Pactul vine pe fondul unui conflict regional care pare să nu se mai termine. De la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023 și până la războiul genocidar din Gaza, urmat de confruntările directe dintre Iran și Israel, întreaga regiune este într-o fierbere continuă. În acest context, cele trei state sunnite majore încearcă să-și găsească un loc sigur, între două puteri care își dispută supremația: Iranul și Israelul.
Analiștii sunt împărțiți. Unii văd în acest pact un pas firesc spre o alianță regională mai largă, care ar putea contrabalansa influența celor două puteri. Alții, precum Harlan Ullman, președintele firmei de consultanță Killowen Group, sunt mai rezervați. „Nu am văzut încă declarația de la Mecca. Credem că spune că un atac asupra unuia ar trebui considerat un atac asupra tuturor – și „ar trebui” este expresia cheie, pentru că nu înseamnă neapărat că se va întâmpla”, a declarat el pentru Al Jazeera. Această precauție reflectă realitatea dură a politicii internaționale: pactele sunt frumoase pe hârtie, dar testul adevărat vine atunci când un membru este atacat.
Fiecare dintre cele trei țări aduce ceva unic la masă. Pakistanul are o armată experimentată, un arsenal nuclear – singurul dintr-o țară cu majoritate musulmană – și o experiență vastă în lupte. Turcia, membră NATO, aduce tehnologia dronelor de ultimă generație și o industrie de apărare sofisticată. Arabia Saudită, la rândul ei, are resursele financiare necesare pentru a susține o astfel de alianță. Împreună, par să formeze un trio formidabil. Dar întrebarea rămâne: sunt ei cu adevărat pregătiți să lupte unul pentru celălalt?
Amenințările nu sunt doar teoretice. Pakistanul se confruntă cu un conflict la granița cu Afganistanul și a avut schimburi de focuri cu India, o altă putere nucleară, în mai 2025. Arabia Saudită a fost ținta atacurilor din partea Iranului și a aliaților săi, inclusiv a houthiților din Yemen, încă de la începutul războiului americano-israelian împotriva Iranului. Turcia luptă de ani de zile împotriva grupărilor kurde armate, atât pe teritoriul său, cât și în afara lui. Iar tensiunile cu Israelul sunt tot mai mari.
Ceea ce este interesant este modul în care aceste trei state au reușit să-și lase deoparte diferențele trecute. Arabia Saudită și Turcia au avut o relație tensionată după uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018, în consulatul saudit din Istanbul. Dar, până în 2022, ambele părți au decis că pragmatismul este mai important decât orgoliile. Riadul a început o strategie de dezescaladare regională, iar Ankara căuta să-și întărească economia. Acum, presiunea exercitată de Israel și Iran i-a adus și mai aproape.
Un aspect crucial este rolul Statelor Unite. Multă vreme, Arabia Saudită și, într-o măsură mai mică, Turcia s-au bazat pe SUA ca partener de securitate. Dar politica externă americană, sub președintele Donald Trump, a devenit tot mai imprevizibilă. „Administrația Trump a spus că aliații trebuie să se descurce singuri. Este clar pentru mine că aliații noștri caută alternative”, a subliniat Ullman. Israelul pare să fie principala prioritate a Washingtonului în Orientul Mijlociu, ceea ce îi face pe ceilalți aliați să se simtă vulnerabili.
Pactul de la Mecca este, în esență, un răspuns la această nesiguranță. Dar semnatarii au fost extrem de atenți să nu-l prezinte ca fiind îndreptat împotriva cuiva anume. „Pentru toate cele trei state, Israelul rămâne cea mai mare amenințare la adresa securității și stabilității regionale”, a explicat corespondentul Al Jazeera, Osamah Bin Javaid. „Iranul urmează îndeaproape în această matrice a amenințărilor, mai ales pentru Arabia Saudită, după atacurile Teheranului asupra intereselor Washingtonului.”
Benjamin Netanyahu, premierul israelian, a început să vorbească despre pericolul unei „axe sunnite” emergente, fără să definească exact ce înseamnă asta. Experții cred că astfel de declarații ar putea deveni o profeție auto-împlinită, împingând și mai mult statele sunnite să se unească. Pakistan, Arabia Saudită și Turcia au toate majorități sunnite, iar Iranul, deja, a atacat Arabia Saudită, la fel și grupările susținute de Teheran. Riadul a răspuns cu lovituri asupra unor grupări pro-iraniene din Irak.
Întrebarea care planează este dacă pactul se va extinde. Egipt, Qatar, Siria sau Emiratele Arabe Unite ar putea fi potențiali membri. Dar fiecare are propriile sale probleme. Siria este concentrată pe reconstrucție după 13 ani de război civil și ar putea ezita să intre într-un pact care ar putea fi perceput negativ de Israel. Egiptul, la rândul său, este preocupat de economie și de evitarea tulburărilor interne. Emiratele au normalizat relațiile cu Israelul prin Acordurile Abraham, ceea ce le plasează într-o poziție diferită.
Adevărul este că Orientul Mijlociu este un mozaic complex de interese divergente. Orice narațiune despre o nouă ordine regională este prematură. Pactul de la Mecca va fi cu adevărat testat doar atunci când unul dintre membri va fi atacat. Israelul și Iranul au demonstrat că sunt dispuse să meargă până la capăt. Întrebarea este dacă Arabia Saudită, Turcia și Pakistan sunt pregătite să facă același lucru una pentru cealaltă. Într-un Orient Mijlociu atât de volatil, un astfel de scenariu ar putea apărea oricând. Și atunci vom vedea dacă această alianță este doar o hârtie sau o forță reală capabilă să schimbe regulile jocului.
De ce este important:
Această alianță ar putea redefini echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, oferind o alternativă la dependența de SUA și contrabalansând influența Iranului și Israelului. Dacă pactul funcționează, ar putea duce la o mai mare stabilitate regională, dar dacă eșuează, ar putea amplifica tensiunile. Este un semnal că statele sunnite caută soluții proprii la amenințările comune, iar evoluția sa va fi urmărită îndeaproape de toate puterile regionale și globale.
