima, aproximativ 15.000 de marinari și pușcași marini din zona Norfolk sunt desfășurați în conflicte care au început în timpul administrației Trump. USS Iwo Jima a stat în Caraibe mai mult de opt luni, iar USS San Antonio s-a întors săptămâna trecută la Norfolk. Celelalte nave fac parte încă din Operațiunea „Southern Spear”, unde SUA continuă să vizeze ambarcațiunile mici din regiune despre care administrația Trump spune că transportă droguri.
Marina americană încearcă, de obicei, să limiteze desfășurările la șase-șapte luni, recunoscând presiunea asupra familiilor. În ianuarie, șeful operațiunilor navale, amiralul Daryl Caudle, a declarat jurnaliștilor că este îngrijorat de povara financiară asupra familiilor și de impactul asupra moralului dacă USS Ford ar fi redirecționată către Orientul Mijlociu. Marinarii și pușcașii marini primesc o indemnizație pentru misiuni dificile dacă sunt desfășurați mai mult de 220 de zile (aproximativ șapte luni). Suma nu a fost actualizată din 2014. Plafonată la 495 de dolari pe lună, adică 16,50 dolari pe zi, această indemnizație este acum mai mică decât salariul minim pe o oră în California.
„E bine să primești acest ban în plus, dar nu este suficient. Trebuie să găsim o modalitate de a face ceva în această privință. Nu putem opri armata să se desfășoare, aceasta este misiunea lor, dar noi, ca comunitate, putem sprijini aceste familii, astfel încât impactul să nu fie atât de dur”, spune Kathy Roth-Douquet, fondatoarea și CEO-ul Blue Star Families, o organizație care oferă sprijin militarilor și familiilor lor.
De ce este important:
Această desfășurare record nu este doar o problemă logistică sau militară – ea dezvăluie fisurile din sistemul de sprijin al familiilor militarilor. În timp ce navele continuă să patruleze în puncte fierbinți ale globului, acasă, soții, copiii și părinții așteaptă cu sufletul la gură. Incendiile, defecțiunile tehnice și întârzierile poștale sunt doar vârful aisbergului. Sub apă se ascunde o criză tăcută: epuizarea emoțională, dificultățile financiare și lipsa unor compensații adecvate pentru sacrificiile făcute. Povestea USS Ford este un semnal de alarmă pentru societatea americană și nu numai – ne amintește că războiul nu se poartă doar pe câmpul de luptă, ci și în sufletele celor care așteaptă acasă.
