Dar această inițiativă vine pe fondul unor tensiuni geopolitice majore. Războiul din Ucraina, conflictul din Gaza, instabilitatea din Sahel și competiția dintre marile puteri – toate acestea creează un context în care China încearcă să se poziționeze ca lider al Sudului Global. Însă este Beijingul cu adevărat pregătit să preia acest rol? Și, mai important, va reuși să obțină sprijinul necesar din partea celorlalte state în curs de dezvoltare?
Pentru a înțelege mai bine această dinamică, am stat de vorbă cu Allen Carlson, profesor asociat în cadrul Departamentului de Guvernare al Universității Cornell. Carlson subliniază că apelul Chinei nu este nou, dar capătă o urgență aparte în contextul actual. „China a vorbit întotdeauna despre necesitatea reformării instituțiilor globale, dar acum face acest lucru într-un moment în care multe țări din Sudul Global se simt marginalizate de ordinea liberală condusă de Occident”, explică el.
Ce înseamnă, de fapt, „Sudul Global”? Termenul a intrat în uz după Războiul Rece pentru a desemna țările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Latină și Oceania. În prezent, aceste state reprezintă aproximativ 85% din populația lumii și contribuie cu peste 40% la PIB-ul global, dar dețin doar o fracțiune din puterea de vot în instituții precum Fondul Monetar Internațional sau Banca Mondială. De exemplu, China, a doua economie a lumii, are doar 6% din cotele de vot la FMI, în timp ce Statele Unite dețin peste 16%.
Cartea albă a Chinei propune mai multe măsuri concrete: întărirea rolului Națiunilor Unite, creșterea ponderii țărilor în curs de dezvoltare în Consiliul de Securitate și în alte organisme ONU, precum și reformarea sistemului financiar internațional pentru a oferi mai mult sprijin statelor sărace. Wang Yi a declarat că „globalizarea trebuie să fie incluzivă și să beneficieze pe toată lumea, nu doar pe câțiva privilegiați”.
Cu toate acestea, scepticii atrag atenția că propriile acțiuni ale Chinei nu sunt întotdeauna aliniate cu aceste principii. Beijingul este acuzat de practici comerciale neloiale, de exploatare a resurselor din Africa și de impunerea unor datorii greu de suportat prin inițiativa „Belt and Road”. În plus, China nu a condamnat invazia Rusiei în Ucraina și menține relații strânse cu regimuri autoritare, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la angajamentul său față de o ordine globală bazată pe reguli.
Pe de altă parte, multe țări din Sudul Global văd în China o alternativă la dominația occidentală. India, Brazilia, Africa de Sud și Indonezia au format deja grupuri precum BRICS, care își propun să contrabalanseze puterea G7. În 2023, BRICS s-a extins, primind noi membri precum Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Etiopia. Această extindere arată că există un apetit real pentru o redistribuire a puterii globale.
Dar unitatea Sudului Global este fragilă. Interesele economice și politice diverg adesea: unele țări depind de exporturile de materii prime, altele de ajutoarele externe, iar altele de investițiile chineze. În plus, conflictele regionale, cum ar fi cel dintre India și Pakistan sau dintre Etiopia și Egipt pe tema Nilului, subminează solidaritatea.
Allen Carlson avertizează că „China nu poate pretinde că vorbește în numele întregului Sud Global fără a consulta și a include efectiv vocile diverse ale acestor state”. El adaugă că „liderii din Sudul Global sunt suficient de pragmatici pentru a accepta sprijinul chinez acolo unde le convine, dar nu vor accepta o nouă formă de dominație”.
În concluzie, întrebarea rămâne deschisă. China face pași concreți pentru a promova o guvernanță globală mai echitabilă, dar credibilitatea sa este testată de propriile contradicții. Sudul Global, la rândul său, are nevoie de o voce unitară, dar este divizat de interese naționale și rivalități istorice. Poate că adevărata schimbare nu va veni de la un singur lider, ci dintr-un efort colectiv al tuturor statelor care aspiră la un sistem internațional mai just.
De ce este important:
Această dezbatere nu este doar una academică – ea are consecințe directe asupra modului în care sunt gestionate crizele globale, de la schimbările climatice la pandemii și conflicte armate. Dacă Sudul Global rămâne subreprezentat, deciziile luate la nivel mondial vor continua să favorizeze interesele marilor puteri, în detrimentul celor mai vulnerabile populații. Înțelegerea dinamicii dintre China și Sudul Global ne ajută să anticipăm viitoarele alianțe și tensiuni care vor modela ordinea mondială a secolului XXI.
