Această mișcare face parte dintr-o tendință mai largă observată de la începutul anului 2025, în care administrația Trump a negociat acorduri financiare cu dezenze de state străine pentru a accepta deportați non-cetățeni, chiar și atunci când acești individui nu au nicio legătură istorică, culturală sau familială cu țara de destinație. Conform declarațiilor oficialelor paraguayene, „fiecare caz a fost evaluat individual, în plena respectare a suveranității naționale, a legilor de imigrare și a dreptului internațional”. Totuși, experții și organizațiile de drepturi umane avertizează că acest mecanism, denumit „deportări în state terțe”, transformă procesul de returnare într-un instrument de presiune și control transnațional, adesea lipsit de garantii fundamentale.
Paraguay se alătură unei liste în creștere de state care au acceptat să participe la acest scheme, printre care se numără Costa Rica, El Salvador, Republica Democrată a Congoului (RDC), Eswatini (fosta Swaziland) și Sudanul de Sud. În multe cazuri, aceste acorduri implică plăți multimilioane de dolari de la SUA în schimbul acceptării și, uneori, închirierii de persoane deportate în centri de detenție sau în condiții similare cu cele din închisoare. Conform estimatelor efectuate de parlamentarii démocrați din SUA până în februarie 2025, mai mult de 40 de milioane de dolari au fost alocați în contracte cu state străine ca incentiv pentru acceptarea deportaților.
Robert Alter, un oficial al Ambasadei SUA în Paraguay, a lăudat acordul ca „dovedire a relației strânse dintre Washington și Asunción”, declarând că scopul colaborării este „facilitatea returnării sigure și ordonate a acestor indivizi la țările de origine”. Totuși, această afirmație este direct contestată de activiști și juristi, care remarcă că mulți dintre deportați nu au nicio legătură verificabilă cu Paraguay — nici prin naștere, nici prin locuire prelungită, nici prin familie — iar afirmația despre „returnare la țara de origine” devine o fictiune juridică.
Cazul lui Kilmar Abrego Garcia, un salvadorean cu aplicație de azil pendentă în SUA, a devenit un simbol al contradicțiilor acestui sistem. Deși Abrego Garcia a exprimat clar dorința de a fi returnat în Costa Rica — țara care a acceptat deja să-l primească — și deși Costa Rica a confirmat voluntatea sa de a-l primi, administrația Trump ainsistat să-l deporteze într-o țară africană, fără legături cu el. Acest lucru a fost denunciat de organizații drepturilor omului ca o tactică de intimidare, destinată să décourageze alții să caute protecție juridică în SUA.
Preocupările privind condițiile din statele de destinație sunt, de asemenea, grave. Sudanul de Sud, de exemplu, atravarsa una dintre cele mai mari crize de deplasare din lume, cu luptă armată care riscă să se transforme într-un război la scară națională. Republica Democrată a Congoului, unde au fost trimisi deja 15 de deportați din statele sud-americane în săptămâna trecută, continuă să fie scenă de conflicte armate între forțele guvernamentale și rebeliile sprijinite de Rwanda, iar Departamentul de Stat al SUA a avertizat repetat despre „nepăsări civile” și „instabilitate severă” în regiune.
În Uganda, unde o dozena de deportați au ajuns în începutul lunii martie, societățile de avocatură din Uganda și Africa de Est au anunțat că vor contesta legal acordurile cu SUA, caracterizând procesul ca „undignit, haroavent și deumanizant” și îl descriind ca o formă de „represiune transnațională” — un termen folosit pentru a descrie acțiuni ale unui stat care își extinde puterea de control peste indivizi în afara frontierei sale, adesea prin intermediul alianțelor cu alte state.
Conform Associated Press, administrația Trump ar negocia acorduri similare cu încă 47 de state, ceea ce sugerează că acest model de deportare în state terțe ar putea deveni un pilon al politicilor de imigrare ale SUA pentru anii viitori, indiferent de cine va sta la putere în Washington. Aceasta ridică întrebări fundamentale despre suveranitatea statelor de destinație, despre drepturile indivizilor să aleagă unde vor trăi și despre etica unui sistem care plătește state străine pentru a deveni temnițe ale politicii externe americane.
În contextul unei crize globale de migrare, în care milioane de persoane fuge din conflicte, persecuții și schimbări climatice, alegerea SUA să externalizeze deportările — în loc să procure soluții umanitare, legale sau de reintegrare — reflectă o tendință periculoasă de a trata migranții ca pe un produs de negociat, nu ca pe bei umani cu drepturi fundamentale. Paraguay, prin acceptarea acestui acord, nu doar că devine parte dintr-un mecanism controversat, ci și assume un risc reputațional și moral, în special în contextul în care statele latinoamericane au istoric de solidaritate regională și de respect pentru drepturile migrantilor.
