Avertismentul a venit din partea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), miercuri, într-un context în care inundațiile sezoniere din statul vecin, Darfurul de Nord, au agravat și mai mult o criză a deplasărilor deja explozivă. „Semnele de avertizare sunt imposibil de ignorat”, a declarat directorul general al OIM, Amy Pope, într-o declarație care surprinde esența tragediei. „În tot Sudanul, familiile fug de violență, pierd accesul la apă, electricitate și asistență medicală, iar acum se confruntă și cu povara suplimentară a inundațiilor devastatoare.”
Cifrele prezentate de OIM sunt cutremurătoare. Doar în districtul Sheikan, care include orașul El Obeid, numărul persoanelor strămutate a crescut cu 25% în ultimele opt luni. Orașul, aflat sub controlul armatei sudaneze, a devenit o fortăreață asediată, unde luptele repetate și atacurile cu drone asupra transformatorului principal de electricitate au paralizat complet infrastructura. Fără curent, nu există apă potabilă pompată în locuințe, spitalele nu pot funcționa la capacitate normală, iar liniile telefonice sunt moarte, lăsând populația izolată de restul lumii și fără acces la servicii de bază.
Dar Kordofan nu este singura regiune afectată. În statul Nilul Albastru, aproximativ 78.000 de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, în timp ce în Darfurul de Vest, alte 18.000 de persoane au fost strămutate în prima jumătate a lunii august. În Darfurul de Nord, ploile torențiale din zona Tawila au distrus aproape 1.350 de case, lăsând peste 1.000 de familii fără adăpost. Este o combinație letală între conflictul armat și capriciile naturii, care împinge mii de familii dincolo de limitele rezistenței umane.
„Sudanul este una dintre cele mai mari crize de strămutare din lume”, a subliniat Pope. „Impactul combinat al conflictului, al daunelor aduse infrastructurii și al inundațiilor întinde mii de familii până la punctul de rupere.” Și cifrele o confirmă: de la izbucnirea războiului în aprilie 2023, aproximativ 59.000 de oameni au fost uciși, iar 8,6 milioane de persoane sunt strămutate intern. Peste 4,2 milioane de oameni au fugit în țările vecine, căutând un refugiu care adesea se dovedește a fi doar o amânare a suferinței.
Realitatea de pe teren este descrisă cu o acuratețe dureroasă de jurnaliștii care îndrăznesc să se apropie de zonele de conflict. Almigdad Alruhaid, corespondent Al Jazeera, a relatat dintr-una dintre principalele drumuri care duc spre El Obeid, descriind un traseu devenit un adevărat câmp de luptă. Dronele aparținând Forțelor de Sprijin Rapid (RSF), paramilitarii conduși de Mohamed Hamdan Dagalo, cunoscut ca Hemedti, vizează în mod constant vehiculele armatei, cisternele cu petrol și camioanele de marfă. Orașul, care avea o populație de 750.000 de locuitori înainte de război, găzduiește acum, potrivit estimărilor autorităților, aproximativ 3,4 milioane de oameni. Este o presiune uriașă pe resursele deja epuizate ale unui oraș aflat sub asediu.
„RSF își menține pozițiile la sud și la vest de oraș și continuă să atace satele din apropiere”, a explicat Alruhaid, subliniind că această strategie de încercuire și hărțuire permanentă înrăutățește și mai mult situația umanitară. Este un război de uzură, în care populația civilă este prinsă la mijloc, fără scăpare. Fiecare zi aduce noi atacuri, noi victime, noi familii care își părăsesc casele.
Impactul asupra copiilor este poate cea mai sfâșietoare dimensiune a acestei crize. Organizația umanitară Salvați Copiii a raportat că aproape 39.000 de copii au ajuns în El Obeid doar în primele șase luni ale acestui an. Acești copii, mulți dintre ei separați de familii, traumatizați de violență și lipsiți de hrană și apă curată, reprezintă o generație întreagă care riscă să fie pierdută. Ei sunt viitorul Sudanului, dar viitorul lor este furat de un conflict care pare să nu aibă sfârșit.
Războiul din Sudan este o luptă pentru putere între armata regulată, condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan, și Forțele de Sprijin Rapid, conduse de Hemedti. Ceea ce a început ca o dispută privind integrarea forțelor paramilitare în armată a degenerat într-un conflict total, care a transformat Sudanul într-un câmp de luptă fragmentat. Orașele mari precum Khartoum, Omdurman și Bahri au fost reduse la ruine, iar regiuni întregi precum Darfur și Kordofan sunt sfâșiate de violențe etnice și lupte pentru controlul resurselor.
În ciuda eforturilor diplomatice internaționale și a numeroaselor încetări ale focului negociate, conflictul continuă să facă ravagii. Recent, generalul al-Burhan a promis imunitate pentru dialog, dar a exclus orice întoarcere a lui Hemedti la putere, ceea ce face ca perspectivele unei păci durabile să rămână extrem de sumbre. Între timp, comunitatea internațională este acuzată de inacțiune, iar ajutorul umanitar ajunge cu greu în zonele cele mai afectate, din cauza insecurității și a blocajelor impuse de părțile beligerante.
Revenirea la o oarecare normalitate pare un vis îndepărtat pentru milioanele de sudanezi care au pierdut totul. Iar criza din Kordofan este doar un capitol dintr-o tragedie națională care se scrie zi de zi, cu sânge și lacrimi. Pe măsură ce iarna se apropie și inundațiile se retrag, urmează noi provocări: lipsa hranei, epidemiile, foametea. Fiecare zi fără o soluție politică înseamnă mai multe vieți pierdute, mai multe vise spulberate, mai multă suferință pentru un popor care merită un destin mai bun.
De ce este important:
Această criză din Kordofan nu este doar o statistică sumbră într-un raport ONU. Este un semnal de alarmă privind prăbușirea completă a unui stat și a unei societăți. Strămutarea a peste 200.000 de oameni într-o singură regiune, atacurile asupra infrastructurii critice de apă și electricitate, și impactul devastator asupra copiilor subliniază eșecul comunității internaționale de a preveni și opri un genocid lent. Este important pentru că ne obligă să reflectăm asupra responsabilității noastre colective, asupra limitelor diplomației și asupra prețului plătit de civili în războaiele moderne. Este important pentru că ne arată că, fără o intervenție internațională coordonată și presiuni reale asupra părților beligerante, Sudanul va continua să se scufunde într-un abis al violenței și al disperării, cu consecințe regionale și globale imprevizibile. Fiecare familie strămutată, fiecare copil pierdut este o acuzație la adresa umanității noastre. Iar dacă nu acționăm acum, istoria ne va judeca dur.
