Totul a început pe 13 septembrie 2022, când Mahsa Amini a fost reținută de patrula de orientare, cunoscută drept poliția morală, pentru că hijabul său nu acoperea complet părul. Imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat-o prăbușindu-se într-un centru de „reeducare” din centrul Teheranului, iar trei zile mai târziu a fost declarată moartă. Autoritățile au invocat afecțiuni medicale preexistente, dar tatăl ei, Amjad Amini, a susținut că fiica sa a fost bătută în furgonetă. Două jurnaliste locale au relatat povestea, inclusiv o imagine sfâșietoare cu părinții îmbrățișându-se în fața secției de terapie intensivă, iar ambele au fost ulterior încarcerate sub acuzații de securitate națională.
Protestele au început în fața spitalului, apoi s-au extins în orașul natal al Mahsei, Saqqez, și în scurt timp au cuprins întreaga țară. Oamenii au cerut nu doar libertatea de a alege cum să se îmbrace, ci și drepturi mai largi pentru femei și pentru toți iranienii. Mișcarea a durat până la începutul anului 2023 și a fost susținută internațional. Potrivit Misiunii Internaționale Independente de Constatare a Faptelor a ONU, cel puțin 550 de iranieni au fost uciși în timpul protestelor, inclusiv 68 de copii și 49 de femei, în 26 dintre cele 31 de provincii.
Sloganul „Femeie, Viață, Libertate”, un proverb kurd, a devenit simbolul acestei mișcări fără precedent, care a schimbat fundamental modul în care iranienii se îmbracă și gândesc. Bahar, o tânără de 26 de ani din Teheran, a declarat pentru Al Jazeera: „Am crezut că nu vom putea niciodată să alegem cum vrem să ne îmbrăcăm, dar mișcarea a creat o schimbare culturală masivă și o identitate mai progresistă, care nu mai poate fi luată acum.” Ea a spus că, timp de luni de zile după ce protestele s-au domolit, a ținut un hijab în jurul gâtului, de teama represaliilor, dar acum nu mai poartă nici măcar acela.
Setareh, o altă locuitoare a capitalei, se bucură de sprijinul mai multor membri ai familiei pentru alegerile sale vestimentare. Ea se confruntă cu mai puține abuzuri verbale pe străzile Teheranului și este rareori refuzată de șoferii de ride-hailing pentru că nu poartă hijab. „Oamenii și familiile, în special bărbații, sunt acum mai obișnuiți ca femeile să se îmbrace mai natural, chiar dacă nu le place”, a spus ea.
Pe rețelele sociale, mulți iranieni au reflectat asupra mișcării. Un post a amintit de momentul în care două tinere au îndrăznit să ia micul dejun într-un restaurant tradițional din Teheran fără hijab obligatoriu, un gest fără precedent la acea vreme. Au fost arestate și eliberate ulterior, dar acțiunea lor a deschis calea pentru nenumărate altele.
Deși purtarea hijabului a rămas obligatorie pentru femei de la revoluția islamică din 1979, autoritățile au încercat în mod repetat să reimpună legea. La sfârșitul anului 2023, a fost adoptată o lege dură privind hijabul, care prevedea pedepse mai aspre pentru infractori, dar președintele Masoud Pezeshkian a declarat că nu o poate aplica, deoarece majoritatea oamenilor o resping și ar putea duce la noi tulburări. El a adăugat că Iranul se confruntă cu presiuni externe constante din partea SUA și a aliaților săi.
Mai Sato, raportorul special al ONU pentru drepturile omului în Iran, a declarat miercuri că, deși legea a fost suspendată, numeroase cafenele, restaurante și magazine continuă să fie închise de autorități, iar unii angajați sau clienți sunt arestați pentru încălcarea regulilor privind hijabul. În această săptămână, rapoarte locale au indicat că mai multe femei au fost arestate în Isfahan și duse cu furgonete și autobuze de forțele de securitate înarmate. Incidente similare au fost raportate în Rasht și Mashhad, deși autoritățile nu au confirmat sau comentat.
Videoclipuri distribuite online miercuri au arătat că unele afaceri din Saqqez și din alte orașe din Kurdistan au fost închise pentru a marca comemorarea morții Mahsei Amini, cu forțe de securitate prezente în piețele principale și pe străzi, anticipând probabil proteste.
Gholam-Ali Haddad-Adel, un oficial de rang înalt și socrul liderului suprem Mojtaba Khamenei, a declarat presei locale că un „stil de viață occidental decadent” este propagat de „dușmanii” Iranului în interiorul țării prin dezvăluirea femeilor. El a subliniat că, din cauza condițiilor de război, „deocamdată nu putem intra în arena hijabului așa cum ar trebui”, indicând că poliția a fost laxă în aplicarea legii din cauza situației actuale. Hossein Taeb, șeful forței paramilitare Basij a Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), a cerut autorităților să abordeze problema hijabului prin unitate: „Nu trebuie să permitem ca astfel de probleme să ne tulbure coeziunea internă”.
Într-un raport amplu publicat miercuri, Amnesty International a reiterat concluziile anterioare conform cărora autoritățile iraniene au comis „crime împotriva umanității” în timpul protestelor Mahsa Amini și a cerut tragerea la răspundere. Organizația a numit 87 de oficiali iranieni care ar trebui investigați penal, acoperind structuri de comandă naționale, provinciale și locale, inclusiv IRGC, poliție și autorități ale Ministerului de Interne. Printre nume se numără liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei și comandantul forțelor armate Mohammad Bagheri, ambii uciși în timpul războiului, precum și Ahmad Vahidi, comandantul-șef actual al IRGC, care era ministru de interne la acea vreme.
La patru ani de la declanșarea mișcării, este clar că „Femeie, Viață, Libertate” a produs o schimbare profundă în conștiința colectivă a iranienilor. Deși autoritățile încearcă să reimpună controlul, iar contextul de război complică și mai mult situația, spiritul mișcării persistă. Femeile iraniene au câștigat un teren simbolic important, iar societatea, în ansamblu, a devenit mai conștientă de drepturile sale. Rămâne de văzut dacă aceste câștiguri culturale se vor traduce în schimbări politice durabile, dar un lucru este cert: întoarcerea la status quo-ul anterior pare imposibilă.
De ce este important:
Acest articol marchează patru ani de la moartea Mahsei Amini și analizează impactul profund al mișcării „Femeie, Viață, Libertate” asupra societății iraniene. Este important pentru că evidențiază evoluția luptei pentru drepturile femeilor într-un context de represiune și război, subliniind atât progresele culturale, cât și provocările persistente. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru a evalua situația drepturilor omului în Iran și pentru a susține eforturile internaționale de responsabilizare a autorităților.
