Când intrăm în posesia unei case vechi, de familie, ne așteptăm adesea să găsim în pod sau în pivniță diverse obiecte uitate: vechi cufere cu haine, mobilier demodat, jucării din copilărie sau poate documente îngălbenite de vreme. Totuși, ceea ce a descoperit James Christie în casa mătușii sale, situată în localitatea Galgorm, comitatul Antrim, din Irlanda de Nord, depășește cu mult orice imaginație. Nu a dat peste simple relicve familiale, ci peste o metodă de izolare termică a acoperișului cu totul inedită și, trebuie să recunoaștem, extrem de periculoasă: mii și mii de țigări nefoluate, mai exact filtre și vârfuri de hârtie, folosite ca material izolator între grinzi.
O descoperire care a lăsat fără cuvinte
James Christie, un instalator care cunoaște bine structurile caselor vechi, a avut parte de un șoc atunci când a urcat în podul locuinței mătușii sale. Casa, construită acum mai bine de 60 de ani, ascundea un secret industrial bizar. Acolo unde, în mod normal, ar fi trebuit să găsească vată minerală, fibră de sticlă sau spumă poliuretanică, Christie a descoperit că spațiul dintre grinzi era umplut cu „literalmente zeci de mii” de vârfuri de țigară. Acestea nu erau resturi de la un fumător înrăit, ci materiale brute, nefolvate, provenite, cel mai probabil, din producția unei fabrici locale de țigări.
„Între fiecare grindă, susținută de placa de gips a tavanului, acolo unde astăzi ai vedea izolație modernă, moale și spongioasă, unele porțiuni sunt umplute cu vârfurile acelea portocalii. Partea țigării pe care oamenii o pun în gură”, a explicat Christie pentru BBC News NI. El a descris o scenă suprarealistă: unele spații erau pline cu filtrele portocalii, în timp ce altele erau umplute cu tuburile albe de hârtie, mai lungi, care serveau drept suport pentru filtru. Era ca și cum întreaga structură a casei „fuma” în tăcere de decenii întregi.
Originea industrială a unui material improbabil
Localizarea casei a oferit indicii clare despre proveniența acestui material neobișnuit. Galgorm se află în apropierea orașului Ballymena, locul în care funcționa, timp de decenii, faimoasa fabrică de țigări JTI Gallaher. Aceasta a fost un pilon al economiei locale până la închiderea sa din 2014, moment care a dus la pierderea a peste 800 de locuri de muncă și la sfârșitul unei ere industriale în zonă. James Christie își amintește că văzuse aceste „stocuri” și în urmă cu câțiva ani, când curățase podul pentru prima dată, dar amploarea descoperirii l-a uimit din nou.
„Evident, de acolo proveneau”, a spus Christie, referindu-se la fabrică. El a mai adăugat că, în activitatea sa de instalator, a mai întâlnit filtre de țigară folosite ca izolație în alte case din zona Ballymena. „Mi s-a spus că, uneori, când mașinile scăpau filtrele sau vârfurile pe podea, acestea nu mai puteau fi folosite în procesul de producție, așa că erau aruncate. Presupun că oamenii au găsit alte utilizări pentru ele.”
O „idee genială” periculoasă: perspectiva muncitorilor
Pentru a înțelege logica din spatele acestei decizii arhitecturale riscante, a fost contactat Niall Doherty, un fost angajat al companiei JTI Gallaher. Perspectiva sa oferă o imagine clară a mentalității acelei vremi. „Filtrele erau deșeuri de la mașini și, probabil, ar fi trebuit să ajungă la gunoi”, a recunoscut Doherty. Totuși, cineva a avut ceea ce el numește un „moment de iluminare”. Realizând că acele mii de filtre de celuloză, îngrămădite laolaltă, puteau reține căldura, un muncitor sau un manager ingenios, dar iresponsabil, a decis să le vândă ca materiale de construcție.
„Filtrele ar fi fost o izolație foarte bună, iar cineva a avut o idee și probabil a cumpărat aceste deșeuri ca materiale secundare de la managerul său”, a explicat Doherty. Vestea s-a răspândit rapid prin fabrică și prin comunitatea locală: era o metodă ieftină și la îndemână de a izola spațiul de la acoperiș. „Aș spune că a fost o modalitate ieftină de a izola spațiul podului”, a completat el. Într-o epocă în care reglementările de construcții erau mult mai puțin stricte, iar conștientizarea riscurilor de incendiu era la un nivel scăzut, economia și eficiența au prevalat în fața siguranței.
Reglementări și riscuri majore de incendiu
Astăzi, practica descoperită în casa mătușii lui James Christie ar fi de neconceput. Consiliul Municipal Mid and East Antrim a subliniat că reglementările de construcții introduse în anii 1970 au dus la utilizarea pe scară largă a materialelor de izolație sigure, precum vata de sticlă, lâna minerală sau fibra de sticlă. Totuși, oficialii au recunoscut că nu erau la curent cu utilizarea materialelor din țigări în zona locală, deși James Christie sugerează că fenomenul ar putea fi mai răspândit decât se crede.
Departamentul de Finanțe din Irlanda de Nord, care a elaborat politicile de construcții, a declarat că izolările efectuate înainte de anii '70 nu sunt supuse cerințelor actuale în mod retroactiv. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt a fost categoric: „Utilizarea filtrelor și a vârfurilor de țigară ca izolație nu este ceva pe care departamentul l-ar recunoaște sau recomanda.”
Cel mai grav aspect rămâne, fără îndoială, riscul de incendiu. Serviciul de Pompieri și Salvare din Irlanda de Nord a emis un avertisment sever împotriva acestei metode. Un purtător de cuvânt a explicat că materialele din țigări prezintă un risc major de aprindere, transformând podul într-o bombă cu ceas. „Sfătuim pe toată lumea să își izoleze podurile folosind materiale adecvate, instalate de un profesionist calificat”, a adăugat acesta. Filtrele de țigară, deși par inofensive, sunt realizate din materiale poroase care se aprind ușor și pot alimenta un incendiu cu o viteză uluitoare, punând în pericol viața locatarilor și integritatea structurii imobilului.
Un episod care subliniază importanța modernizării caselor vechi
Povestea casei din Galgorm este mai mult decât o simplă curiozitate; este o lecție de istorie și de siguranță. Ea ne amintește că metodele de construcție din trecut, deși adesea inovatoare din motive economice, pot ascunde pericole mortale. James Christie a descoperit că și casa vecină a mătușii sale folosea același tip de izolație, sugerând că în zona Ballymena ar putea exista zeci de astfel de „capcane” termice.
În prezent, orice proprietate vândută sau închiriată trebuie să aibă un Certificat de Performanță Energetică valabil, care reflectă izolația și eficiența energetică. Descoperirea lui Christie vine să sublinieze importanța inspecțiilor tehnice amănunțite atunci când achiziționăm sau renovăm case vechi. Ceea ce la suprafață pare o casă solidă, poate ascunde în structura sa istorii industriale uitate și riscuri iminente. În cazul de față, „izolația” nu doar că nu respecta normele moderne, ci transforma podul într-un depozit uriaș de materiale combustibile, o moștenire periculoasă din partea unei industrii care nu mai există, dar ale cărei „deșeuri” continuă să locuiască în casele oamenilor.
Podul mătușii mele era izolat cu mii de țigări: O descoperire uluitoare în podul unei case din Irlanda de Nord
