Murielle Lodvil, în vârstă de 52 de ani, a așteptat toată viața pentru a vedea Haiti marcând din nou la Cupa Mondială. Ultima dată când Haiti reușise acest lucru fusese acum 52 de ani, înainte ca ea să se nască. Miercuri, împotriva Marocului, două goluri au fost suficiente pentru a transforma o seară obișnuită într-un moment de neuitat. În cartierul Little Haiti din New York, barurile și restaurantele au amuțit pe parcursul meciului, iar apoi au explodat în strigăte de bucurie la fiecare gol marcat. „De aceea participarea Haiti la acest eveniment mondial a fost atât de specială pentru mine”, spune Murielle. „Fiecare moment al acestei experiențe contează, chiar dacă rezultatul nu a fost cel dorit.”
Ca un cadou de ziua ei, Murielle a cumpărat bilete pentru ea și pentru sora ei, Barbara Albert, în vârstă de 41 de ani, pentru a vedea meciul Haiti – Brazilia. Barbara a subliniat că simpla prezență a echipei pe scena mondială a fost o sursă de mândrie imensă. „Reprezentarea a fost cu adevărat bună. Suntem mândri de comunitatea noastră haitiană. Am fost cu adevărat prezenți pentru ei”, a spus ea.
Mândria a fost vizibilă și la UBS Arena din Elmont, New York, unde mii de fani s-au adunat cu o oră înainte de meci. Steagurile Haiti erau peste tot, iar cele ale Braziliei, distribuite la intrare, rămăseseră pe jumătate pe mese. Mii de oameni purtau peruci, tricouri ale naționalei și steaguri drapate pe umeri, umplând stadionul de 19.000 de locuri aproape până la refuz. Doar câțiva fani îmbrăcați în galben și verde reprezentau Brazilia.
Printre valul de roșu și albastru se afla Maude Schwartz, în vârstă de 58 de ani, care flutura un steag al Haiti în timp ce dansa spre arenă alături de familia ei. Proprietara unui studio Pilates, Maude a venit în SUA din Haiti în 1990 cu o viză de student. Deși gemenii ei erau la meci, ea s-a mulțumit cu un bilet de 10 dolari pentru petrecerea de vizionare. „Doamne, toată familia mea este aici”, a spus ea, arătând spre mulțimea din jur. Dar nu toți cei care și-au dorit să fie prezenți au putut ajunge. „Am o nepoată căreia i s-a refuzat în mod repetat viza pentru a veni în Statele Unite”, a dezvăluit Maude.
Experiența ei reflectă constrângerile mai largi cu care se confruntă suporterii haitieni. O interdicție de călătorie impusă de administrația Trump, care a început anul trecut și a fost extinsă în ianuarie, a împiedicat unii fani, precum nepoata lui Maude, să participe. Chiar și jucătorii au fost afectați. Mijlocașul defensiv Woodensky Pierre, care locuiește în Haiti, nu a putut călători în SUA pentru a se alătura echipei naționale decât cu 10 zile înainte de meciul de deschidere împotriva Scoției, pe 13 iunie.
„Acesta este un eveniment mondial și oamenii nu ar trebui să fie refuzați la intrarea în această țară”, a spus Jean-Marc, în vârstă de 55 de ani, fost jucător în Long Island Football League, îmbrăcat în tricoul naționalei și cu o perucă vopsită în culorile țării. Născut în SUA din părinți haitieni, el a petrecut o parte din copilărie în Haiti înainte de a se întoarce în 1986, după căderea regimului Duvalier, pe care mulți l-au numit dictatură. Urmărind Haiti concurând în țara în care a trăit decenii, el a numit acest moment „un eveniment de referință pentru toți haitienii”.
În Flatbush, cartierul Brooklyn pe care mulți îl numesc Little Haiti, Nadege Fleurimond a deschis larg ușile restaurantului său haitian-caraibian, BunNan, pentru fiecare meci al Haiti, oferind celor care nu-și permit biletele la stadion o modalitate de a participa. Ea a venit în SUA din Haiti la vârsta de șapte ani și a văzut incertitudinea imigrației afectând aproape fiecare familie haitiană pe care o cunoaște. Urmărind parcursul Haiti la Cupa Mondială în țara în care și-a construit viața, a simțit o greutate aparte. „Sunt haitiană, dar și americană”, a spus ea. „Statele Unite mi-au oferit oportunități, educație și capacitatea de a construi afaceri și de a crea locuri de muncă. Haiti mi-a dat rădăcinile, valorile, reziliența și cultura”, a adăugat ea. „Este o reamintire că imigranții nu trebuie să aleagă între două identități.”
Pentru Fleurimond, care a crescut auzind mai multe povești despre ceea ce Haiti nu putea face decât despre ceea ce putea, simpla prezență a echipei la Cupa Mondială a fost suficientă. „A fost dovada că aparținem în săli și pe scene de unde oamenii ne exclud adesea”, a spus ea.
De ce este important:
Articolul evidențiază nu doar bucuria și mândria diasporei haitiene din SUA, ci și provocările cu care se confruntă aceasta, de la restricțiile de viză la sentimentul de apartenență dublă. Participarea Haiti la Cupa Mondială 2026 devine un simbol al rezilienței unei națiuni care, în ciuda dificultăților politice și economice, reușește să se facă auzită pe scena globală. În același timp, articolul subliniază modul în care sportul poate uni comunități și poate oferi o platformă pentru discuții mai largi despre imigrație, identitate și incluziune.
