Impactul blocadei nu s-a limitat la animale. A crescut și costul bunurilor asociate cu Eid, cum ar fi ciocolata și nucile. Prețul unui kilogram de ciocolată a ajuns la aproximativ 30 de dolari, de aproape patru ori mai mult decât prețul de dinainte de război. Această creștere a diminuat semnificativ atmosfera festivă pentru multe familii.
În ciuda blocadei, a distrugerii și a tristeții copleșitoare care afectează sute de mii de familii din Gaza, oamenii continuă să se agațe de viață și să încerce să creeze fericire din cele mai simple lucruri. În noaptea dinaintea Eid-ului, am stat lângă fereastra casei pe care am închiriat-o în zona Remal din Gaza, cu vedere la magazinul de înghețată Kazem, unul dintre cele mai faimoase și mai vechi din oraș. Strada era puternic luminată, aglomerată de cumpărători și plină de tarabe care vindeau ciocolată, fructe și biscuiți. Pentru o clipă, am stat acolo privind oamenii înainte de a decide să cobor, să mănânc o înghețată și să împărtășesc bucuria lor. Nu mai trăisem sărbătoarea nopții de Eid de trei ani din cauza războiului.
Am coborât cu mama și cu sora mea Zina, lăsând-o pe sora mea mai mică, Tuline, adormită, ținând în brațe hainele de Eid. Am ieșit pe stradă, am cumpărat înghețată și ne-am plimbat prin mulțime. Strada era extrem de aglomerată – Remal este una dintre cele mai dens populate zone din Gaza, mai ales în nopțile de Eid, când circulația devine aproape imposibilă din cauza numărului mare de oameni și tarabe. Sunetul avioanelor deasupra capului era extrem de puternic, iar avioanele zburau intens. M-am trezit sperând că, de data aceasta, civilii vor fi cruțați, chiar dacă teama de un nou masacru devenise dureros de familiară.
Zâmbetul mi-a fost întrerupt brusc de sunetul rachetelor care loveau chiar strada pe care stăteam. Când am auzit prima explozie, mi-am pus mâna pe cap și mama m-a ținut. Am auzit aproximativ patru rachete în total. Eram terifiată. Am fost șocată de vederea cumpărătorilor care fugeau în timp ce își cărau pungile. Am văzut o mamă îmbrățișându-și copilul și țipând că clădirea care fusese lovită conținea soțul și copiii ei. Sticlă, moloz, praf și fum au umplut zona. Înghețata mi-a căzut din mână în timp ce apucam telefonul, încercând să verific de frații mei, care erau și ei în Remal, la cumpărături. Telefoanele lor erau închise. Am fugit înapoi acasă, sunându-i în mod repetat pe drum, copleșită de frică.
Când am ajuns, am primit un telefon de la fratele meu Adi care mi-a spus că este în siguranță și că loviturile au căzut la doar câțiva metri de el și de fratele meu Ziad. M-am simțit ușurată și am stat din nou lângă fereastră, privind peste Remal. Era o scenă ciudată, dar puternică: cumpărătorii – în special femei și copii – alergând înapoi acasă, în timp ce alții își continuau cumpărăturile, ca și cum ar fi trimis un mesaj că nu pot fi distruși sau că bucuria lor nu poate fi luată. Un al doilea val de explozii a avut loc la doar câteva minute distanță, la scurtă distanță de primul. Din nou, oamenii au fugit din piață în panică, țipând, în timp ce frica le cuprindea fețele. Unii plângeau în hohote.
Potrivit surselor citate de Al Jazeera, șase persoane au fost ucise și 20 rănite în atacurile israeliene asupra cartierului Remal. După ce am confirmat că atacurile s-au încheiat, m-am întors la fereastră, urmărind mișcarea cumpărătorilor și încercând să fur momente de bucurie. La doar câteva minute după atacuri și panica care umpluse străzile, oamenii s-au întors la cumpărături. Magazinele și tarabele au rămas deschise până la ora 4 dimineața. În ciuda blocadei și a prețurilor ridicate, străzile erau încă pline de oameni – mulți dintre ei nu își puteau permite să cumpere ceea ce aveau nevoie, dar au venit totuși să simtă atmosfera și să se agațe de fragmente de bucurie.
În dimineața de Eid, ca majoritatea familiilor din Gaza, am așezat dulciuri și nuci pe masă și ne-am salutat, sperând la o încheiere a suferinței noastre și ca Gaza să fie protejată. Am mâncat ficat congelat la micul dejun. Când tatăl meu a întrebat ce vrem să mâncăm în dimineața de Eid, am spus că vrem ficat. Din copilărie, am fost obișnuiți să sacrificăm animale de Eid și să amânăm micul dejun până după sacrificiu, mâncând ficat ca primă masă a zilei. Am vrut să retrăiesc acea amintire și să simt din nou atmosfera de Eid.
În jurul orei 13:00, după chemarea la rugăciune, am auzit oameni scandând: „Nu există dumnezeu decât Allah, iar martirul este iubit de Allah.” Ne-am uitat unii la alții, iar sora mea mai mică a întrebat: „Cine a fost martirizat, tată?” El a răspuns că acestea erau înmormântările martirilor din noaptea precedentă din Remal. Se pregăteau pentru Eid, dar ocupația le-a luat bucuria și viața, transformând Eid dintr-o zi de sărbătoare și vizite într-o zi de doliu. O sursă de la Middle East Eye a raportat că în prima zi de Eid al-Adha, 15 persoane au fost îngropate după ce au fost ucise în atacurile din noaptea de Eid în întreaga Fâșie Gaza, inclusiv comandantul Mohammed Awda, soția sa și trei dintre copiii lor.
Noi nu sărbătorim Eid pentru că suntem bine – sărbătorim pentru că suntem încă în viață. Și credem că sărbătoarea noastră în sine este o formă de rezistență. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția editorială a Al Jazeera.
De ce este important:
Acest articol ilustrează reziliența umană în fața adversității extreme și modul în care actele simple de bucurie și tradiție devin acte de sfidare împotriva ocupației și violenței. În contextul blocadei continue și al distrugerii sistematice a infrastructurii și economiei din Gaza, păstrarea sărbătorilor religioase și a obiceiurilor nu este doar o chestiune de credință, ci și o declarație politică: „Suntem încă aici, încă trăim, încă rezistăm.” Povestea autoarei, o tânără strămutată din Jabalia, arată cum chiar și în mijlocul atacurilor și al doliului, comunitatea găsește puterea de a se aduna, de a cumpăra și de a sărbători, transformând fiecare moment de normalitate într-un act de rezistență. Aceasta este o lecție puternică despre demnitatea umană și despre cum speranța poate supraviețui chiar și în cele mai întunecate vremuri.
