Frustrați de întreruperile care durează aproximativ zece ore pe zi, protestatari, în mare parte tineri, au blocat drumuri principale, au ars anvelope și au baricadat clădiri publice. Demonstranții au descărcat și o încărcătură de pământ în fața Ministerului Afacerilor Externe din Tripoli, blocând accesul în clădire, în timp ce cereau tragerea la răspundere pentru presupusa corupție și dizolvarea imediată a instituțiilor politice fragmentate ale Libiei. Campania de nesupunere civică, condusă de Mișcarea Souq Al-Jumaa și la care s-au alăturat activiști din Tajoura și Janzour, urmărește să paralizeze Guvernul de Unitate Națională (GNU) din cauza deteriorării severe a serviciilor de bază.
Criza a luat o altă turnură bruscă atunci când un alt grup de protestatari a luat cu asalt complexul petrolier și de gaze Mellitah marți, forțând Corporația Națională de Petrol (NOC) să oprească operațiunile la zăcământul El Feel și să suspende parțial activitatea la zăcământul Wafa. Această perturbare a limitat sever alimentarea cu gaze necesare pentru producerea de electricitate, scoțând din funcțiune multiple unități de generare. Deși GNU a securizat ulterior complexul și a reluat pomparea gazelor, fragilitatea sectorului energetic libian rămâne evidentă.
Pe măsură ce țara se confruntă cu tulburări interne și infrastructură degradată, actorii internaționali continuă să facă presiuni pentru coeziune politică. Massad Boulos, consilierul Statelor Unite pentru afaceri africane, a avut recent discuții cu prim-ministrul GNU, Abdul Hamid Dbeibah, subliniind necesitatea urgentă a unificării libiene și a cooperării în domeniul securității pentru a atinge stabilitatea pe termen lung și a preveni o fragmentare suplimentară a statului.
Libia este fragmentată din 2014, când un război a opus forțe bazate în principal în vestul țării nord-africane împotriva altora bazate în est. Această divizare a continuat în ciuda unui armistițiu din 2020, cu GNU recunoscut internațional operând din Tripoli și o administrație rivală loială comandantului militar renegat Khalifa Haftar în est.
Pentru libienii de rând, criza a devenit insuportabilă. Roa Nasef, inginer în sisteme energetice care s-a întors recent în Libia după șapte ani petrecuți în străinătate, și-a exprimat frustrarea. Ea a declarat pentru Al Jazeera că libienii „s-au săturat de promisiunile repetate” și de dependența constantă de soluții temporare. Stabilizarea rețelei, a subliniat ea, necesită modernizarea rețelelor de transport și adoptarea unei viziuni pe termen lung care să includă energia regenerabilă, nu doar anunțarea unor proiecte care nu se materializează niciodată.
Problema este resimțită în întreaga țară, nu doar în Tripoli și vestul Libiei. Areej Badr, o locuitoare din Benghazi, în estul țării, a declarat pentru Al Jazeera că situația este „tragică”. Badr a menționat că deținerea unui generator este acum singura modalitate de a avea o sursă sigură de energie pe parcursul zilei. Ea a explicat că penele de curent perturbă alimentarea cu apă și strică mâncarea, exacerbând exponențial suferința bolnavilor și a vârstnicilor.
În timp ce furia publică crește, experții în energie și foștii oficiali indică un colaps sistemic care se pregătește de decenii. Un fost oficial al Companiei Generale de Electricitate a Libiei (GECOL), care a vorbit cu Al Jazeera sub rezerva anonimatului, a declarat că una dintre cauzele principale ale crizei este eșecul de a finaliza proiecte strategice majore lansate înainte de 2011, inclusiv centrala cu abur Gulf de lângă Sirte și centrala cu abur West Tripoli. Ambele au fost proiectate ca unități cu patru turbine, cu o capacitate totală planificată de 1.400 de megawați fiecare. Dar proiectul West Tripoli rămâne neterminat, în timp ce doar două dintre cele patru unități de 350 de megawați de la Sirte au fost conectate la rețea, lăsând jumătate din proiect incomplet.
Întârzierile au lăsat Libia mai dependentă de instalații mai vechi, dintre care multe necesită întreținere extinsă. Fostul oficial a spus că îmbunătățirea relativă a electricității în 2023 și 2024 s-a datorat în mare parte centralelor pe gaze care fuseseră contractate cu ani în urmă, nu unei revizuiri cuprinzătoare a sectorului. Aceste proiecte au adăugat capacitate și au redus deficitul, a spus el, dar nu l-au eliminat și nici nu au ținut pasul cu creșterea anuală a cererii, pe care a estimat-o la până la 600 de megawați.
Expertul în energie Ahmed al-Meslati a declarat că concentrarea exclusivă asupra capacității de generare trece cu vederea și slăbiciunile grave ale infrastructurii libiene și întreținerea întârziată, ceea ce înseamnă că electricitatea nu poate fi întotdeauna livrată în mod fiabil, a spus el pentru Al Jazeera. El a adăugat că reluarea exporturilor de electricitate de către Egipt în iulie a oferit doar o ușurare limitată, furnizând aproximativ 70 de megawați – o contribuție mică în comparație cu nevoile totale ale Libiei.
Rabie Khalifa, purtător de cuvânt al Ministerului Electricității din guvernul paralel din estul Libiei, a declarat pentru Al Jazeera că cele mai recente pene nu au fost cauzate doar de lipsa de combustibil, explicând că o linie de transport de 400 de kilovolți s-a defectat în condiții de cerere maximă de vară. Aceasta a declanșat opriri în cascadă la centralele electrice și o scădere bruscă a frecvenței rețelei, ducând la un colaps generalizat.
De ce este important:
Această criză energetică din Libia nu este doar o problemă tehnică sau administrativă, ci un simptom al eșecului politic profund și al fragmentării care afectează țara de peste un deceniu. Penele de curent nu doar că îngreunează viața de zi cu zi a milioane de oameni, dar alimentează instabilitatea socială și proteste care pot escalada rapid, amenințând orice speranță de reconciliere națională. În plus, dependența de generatoare private și de soluții temporare subliniază lipsa unei viziuni pe termen lung, în timp ce resursele naturale vaste ale Libiei rămân prost gestionate. Pentru comunitatea internațională, aceasta este o reamintire că stabilitatea Libiei nu poate fi atinsă fără abordarea problemelor fundamentale de infrastructură și guvernanță, iar ignorarea lor riscă să transforme o criză energetică într-un conflict deschis.
