În timp ce naviga cu barca sa lungă de lemn, îmbrăcat în abaia și keffiyeh-ul său alb, pescarul Kazem Kasid a declarat pentru agenția de presă AFP că „viața se va întoarce, odată cu peștii și animalele, iar oamenii vor simți că patria și viitorul lor au fost restaurate”. Ministerul Apelor din Irak a anunțat că rezervoarele de pe râul Tigru sunt aproape pline, adăugând că se așteaptă ca nivelul apei în Eufrat să crească în zilele următoare, dacă Siria va elibera apă din barajele sale. Activistul Ahmed Saleh Neema a spus că Mlaștina Huwaizah nu a mai văzut atâta apă de ani de zile, adăugând că 85% din zonele umede sunt acum scufundate, deși adâncimea apei trebuie să crească în continuare. „Este bine. Înseamnă că mlaștinile nu se vor usca în această vară”, când temperaturile ajung la 50°C.
Aceste mlaștini, cunoscute sub numele de „Mlaștinile Mesopotamiene”, sunt un ecosistem unic, format de-a lungul a mii de ani de inundațiile sezoniere ale râurilor Tigru și Eufrat. Ele găzduiesc o biodiversitate remarcabilă, inclusiv specii rare de păsări, pești și plante, și sunt esențiale pentru mijloacele de trai ale comunităților locale, care trăiesc din pescuit, creșterea bivolilor și agricultură. În ultimele decenii, însă, construcția de baraje în Turcia, Siria și Iran a redus drastic debitul de apă, iar schimbările climatice au agravat seceta, transformând zonele umede în deșerturi prăfuite. În 2022, Organizația Națiunilor Unite a avertizat că mlaștinile riscă să dispară complet, ceea ce ar fi o catastrofă ecologică și umanitară.
Revenirea apei este o rază de speranță, dar specialiștii atrag atenția că este nevoie de măsuri durabile. „Ploile sunt binevenite, dar nu rezolvă problema de fond”, explică dr. Hassan al-Asadi, expert în resurse de apă la Universitatea din Basra. „Avem nevoie de acorduri internaționale pentru gestionarea apelor transfrontaliere și de investiții în irigații eficiente.” De asemenea, comunitățile locale cer sprijin pentru a-și reconstrui casele și infrastructura distrusă de secetă. „Am pierdut totul – bivoli, bărci, case”, spune Fatima, o femeie din satul Chibayish. „Acum, cu apa, putem spera din nou.”
Mlaștinile Huwaizah sunt doar o parte dintr-un sistem mai mare care include și Mlaștinile Hammar și Al-Hawizeh (partea irakiană). În total, acestea acoperă aproximativ 20.000 de kilometri pătrați, dar în 2023, doar 30% din suprafață mai era acoperită cu apă. Ploile din această iarnă au adus o îmbunătățire semnificativă, dar nivelul apei rămâne sub media istorică. Potrivit Ministerului Apelor, rezervele de apă din barajele irakiene sunt suficiente pentru a asigura irigațiile și apa potabilă pentru încă un an, dar situația rămâne fragilă.
Impactul schimbărilor climatice este resimțit puternic în Irak, una dintre țările cele mai vulnerabile la încălzirea globală. Temperaturile medii au crescut cu 2°C față de perioada preindustrială, iar precipitațiile au scăzut cu 30% în ultimii 20 de ani. Barajele din amonte, în special proiectul turcesc GAP (Proiectul Anatoliei de Sud-Est), au redus debitul râurilor cu până la 60%. În acest context, revenirea apei în mlaștini este o veste bună, dar nu trebuie să ne lăsăm amăgiți: este nevoie de acțiuni concertate la nivel regional și global.
Povestea pescarului Kazem Kasid este emblematică pentru reziliența oamenilor din aceste locuri. „Am crezut că totul s-a terminat”, spune el, în timp ce aruncă undița. „Dar natura ne dă o a doua șansă. Trebuie să avem grijă de ea.” În jurul său, păsări precum egrete, stârci și pelicani se întorc, iar bivolii se bucură de apă. Pentru moment, mlaștinile trăiesc din nou.
De ce este important:
Revenirea apei în mlaștinile Mesopotamiene nu este doar o veste bună pentru biodiversitate și comunitățile locale, ci și un semnal de alarmă cu privire la gestionarea resurselor de apă într-o regiune marcată de conflicte și schimbări climatice. Aceste zone umede sunt un patrimoniu natural și cultural al umanității, iar salvarea lor necesită cooperare internațională și măsuri urgente de adaptare la secetă. Fără acțiuni concrete, revenirea actuală ar putea fi doar temporară, iar consecințele ar fi devastatoare pentru milioane de oameni și pentru ecosistemele fragile.
