Laurie Anderson, Alfredo Jaar și Zoe Leonard se numără printre semnatarii de marcă ai declarației de retragere, alături de pavilioane naționale precum Franța, Ecuador și Emiratele Arabe Unite. „Facem acest lucru în solidaritate cu demisia juriului”, se arată în declarație, făcând aluzie la demisia în masă, din 30 aprilie, a întregului juriu de premiere al Bienalei, format din cinci membri. Demisia membrilor juriului – Solange Farkas, Zoe Butt, Elvira Dyangani Ose, Marta Kuzma și Giovanna Zapperi – a avut loc la câteva zile după ce aceștia anunțaseră că nu vor acorda premii – inclusiv prestigiosul Leu de Aur pentru cel mai bun pavilion național – țărilor ai căror guverne sau lideri au fost acuzați de crime împotriva umanității de către Curtea Penală Internațională, inclusiv Israel și Rusia.
Anul acesta, Bienala a anunțat că deținătorii de bilete vor putea alege câștigătorii printr-un proces anonim de vot prin e-mail. Se așteaptă ca premiile să fie anunțate pe 22 noiembrie, ziua de închidere a Bienalei. Evenimentul, care prezintă lucrări ale sute de artiști din întreaga lume, atrage de obicei sute de mii de vizitatori într-o serie de pavilioane naționale organizate și parțial finanțate de guvernele țărilor participante.
Evenimentul a fost, de asemenea, marcat de multiple demonstrații publice de amploare pe străzile Veneției. Joi, colectivul artistic Pussy Riot a protestat împotriva întoarcerii Rusiei la festival, năvălind în pavilionul țării cu căciuli de lână roz aprins, declanșând grenade fumigene și scandând sloganul „No Putin in Venice”. Rusia nu fusese invitată la eveniment din 2022. Vineri, mii de manifestanți au ieșit și ei pe străzi pentru a protesta împotriva prezenței Israelului la eveniment, pe fondul războiului din Gaza. Unele pavilioane, inclusiv cele ale Japoniei, Finlandei și Regatului Unit, s-au închis pentru câteva ore, în timp ce artiștii și curatorii s-au alăturat marșului. Potrivit The Guardian, pavilionul israelian a fost închis vineri dimineața – dar din cauza unui eveniment privat.
Alte țări au fost, de asemenea, implicate în disputele geopolitice legate de războiul din Gaza. În ianuarie, pavilionul Africii de Sud a fost anulat după ce ministrul culturii a cerut artistei Gabrielle Goliath să-și editeze lucrarea pentru a elimina omagiile aduse unui poet palestinian ucis în Gaza. Artista a refuzat, iar pavilionul este acum gol. Artistul Australiei, Khaled Sabsabi, și curatorul Michael Dagostino au fost demiși în februarie de organismul guvernamental de consultanță artistică al țării, după ce politicieni de dreapta i-au acuzat de antisemitism, doar pentru a fi reintegrați în urma reacțiilor negative din comunitatea artistică.
Sentimentul anti-american a dus, de asemenea, la cereri de interzicere a SUA de la festival, din cauza implicării tot mai mari în conflictele globale recente. „Condițiile actuale impun ca La Biennale di Venezia să excludă orice delegație oficială a regimurilor actuale care comit crime de război, inclusiv Israel, Rusia și Statele Unite”, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de 74 de artiști și curatori, trimisă în martie directorului Bienalei, Pietrangelo Buttafuoco, și republicată pe platforma de artă online e-flux.
Jessica Kreps, o galeristă americană prezentă la Bienală, a declarat pentru NPR că participă la eveniment de aproximativ 20 de ani. Ea a spus că politica s-a simțit mai prezentă în perioada premergătoare ediției din acest an decât în anii precedenți. „Bienala ar trebui să fie un loc pentru dialog respectuos”, a spus Kreps, parteneră în galeria Lehmann Maupin din New York, care reprezintă patru artiști la Bienala din acest an și are birouri la Londra și Seul. „În multe privințe, acea libertate de exprimare și critică este inerent democratică și face parte din ceea ce înseamnă să fii american. Focusul nostru, ca galerie americană, rămâne pe sprijinirea artiștilor și crearea unui spațiu pentru dialog atent și puncte de vedere diferite.” Cu toate acestea, protestele nu au împiedicat-o să experimenteze evenimentul. „Simt că am putut vedea totul”, a spus ea. „Nu era vorba că oamenii îți blocau drumul spre vreun loc.”
La fel ca alte evenimente internaționale, precum Concursul Muzical Eurovision și Jocurile Olimpice, Bienala de la Veneția a atras numeroase proteste de-a lungul anilor. Cea de-a 34-a Bienală, din 1968, a avut loc pe fundalul revoltelor studențești globale. Protestatarii au ocupat Piața San Marco din Veneția și s-au ciocnit cu poliția, denunțând Bienala ca pe o instituție „burgheză” și „capitalistă”. În 1974, după lovitura de stat militară din Chile care l-a înlăturat pe Salvador Allende cu un an înainte, directorul socialist al Bienalei, simpatizant al lui Allende, Carlo Ripa di Meana, a luat decizia fără precedent de a anula pavilioanele naționale pentru acel an. El a ales în schimb să concentreze evenimentul pe democrație și schimbare socială, mai degrabă decât pe reprezentarea națională. Pavilioanele naționale au revenit în 1976. Iar în 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia, curatorii și artiștii Pavilionului Rus au demisionat, declarând că „nu există loc pentru artă când civilii mor”. Pavilionul Rus a rămas încuiat și păzit de poliția italiană pe durata târgului, iar Bienala a organizat un monument temporar dedicat artiștilor ucraineni.
Bienala nu a răspuns solicitării NPR de comentarii cu privire la tulburările din acest an.
De ce este important:
Protestele și boicoturile de la Bienala de la Veneția nu sunt doar un episod izolat de nemulțumire artistică, ci un semnal puternic al modului în care arta contemporană devine un câmp de luptă geopolitic. Într-o lume în care conflictele armate și încălcările drepturilor omului sunt tot mai prezente, artiștii și curatorii refuză să mai fie complici tăcuți. Decizia juriului de a nu premia țări acuzate de crime împotriva umanității, retragerea artiștilor și demonstrațiile de stradă arată că Bienala nu mai poate fi doar o vitrină a frumosului, ci trebuie să reflecte și responsabilitatea morală a participanților. Acest eveniment subliniază tensiunea dintre libertatea artistică și presiunile politice, dintre neutralitatea aparentă a artei și angajamentul social. Pentru publicul larg, este o lecție despre cum arta poate fi un vehicul al protestului și al schimbării, iar pentru comunitatea internațională, un avertisment că niciun eveniment cultural nu poate rămâne imun la crizele globale.
