Epidemia, care a început în provincia Kivu de Nord, una dintre cele mai afectate de conflicte armate din RDC, a fost confirmată pentru prima dată în luna august a acestui an. De atunci, numărul cazurilor a crescut alarmant, iar autoritățile sanitare locale, sprijinite de OMS și de alte organizații internaționale, se luptă să țină sub control răspândirea virusului. Tulpina Bundibugyo, descoperită inițial în 2007 în Uganda, este mai puțin frecventă decât varianta Zaire, dar la fel de letală, cu o rată a mortalității cuprinsă între 25% și 50% în funcție de accesul la îngrijiri medicale.
„Este o situație extrem de gravă”, a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, într-o conferință de presă susținută la Geneva. „Focarul se extinde dincolo de granițe, iar comunitățile afectate sunt printre cele mai vulnerabile din lume. Fără o acțiune coordonată și rapidă, riscăm să asistăm la o criză umanitară de proporții.”
Până în prezent, peste 60 de persoane au murit din cauza Ebola în RDC, iar cel puțin 10 cazuri au fost raportate în Uganda, unde pacienții au traversat granița pentru a căuta tratament sau pentru a fugi de violențe. Autoritățile ugandeze au activat deja planurile de urgență, inclusiv carantinarea zonelor de frontieră și vaccinarea personalului medical, dar resursele sunt limitate. „Nu avem suficiente vaccinuri sau echipe medicale pentru a face față unui val mare de cazuri”, a recunoscut ministrul Sănătății din Uganda, Jane Ruth Aceng.
Contextul regional complică și mai mult lucrurile. RDC se confruntă de decenii cu conflicte armate, iar provincia Kivu de Nord este controlată parțial de grupări rebele care împiedică accesul lucrătorilor umanitari. În plus, infrastructura sanitară este aproape inexistentă în multe zone rurale, iar populația, deplasată frecvent de violențe, se adună în tabere improvizate, unde igiena este precară. „Ebola se răspândește rapid în astfel de condiții”, explică dr. Jean-Jacques Muyembe, directorul Institutului Național de Cercetare Biomedicală din RDC. „Fiecare zi pierdută înseamnă mai multe vieți.”
OMS a declarat anterior urgențe globale pentru Ebola în 2014 (Africa de Vest) și 2019 (RDC), dar aceasta este prima dată când tulpina Bundibugyo atinge un asemenea nivel de alertă. Decizia de a declara urgența globală nu este luată cu ușurință, deoarece implică mobilizarea de fonduri și resurse internaționale, dar și restricții de călătorie care pot afecta economiile locale. Cu toate acestea, experții consideră că măsura este necesară pentru a preveni o catastrofă.
„Nu putem aștepta ca virusul să ajungă în marile orașe sau în alte țări”, avertizează dr. Mike Ryan, directorul executiv al Programului de Urgențe Sanitare al OMS. „Trebuie să acționăm acum, înainte să fie prea târziu.”
Pe lângă eforturile de izolare, OMS și partenerii săi au început o campanie de vaccinare în zonele afectate, folosind un vaccin experimental care s-a dovedit eficient împotriva tulpinii Zaire. Cu toate acestea, eficacitatea sa împotriva Bundibugyo nu este pe deplin cunoscută, iar stocurile sunt limitate. „Avem nevoie de mai multe doze și de mai multe cercetări”, spune dr. Seth Berkley, directorul GAVI, Alianța pentru Vaccinuri.
În timp ce comunitatea internațională se mobilizează, locuitorii din regiune trăiesc cu frică. „Ne este teamă să ne atingem unii pe alții, să mergem la piață sau să ne îngropăm morții”, mărturisește Marie, o femeie dintr-un sat din Kivu de Nord. „Nu știm cine este bolnav și cine nu.”
Epidemia de Ebola din RDC este un semnal de alarmă pentru întreaga lume. Într-o eră a globalizării, niciun focar nu rămâne izolat mult timp. OMS face apel la toate statele să sprijine financiar și logistic eforturile de combatere a virusului, subliniind că solidaritatea internațională este singura cale de a opri această criză.
De ce este important:
Declararea epidemiei de Ebola din RDC drept urgență globală de sănătate atrage atenția asupra fragilității sistemelor sanitare din zonele de conflict și asupra necesității unei cooperări internaționale rapide. Fără măsuri imediate, virusul poate scăpa de sub control, amenințând nu doar Africa Centrală, ci și alte continente. Este un test pentru capacitatea lumii de a răspunde la amenințări sanitare transfrontaliere într-un context geopolitic tensionat.
