„Dintre toate lucrurile pe care acest război le ia, unul dintre cele mai semnificative este viitorul Sudanului – lipsirea copiilor săi de educație”, a declarat Mohammed, cu o gravitate care a străbătut sălile tăcute ale Consiliului. Ea a avertizat că luptele dintre armata sudaneză și Forțele de Sprijin Rapid (RSF), o grupare paramilitară, nu doar că ucid și mutilează, dar erodează sistematic fundația pe care orice societate își construiește speranța: școala.
Cifrele prezentate de ONU sunt de-a dreptul sumbre. Din aprilie 2023, când au început confruntările, aproape 75% dintre unitățile de învățământ din Darfur au devenit inutilizabile. Mai grav, cinci din șase copii nu mai calcă pragul unei săli de clasă. „Părinții îți vor spune că preferă să-și țină copiii acasă decât să-i trimită la școală, pentru că acasă este singurul loc rămas unde se simt în siguranță”, a explicat Mohammed, dând glas unei realități pe care o întâlnește în fiecare raport venit de pe teren.
Nu este doar o problemă de infrastructură. De la începutul conflictului, ONU a documentat peste 67 de atacuri directe asupra școlilor și mai mult de 154 de cazuri în care clădirile școlare au fost folosite în scopuri militare. Iar aceste cifre, a subliniat oficialul, aproape sigur subestimează amploarea dezastrului. În plus, mai mult de jumătate dintre profesorii din Sudan nu și-au mai primit salariile, deși mulți continuă să predea „împotriva oricăror șanse”, așa cum a spus Mohammed, cu o recunoștință amară în glas.
„Sudanul a pierdut deja o generație în războaiele sale anterioare, iar acum pierde încă una”, a adăugat ea, subliniind că povara acestui conflict apasă disproporționat pe umerii femeilor și copiilor, care „nu au avut niciun cuvânt de spus în toate acestea, dar suferă cel mai mult”. Este o observație care răsună dincolo de statistici, pentru că vorbește despre nedreptatea fundamentală a războiului: cei care decid nu plătesc, iar cei care plătesc nu decid.
În ciuda eforturilor disperate, ONU și partenerii săi au reușit, în acest an, să aducă înapoi la o formă de învățare peste un milion de copii sudanezi. Dar, după cum a recunoscut chiar Mohammed, acest număr este „mult prea mic” față de ceea ce ar fi necesar. Este o picătură într-un ocean de nevoi, iar fiecare zi de întârziere adâncește rana.
Contextul umanitar este și mai înfiorător. Potrivit UNICEF, aproximativ 15 milioane de oameni au fost strămutați intern, iar aproape 33 de milioane – dintre care mai mult de jumătate sunt copii – au nevoie urgentă de asistență umanitară. Este o criză care depășește granițele Sudanului și amenință să destabilizeze întreaga regiune a Cornului Africii.
Vizitând Sudanul la începutul acestui an, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a descris cuvinte greu de suportat: măceluri în masă, violuri în grup, tortură. „Acesta nu este doar un alt conflict”, a spus Turk, „este o catastrofă a drepturilor omului care se desfășoară în timp real”. Declarația sa a fost un strigăt de alarmă adresat comunității internaționale, care pare adesea paralizată în fața complexității geopolitice a războiului.
Dincolo de cifre și de declarațiile oficiale, ceea ce se întâmplă în Sudan este o tragedie tăcută, care se consumă departe de camerele de luat vederi. Copiii care ar fi trebuit să învețe să citească și să scrie învață acum să recunoască sunetul obuzelor. Adolescenții care ar fi trebuit să-și pregătească examenele de admitere la facultate își caută familiile printre dărâmături. Iar profesorii, acei oameni care ar fi trebuit să modeleze minți, sunt nevoiți să aleagă între a-și hrăni copiii și a-și face datoria.
Este o lecție dureroasă despre fragilitatea civilizației. Școala nu este doar o clădire cu bănci și table; este spațiul sacru unde o societate își transmite valorile, unde se nasc visele și unde se construiește viitorul. Când acest spațiu este transformat în câmp de luptă sau în adăpost pentru refugiați, nu pierdem doar ani de studiu, ci pierdem potențialul uman într-o scară inimaginabilă.
În timp ce diplomații vorbesc despre încetarea focului și despre negocieri, realitatea de pe teren este că fiecare zi care trece fără o soluție politică înseamnă încă o generație pierdută. Iar când războiul se va termina, oricine va câștiga sau va pierde pe plan militar, adevărata înfrângere va fi a celor care nu au avut niciodată șansa să învețe.
De ce este important:
Acest subiect nu este doar o cronică a unui conflict îndepărtat. Este un semnal de alarmă privind modul în care războaiele moderne, purtate cu arme sofisticate și finanțate de interese obscure, lovesc cel mai crunt în zonele cele mai vulnerabile ale societății. Educația este fundamentul oricărei reconstrucții post-conflict, iar fără o generație educată, Sudanul riscă să rămână prins într-un ciclu vicios de violență și sărăcie. Comunitatea internațională are nu doar obligația morală, ci și interesul strategic de a proteja copiii din zonele de conflict, pentru că un copil needucat astăzi poate deveni mâine o sursă de instabilitate regională. Fiecare școală distrusă este o investiție în haos, iar fiecare copil lăsat în afara sistemului de învățământ este o pierdere irecuperabilă pentru umanitate. Este un test al angajamentului nostru colectiv față de valorile pe care le proclamăm atât de des, dar pe care le uităm atât de ușor când vine vorba de acțiuni concrete.
