Potrivit SANA, Putin a reafirmat sprijinul Moscovei pentru integritatea teritorială a Siriei și a reiterat respingerea fermă a atacurilor israeliene și a încălcărilor suveranității siriene. Această poziție nu este deloc întâmplătoare: Rusia încearcă să se poziționeze ca un garant al stabilității în regiune, în timp ce Israelul continuă să efectueze raiduri aeriene asupra unor ținte militare din Siria, invocând necesitatea de a împiedica transferul de arme către grupări ostile. Prin această declarație, Putin îi transmite atât Damascului, cât și Tel Avivului că Moscova rămâne un jucător relevant, chiar și după prăbușirea vechiului regim.
Kremlinul a subliniat că discuțiile au vizat și aprofundarea dialogului politic și a cooperării în domeniul comerțului, precum și alte domenii de interes comun. Ambele părți au convenit să continue contactele „la diferite niveluri”, ceea ce sugerează că relațiile bilaterale nu doar că nu s-au răcit, ci ar putea cunoaște o consolidare treptată. În mod simbolic, comunicatul Kremlinului a făcut referire la Memorandumul de Înțelegere privind Reorganizarea Bazei Aeriene Hmeimim și a Punctului de Sprijin Tehnico-Material de la Tartus, semnat pe 9 august. Această mențiune nu este una formală – ea trădează dorința Moscovei de a oficializa o nouă aranjare a prezenței sale militare în Siria, după luni de negocieri tensionate.
Contextul este unul complicat. Rusia a fost principalul susținător militar al lui Bashar al-Assad timp de 13 ani de război civil, intervenind direct în conflict din 2015 și transformând baza aeriană Hmeimim și baza navală Tartus în piloni ai proiecției de putere rusești în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Tartus este singura bază navală a Rusiei din Marea Mediterană, iar Hmeimim a servit drept hub logistic pentru operațiunile din Siria și din regiune. Pierderea acestor facilități ar fi fost un dezastru strategic pentru Moscova, motiv pentru care Putin a acționat rapid pentru a construi o relație funcțională cu noul guvern sirian condus de al-Sharaa, fostul lider al grupării Hayat Tahrir al-Sham, care a condus ofensiva ce a dus la căderea lui Assad.
La începutul acestei luni, Siria a anunțat că a ajuns la un acord cu Rusia după 18 luni de negocieri. Conform acestui acord, bazele de la Hmeimim și Tartus vor fi transformate în „centre comune de instruire și consolidare a capacităților”, iar Siria va prelua controlul asupra facilităților civile din ambele locații. Practic, Rusia renunță la controlul exclusiv asupra acestor baze, dar păstrează o prezență militară, probabil sub o formă redusă, și obține un cadru legal pentru continuarea cooperării. Este o soluție de compromis, care reflectă realitățile geopolitice schimbate: noul regim de la Damasc nu mai este un aliat docil al Moscovei, ci un partener care își negociază condițiile.
Pentru Putin, această înțelegere este vitală. Fără Tartus, Rusia și-ar pierde accesul direct la Marea Mediterană, iar fără Hmeimim, capacitatea sa de a proiecta forță în Africa și Orientul Mijlociu ar fi sever diminuată. De asemenea, menținerea acestor baze îi permite Moscovei să monitorizeze activitatea NATO în regiune și să ofere sprijin logistic pentru operațiunile din Libia, Sudan sau Republica Centrafricană, unde Rusia și-a extins influența în ultimii ani. Prin urmare, discuția de miercuri nu a fost doar o formalitate diplomatică, ci o încercare de a consolida un acord care să asigure stabilitatea prezenței rusești pe termen lung.
Pe de altă parte, al-Sharaa are nevoie de recunoaștere internațională și de sprijin economic pentru a reconstrui o țară devastată de război. Rusia, deși slăbită de sancțiuni și de războiul din Ucraina, rămâne un actor important pe scena internațională, cu un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU. O relație funcțională cu Moscova îi oferă noului guvern sirian o marjă de manevră în fața presiunilor occidentale și a influenței tot mai mari a Turciei, care a sprijinit grupările rebele și care încearcă să-și consolideze poziția în nordul Siriei. De altfel, recent, un oficial sirian a declarat că nu există planuri pentru stabilirea unei prezențe militare turcești, iar ministrul de externe al Siriei a sugerat că ușa pentru diplomație cu Israelul rămâne deschisă. Toate aceste mișcări arată că Damascul încearcă să echilibreze relațiile cu mai mulți actori regionali și internaționali, iar Rusia este doar una dintre piesele acestui puzzle complex.
Analiștii consideră că acordul privind bazele militare este un test pentru capacitatea Moscovei de a se adapta la noile realități din Orientul Mijlociu. Rusia nu mai poate dicta condițiile ca în timpul lui Assad, dar nici nu este dispusă să renunțe complet la prezența sa militară. Transformarea bazelor în centre de instruire comună este o formulă inteligentă, care salvează aparențele și oferă ambele părți un cadru de cooperare. Rămâne de văzut cum va funcționa în practică, cine va controla efectiv aceste facilități și ce rol vor juca ele în viitoarele operațiuni militare rusești din regiune.
Un alt aspect important este semnalul pe care această discuție îl transmite Israelului. Putin a reiterat respingerea atacurilor israeliene asupra Siriei, ceea ce ar putea fi interpretat ca o avertizare subtilă la adresa Tel Avivului. Cu toate acestea, Rusia nu are nici interesul, nici capacitatea de a intra într-un conflict direct cu Israelul, iar relațiile bilaterale ruso-israeliene rămân funcționale, chiar dacă tensionate. Moscova folosește probabil această retorică pentru a-și consolida poziția de mediator și pentru a-și justifica prezența militară în Siria ca pe un factor de stabilitate.
În concluzie, convorbirea dintre Putin și al-Sharaa marchează un pas important în normalizarea relațiilor dintre Rusia și noul guvern sirian. Acordul privind bazele militare, deși nu a fost detaliat public, pare să fie un compromis acceptabil pentru ambele părți. Pentru Rusia, este o victorie strategică, deoarece își păstrează prezența în Marea Mediterană și în Orientul Mijlociu. Pentru Siria, este o oportunitate de a-și diversifica parteneriatele și de a obține resursele necesare reconstrucției. Rămâne de văzut dacă acest acord va rezista testului timpului și dacă va contribui la stabilizarea unei regiuni aflate încă în convulsii.
De ce este important:
Această discuție și acordul privind bazele militare sunt cruciale pentru echilibrul de putere din Orientul Mijlociu. Rusia își asigură o prezență strategică în Marea Mediterană, iar Siria obține un partener internațional important în procesul de reconstrucție. De asemenea, poziția Moscovei față de atacurile israeliene și față de integritatea teritorială a Siriei influențează dinamica regională, într-un moment în care toți actorii își recalibrează strategiile după căderea regimului Assad.
