Mai mult de un milion de europeni au semnat o petiție care cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel, un instrument comercial care, deși negociat în 2000, rămâne în vigoare chiar și acum, în fața unor rapoarte ONU, Amnesty International și Human Rights Watch care descriu acțiunile israeliene în Gaza ca posibil genocid, cleanzare etnică și violări masive ale dreptului umanitar internațional. Această petiție, susținută de ONG-uri, sindacate și mii de intelectuali, nu este doar un act de solidaritate cu palestinenii — este un test al volei politice europene de a-și aplică propriile valori: drepturile omului, dreptul internațional și responsabilitatea de a preveni atrocitățile.
Trei state membre — Spania, Irlanda și Slovenia — au dus această cerere la fața Consiliului UE, tăbărând o propunere formală care cere evaluarea suspendării acordului de asociere în lumina violărilor grave ale dreptului umanitar de către Israel. Această inițiativă nu este izolată. Este parte dintr-un mișcare mai largă: în Spania, guvernul de coaliție a condemnat public acțiunile israeliene; în Irlanda, parlamentul a votat pentru recunoașterea statului palestinian; în Slovenia, ministrul de externe a apelat la responsabilitatea juridică a UE. Deși aceste poziții nu reprezintă încă o majoritate calificată în Consiliul UE — necesară pentru orice sancțiune comercială — ele semnalează o schimbare de ton, o refuzare a complictății și o dorință de a se alinia cu postura mai assertivă a Statelor Unite din perioada Biden în privința responsabilizării Israelului pentru violările dreptului umanitar.
Dar EU nu este o stată unitară. Este o confederatie de 27 de state cu interese adesea divergente. Germania, cel mai mare partener comercial al Israelului în UE, a repetat constant că suspendarea acordului de asociere ar fi „prematură“ și ar putea afecta negocieriile de pace — un argument criticat de activiști ca fiind o justificare pentru pasivitate. Franța, deși a criticat public acțiunile israeliene, a evitat să ia măsuri concrete, preferând diplomatia discretă. Ungaria, sub Viktor Orbán, a devenit unul dintre cei mai vocești susținători ai Israelului în UE, blocând în mod repetat declarațiile comune de condamnare. Chiar și statele mai mici, precum Austrii sau Cehia, au arătat reticență, temându-se de repercusiuni economice sau de alianța cu Washington, care rămâne cel mai mare furnizor de armament pentru Israel.
Această tensiune reflectă o contradicție profundă: UE pretinde să fie un actor global bazat pe valori — dar, la momentul adevărat, interesurile economice și geopolitice sunt cele care decid. Acordul de asociere UE-Israel, care include clauze privind drepturile omului, este rar invocat. Deși prevederile acordului permit suspendarea în caz de violări grave, nici o stată membră nu a mai aplicat această clauză — nici chiar după rapoartele ONU din 2023 care au documentat omorarea de peste 35.000 de palestineni, majoritatea civili, inclusiv peste 14.000 de copii, și distrugerea sistematică a infrastructurii civile în Gaza.
Dan Perry, fost editor al Associated Press pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, a avertizat că „UE risca să devină irrelevanță morală dacă continuă să aleagă comoditatea în fața atrocităților“. El subliniază că Europa nu are nevoie de o nouă strategie — are nevoie de curajul de a aplica ce are deja: legile sale proprii, valori sale declarate și obligațiile sale din tratatele internaționale.
Însă există și semne de speranță. Petiția de un milion de semnături nu este doar un fenomen online — ea a declanșat debaturi în parlamentele naționale, a influențat pozițiile partidelor verzi și stângii, și a forțat unele guvernuri să-și revaluate pozițiile. În Spania și Irlanda, presiunea publică a dus la declarații formale de susținere pentru o cercetare a Courții Penale Internaționale privind posibilele crimes de război în Gaza. În Franța, mii de oameni au protestat în fața ambasadei israeliene, cerând oprirea exporturilor de armament. Chiar și în Germania, unde poziția oficială este cea mai prudente, tinerii și comunitățile arabe au organizat manifestații masive, pentru prima dată în decenii, cerând o schimbare de politică.
Este posibil ca UE să nu poată acționa ca un bloc unitar în luna viitoare — dar chiar și o acțiune parțială, de la un grup de state membre, ar putea avea un efect de undă. Dacă Spania, Irlanda, Slovenia și poate Belgia sau Luxemburg ar suspenda unilateral acordul de asociere sau ar opri exporturile de armament către Israel, ar crea un precedent juridic și politic care-ar forța ceilalți să se poziționeze. Este același mecanism care a dus la sancțiunile împotriva Rusiei după invazia din 2022 — nu toate statele au fost de acord inițial, dar presiunea colectivă și morală a dus la unitate.
Ultimul cuvânt nu aparţine doar diplomatilor. Aparţine cetățenilor europeni care au semnat petiţia, studenților care au organizat boicote, profesorilor care au refuzat să colaboreze cu instituții israeliene, și muncitorilor care au blocat navele transportând armament către Israel. Europa nu are nevoie de un nou tratat — are nevoie de să-și amintească de ce a fost creată: nu doar ca un piaţă comună, ci ca un proiect de pace, de drept și de solidaritate în fața tiraniei.
Dacă UE va alege să tăcea, va confirma ce criticii ei spun de ani: că este un gigant economic, un nan moral. Dar dacă va alege să vorbească — chiar și cu o voce tremurată, dar clară — atunci poate deveni, din nou, o lumină în întunericul impunătăţii.
De ce este important:
Această problemă nu este doar despre Israel sau Palestina — este despre identitatea europeană în secolul XXI. Într-o lume în care autoritarismul crește, în care drepturile umane sunt atacate de la Washington la Pekin, și în care ordinea internațională se desface, Europa are o alegere: să fie un pasiv observator al injusticii, sau să devină o apărare activă a principiilor pe care le-a proclamat de la fondare. Dacă UE nu poate să acționeze împotriva atrocităților când sunt documentate de ONU, ONG-uri și mediu internațional, atunci ce valoare au tratatele sale, clauzele sale privind drepturile omului, și chiar și numele ei — „Uniune Europeană“? Răspunsul va determina nu doar politica sa externă, ci și credibilitatea sa interna — și, în cele din urmă, dreptul milionilor de europeni care cred că valori nu sunt doar cuvinte pe hârtie, ci obligații de a acționa.
