Unul dintre cele mai prețuite și enigmatice comori ale lumii medievale, Cartea din Kells, ar putea să își aibă originile într-un loc surprinzător și puțin cunoscut din Țara Înaltă a Scoției (Highlands), și nu pe insula ioniană Iona, așa cum s-a crezut timp de secole. Această teorie revoluționară, susținută de cercetători moderni și de dovezi arheologice recente, sugerează că manuscrisul iluminat, vechi de peste 1.200 de ani, a fost realizat de călugării medievali din zona Easter Ross, mai exact la mănăstirea din Portmahomack.
Cartea din Kells, un manuscris iluminat care prezintă cele patru Evanghelii ale Noului Testament creștin, a fost descrisă de-a lungul istoriei drept „lucrarea îngerilor” datorită complexității extraordinare a literelor și ilustrațiilor sale. Paginile sale sunt decorate cu o măiestrie care pare a depăși capacitățile umane, pline de noduri interminabile, motive zoomorfe și culori vibrante care au captivat imaginația istoricilor și artiștilor timp de generații. Până acum, originile sale au rămas învăluite în mister, consensul academic fiind că a fost creat pe insula scoțiană Iona, înainte de a fi transportată în localitatea irlandeză Kells de către călugări care au supraviețuit unui atac viking asupra insulei din Hebride. Totuși, un nou proiect de arheologie experimentală promite să rescrie această istorie.
Inima acestei noi descoperiri se află în situl arheologic de la Portmahomack, unde săpăturile efectuate la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 au scos la lumină rămășițele unui atelier specializat în transformarea pieilor de animale în pergament (velin), cunoscut sub numele de „parchmenarie”. Acest atelier reprezintă o descoperire de o importanță capitală, fiind singurul exemplu cunoscut din Europa de Nord al unui sit de prelucrare a velinului din perioada medievală timpurie. Dovezile fizice aduse în lumină aici sunt mult mai convingătoare decât dovezile documentare, adesea fragmentare, care susțin teoria insulei Iona.
Arheologii au descoperit o serie de unelte și structuri care conturează procesul laborios și complex al creării pergamentului. Printre artefactele recuperate se numără țepi din os folosiți pentru întinderea pieilor în timp ce se uscau, precum și cuțite și pietre ponce utilizate pentru răzuirea și netezirea pieilor de animale. Aceste unelte sunt mărturia unei activități intense și specializate, care necesita o îndemânare și o răbdare extraordinară. Mai mult, șemineurile descoperite în zonă conțineau urme ale arderii unui tip specific de alge marine, cunoscut sub numele de Fucus serratus sau „algă dințată”. Această descoperire este crucială: cenușa rezultată din arderea algelor era folosită pentru a obține sodă caustică (carbonat de sodiu), care, amestecată cu apă, forma o soluție alcalină folosită pentru îndepărtarea părului de pe piei.
Un element central al acestui peisaj industrial medieval este un tanc imens, căptușit cu piatră, cu o capacitate de aproximativ 1.500 de litri, folosit pentru înmuierea pieilor. Societatea Antichitarilor din Scoția a acordat o finanțare de 2.779 de lire sterline maestrului meșteg Thomas Keyes pentru a conduce un proiect de arheologie experimentală în acest an. Keyes, un expert în tehnicile medievale de producție a manuscriselor, își propune să reconstruiască acest tanc de înmuiere și să-l utilizeze pentru a produce velin, sperând să obțină o înțelegere mai profundă a funcționării atelierului de la Portmahomack.
Ipoteza lui Keyes este fascinantă și se bazează pe particularitățile chimice ale procesului local. De obicei, în producția de pergament medieval se folosea varul pentru a trata pieile. Totuși, în zona Portmahomack, varul nu era disponibil local. Keyes sugerează că monahii au folosit în schimb o soluție bazată pe alge marine („saramură de alge”), un proces mai puțin caustic în care bacteriile cresc în soluție pentru a procesa pieile. Această teorie ar putea explica una dintre cele mai mari enigme ale Cărții din Kells: numeroasele orificii mici, asemănătoare unor cratere, prezente pe paginile sale. Aceste „găuri de vierme” ar putea fi urmele lăsate de bacteriile care au „mâncat” pieile în timpul procesului de tratare, un detaliu microscopic care ar putea lega definitiv celebrul manuscris de atelierele din Țara Înaltă.
Dr. Helen Spencer, șefa cercetării la Societatea Antichitarilor din Scoția, a subliniat importanța acestui sit, declarând că s-au descoperit „amprentele clădirilor de meșteșugărit, alături de dovezi ale diferitelor etape de producție, inclusiv crearea velinului, a pigmenților pentru pagini și a monturilor de sticlă pentru coperte și legături”. Ea a adăugat că „cărți evanghelice incredibile au fost cu siguranță produse la Portmahomack, iar experimentul lui Thomas Keyes ne-ar putea aduce mai aproape de a ști dacă Cartea din Kells a fost una dintre ele”.
Rezultatele acestui proiect ambițios vor fi publicate online de Centrul de Descoperire Tarbat și împărtășite publicului într-o conferință programată pentru sfârșitul anului 2026. Calum Thomson, președintele Trustului Istoric Tarbat, a descris proiectul ca fiind „incredibil de captivant”, subliniind potențialul său de a redefini patrimoniul cultural al Scoției. Finanțarea face parte dintr-un pachet de premii în valoare totală de 20.769 de lire sterline, care susține nouă proiecte distincte dedicate patrimoniului istoric.
În prezent, Cartea din Kells este expusă la Colegiul Trinity din Dublin, unde a fost adusă în anul 1661 pentru a fi păstrată în siguranță. Dacă teoria lui Keyes și a echipei de la Portmahomack se dovedește corectă, acest lucru ar putea declanșa o revizuire majoră a locului de naștere al uneia dintre cele mai importante opere de artă religioasă din lume, mutând centrul de greutate istoric de pe insula mistică Iona pe țărmurile mai puțin cunoscute, dar la fel de bogate în istorie, ale comitatului Ross. Până atunci, lumea academică așteaptă cu nerăbdare rezultatele reconstrucției tancului medieval și ale comparației chimice a pergamentului rezultat cu paginile sfinte ale Cărții din Kells.
Carte supranumită „lucrarea îngerilor” ar putea să fi fost creată în Țara Înaltă a Scoției
