Salam a respins categoric justificările Israelului, care susținea că satele distruse ar fi fost folosite ca baze militare ale Hezbollah. „Această afirmație nu rezistă niciunei logici și nu poate fi folosită ca scuză pentru distrugerea lor, strămutarea locuitorilor și împiedicarea întoarcerii acestora”, a subliniat premierul libanez. Reacția sa a venit la doar câteva ore după ce ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a vizitat sudul Libanului și a declarat că forțele israeliene „distrug infrastructura subterană” și „toate casele” din zonă. Katz a adăugat că trupele israeliene nu se vor retrage din zonele ocupate din Liban, Siria sau Gaza, o poziție care contrazice aparent angajamentele asumate în cadrul acordului de încetare a focului.
Pe teren, situația rămâne explozivă. Atacurile israeliene au rănit mai multe persoane în sudul Libanului chiar în ziua declarațiilor premierului. Un oficial al Departamentului de Stat american a declarat pentru Al Jazeera că Washingtonul „se așteaptă ca toate părțile să acționeze în conformitate cu cadrul agreat”, adăugând că Israelul „a declarat clar că nu are ambiții teritoriale în Liban”. Totuși, realitatea de pe teren pare să contrazică aceste asigurări, iar comunitatea internațională urmărește cu îngrijorare escaladarea.
Contextul acestor evenimente este unul extrem de complex. Pe 5 august, Israelul a lansat atacuri asupra orașului Mansouri, după ce a acuzat Hezbollah de încălcarea armistițiului, într-un incident care a ucis doi soldați israelieni lângă Majdal Zoun. Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din Mansouri, prima astfel de ordine emisă în săptămâni, în timp ce un alt atac separat a ucis o persoană și a rănit alte unsprezece. O zi mai târziu, o lovitură israeliană a vizat o locuință în Burj al-Shemali. Hezbollah nu a revendicat atacul care a ucis soldații israelieni și nu a făcut nicio declarație publică directă în acest sens, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la veridicitatea acuzațiilor israeliene.
Libanul a fost atras în războiul SUA și Israelului împotriva Iranului pe 2 martie, după ce Hezbollah, aliat al Teheranului, a lansat atacuri asupra nordului Israelului. Deși un armistițiu mediat de SUA, menit să oprească luptele dintre Israel și Hezbollah, a început pe 17 aprilie, forțele israeliene au continuat atacurile și ocupă zeci de sate din sudul Libanului, fără un calendar clar pentru retragerea completă. Cel mai recent armistițiu condiționat își are originea într-un acord-cadru ajuns la Washington în iunie, în baza căruia forțele israeliene urmau să se retragă treptat din teritoriul libanez ocupat, pe măsură ce armata libaneză se desfășoară pentru a le înlocui, începând cu „zone pilot” limitate, în schimbul dezarmării Hezbollah.
Până în prezent, Libanul și Israelul au purtat șapte runde de discuții mediate de SUA, patru la Washington și trei la Roma, menite să implementeze acordul. Hezbollah, care nu este parte la negocieri, a declarat că se va retrage la sud de râul Litani, dar nu se va dezarma la nord de acesta. Autoritățile libaneze raportează că atacurile și operațiunile terestre israeliene din martie au ucis 4.333 de persoane și au strămutat peste un milion – aproximativ o cincime din populația țării. Aceste cifre au continuat să crească pe parcursul verii, chiar și după ce armistițiul a intrat nominal în vigoare.
În plan diplomatic, există inițiative care ar putea modela viitorul Libanului. Doi senatori americani au propus un pachet de asistență pentru securitate în valoare de 1,2 miliarde de dolari pentru Liban, pe o perioadă de cinci ani, condiționând o parte din finanțare de progresul în ceea ce privește monopolul statului asupra armelor și dezarmarea Hezbollah. Acest pachet evidențiază modul în care stabilitatea postbelică a țării rămâne legată de un impas politic și militar nerezolvat, care nu arată semne de ameliorare.
Analizând situația, este clar că declarațiile premierului Salam vin într-un moment critic. Acuzațiile de încălcare a dreptului internațional nu sunt doar retorică diplomatică; ele reflectă o realitate dureroasă de pe teren, unde civilii plătesc prețul unui conflict care pare să nu se mai termine. Distrugerea sistematică a locuințelor și infrastructurii civile, strămutarea în masă și imposibilitatea întoarcerii refugiaților sunt crime care nu pot fi justificate prin niciun argument de securitate. Comunitatea internațională, inclusiv Statele Unite, pare să adopte o poziție ambiguă, cerând respectarea acordurilor, dar fără a lua măsuri concrete pentru a opri violențele.
În plus, implicarea Hezbollah și legăturile sale cu Iranul complică și mai mult ecuația. Războiul mai larg dintre SUA, Israel și Iran a transformat Libanul într-un câmp de luptă prin procură, iar civilii sunt cei care suferă consecințele. Negocierile mediate de SUA par să meargă încet, iar lipsa unui calendar clar pentru retragerea israeliană alimentează neîncrederea și riscul unei reaprinderi a conflictului. Pachetul de asistență american, deși bine intenționat, riscă să fie perceput ca o încercare de a impune condiții care slăbesc suveranitatea libaneză, în loc să consolideze statul.
Pe termen lung, soluția nu poate veni doar din acorduri de încetare a focului, ci dintr-o abordare cuprinzătoare care să abordeze cauzele profunde ale conflictului: ocupația, insecuritatea, criza economică și influențele externe. Libanul are nevoie de sprijin internațional real, nu doar de declarații de principiu. Premierul Salam a tras un semnal de alarmă, dar rămâne de văzut dacă cineva îl va asculta cu adevărat.
De ce este important:
Această declarație a premierului libanez nu este doar un simplu protest diplomatic, ci un apel disperat către comunitatea internațională de a interveni în fața unei catastrofe umanitare care se desfășoară sub ochii lumii. Distrugerea sistematică a locuințelor și infrastructurii civile, strămutarea a peste un milion de oameni și lipsa unui calendar clar pentru retragerea israeliană transformă sudul Libanului într-o zonă de suferință continuă. Acest articol evidențiază fragilitatea armistițiului și riscul iminent al unei reaprinderi a conflictului, subliniind totodată ipocrizia marilor puteri care cer respectarea acordurilor, dar nu iau măsuri concrete pentru a opri violențele. Pentru cititorii români, este esențial să înțeleagă că stabilitatea Orientului Mijlociu are implicații globale, de la securitate energetică la fluxurile migratorii, iar Libanul reprezintă un test crucial pentru ordinea internațională bazată pe reguli. Dacă aceste încălcări rămân nepedepsite, se creează un precedent periculos care ar putea încuraja alte conflicte similare în regiune și nu numai.
