Filtrează articolele

Sănătate

Rata bolii plămânului negru în Apalași atinge cel mai înalt nivel din ultimii 50 de ani, în timp ce protecțiile minerilor stagnează

Rata bolii plămânului negru în Apalași atinge cel mai înalt nivel din ultimii 50 de ani, în timp ce protecțiile minerilor stagnează
În inima regiunii Apalași, unde munții au fost scobiți de generații de mineri, o boală veche revine cu o furie pe care nimeni nu o mai văzuse de jumătate de secol. Plămânul negru, sau pneumoconioza lucrătorilor din cărbune, ucide din nou în tăcere, iar cifrele publicate recent de Institutul Național pentru Securitate și Sănătate Ocupațională (NIOSH) arată o realitate sumbră: unul din trei mineri cu experiență din Kentucky, Virginia și Virginia de Vest este afectat. Este cea mai mare rată din 1978, iar tendința este ascendentă, în ciuda promisiunilor și reglementărilor menite să protejeze viețile celor care extrag energia care ne alimentează casele.

Marcy Freeman, terapeut respirator într-o clinică din Norton, Virginia, nu are nevoie de studii științifice pentru a vedea amploarea dezastrului. În biroul ei, o stivă de peste 150 de programe funerare stă mărturie. „Fiecare dintre acestea reprezintă o viață pierdută din cauza plămânului negru”, spune ea, răsfoind paginile care poartă chipurile unor bărbați pe care i-a tratat. „Sunt soți, frați, tați. Oameni care au muncit din greu și au crezut că munca lor le va asigura un trai decent. În schimb, i-a costat totul.”

Soțul Marcyi, un miner cu aproape 27 de ani de experiență în subteran, este și el pacient. Ea știe mai bine decât oricine că această boală nu iartă. Și totuși, noile date arată că situația este mai gravă decât anticipaseră chiar și cei mai experimentați clinicieni.

O boală veche, o cauză nouă



Plămânul negru nu este o noutate. Timp de decenii, minerii au inhalat praful de cărbune, iar plămânii lor s-au umplut de țesut fibrotic, sufocându-i încet. În anii ’70, Congresul american a impus limite stricte de expunere la praful de cărbune, iar rata bolii a scăzut dramatic, atingând un minim de 7% în 1999. Dar apoi, ceva s-a schimbat.

Minerii au început să sajeze mai mult în roca dură, pentru a ajunge la straturi subțiri de cărbune. Aceasta a dus la expunerea la silice cristalină, un praf mult mai toxic decât cel de cărbune. Silicea provoacă o formă agresivă de plămân negru, care progresează rapid și ucide în câțiva ani. „Nu mai este vorba doar de praful de cărbune”, explică Scott Laney, epidemiolog la NIOSH și autor principal al studiului. „Silicea este un ucigaș tăcut. Minerii sunt tratați ca niște piese de schimb, nu ca ființe umane. Îi vedem murind sub ochii noștri.”

Datele NIOSH arată că, în ultimii cinci ani, 32,5% dintre minerii cu cel puțin 25 de ani de experiență în subteran au fost diagnosticați cu plămân negru. În 2018, rata era de 20,6%. Creșterea este dramatică și, ceea ce este și mai îngrijorător, chiar și minerii cu doar 15 ani de muncă subterană prezintă rate ale bolii nemaivăzute de 40 de ani.

O criză ignorată



Deși NIOSH a publicat aceste descoperiri într-o scrisoare de cercetare revizuită de colegi, în Jurnalul American de Medicină Respiratorie și de Terapie Intensivă, răspunsul autorităților a fost timid. Administrația pentru Securitate și Sănătate în Mine (MSHA) a refuzat să comenteze înainte de publicarea oficială. „Sunt dezgustat”, spune Laney. „Nu se va îmbunătăți, pentru că boala este deja în conductă. Acești oameni mor acum.”

Între 2020 și 2023, peste 1.700 de mineri au murit din cauza plămânului negru, potrivit unui studiu anterior NIOSH. Și totuși, măsurile de protecție întârzie. În 2024, MSHA a propus reguli noi privind expunerea la silice, dar implementarea este blocată de interesele industriei și de lipsa de voință politică.

Povestea lui Tim Balthis



Tim Balthis, un miner din Pound, Virginia, știe prea bine ce înseamnă această boală. Stând pe veranda casei sale, alături de soția sa Fran, pare un om sănătos. Dar o scanare a plămânilor săi arată un țesut fibrotic atât de extins, încât medicul i-a spus că este uimit că mai trăiește. „Am muncit toată viața în mină”, spune Tim. „Nu am știut că praful mă omoară. Acum nu mai pot respira fără oxigen.”

Povestea lui Tim este una dintre miile de povești similare. În clinicile de reabilitare pulmonară din Apalași, pacienții vin cu speranța de a-și prelungi viața, dar știu că nu există leac. Singura soluție este prevenția, iar prevenția înseamnă reglementări mai stricte și aplicarea lor.

De ce se întâmplă acum?



Experții spun că revenirea plămânului negru are mai multe cauze. În primul rând, tehnologia de extracție s-a schimbat. Mașinile moderne taie roca mai repede, generând mai mult praf fin. În al doilea rând, stratul de cărbune ușor accesibil s-a epuizat, iar minerii sunt forțați să sajeze în roca dură, bogată în silice. În al treilea rând, reglementările existente sunt insuficiente sau prost aplicate.

„Minerii nu sunt mai bine decât erau acum 50 de ani”, spune Celeste Monforton, fostă reglementatoare federală în domeniul securității miniere. „Aceasta este consecința muncii lor și a dorinței noastre de electricitate ieftină. Plătim cu vieți omenești.”

Ce se poate face?



NIOSH recomandă limitarea expunerii la silice la niveluri mult mai scăzute, testarea regulată a minerilor și îmbunătățirea ventilației în mine. Dar fără presiune publică și voință politică, aceste măsuri rămân pe hârtie. Organizațiile neguvernamentale, precum Public Health Watch, cer intervenția imediată a Congresului.

„Nu putem continua să ignorăm această criză”, spune Akshay Sood, pneumolog la Universitatea din New Mexico. „Boala este prevenibilă. Știm ce trebuie făcut. Lipsa de acțiune este o crimă.”

### De ce este important:



Plămânul negru nu este doar o boală a trecutului. Este o criză de sănătate publică care ucide în prezent, în inima Americii. Fiecare miner care moare lasă în urmă o familie distrusă și o comunitate sărăcită. În spatele cifrelor se află oameni reali, care au muncit o viață pentru a ne asigura confortul. Ignorarea acestei probleme înseamnă acceptarea unui sacrificiu uman inacceptabil. Este timpul ca autoritățile să acționeze, iar publicul să conștientizeze costul real al energiei ieftine.

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută. Continuarea navigării implică acceptarea acestora.