Situația de pe teren este haotică și volatilă. Agenția de știri a guvernamentului, Saba, a anunțat sâmbătă că forțele armate au distrus vehicule, armament și au ucis membri ai "miliției teroriste huthi susținute de regimul iranian" în apropierea portului Mocha. Portavozul forțelor guvernamentale, Majed Abdullah al-Nazili, a confirmat lovituri pe drumul Mocha-Dhubab, la doar 11 kilometre de oraș. Dar aceste contraatacuri vin ca o reacție la o realitate militară deja consolidată: huthii au preluat controlul deplin al streâmului Bab al-Mandeb, un goană vitală pentru transportul petrolier global, completând astfel o manevră strategică de o importanță geopolitică majoră.
Din perspectiva analizei militare, ceea ce se întâmplă acum nu este doar o schimbare de linie a frontului, ci o reconfigurare a echilibrului de putere în regiune. Controlul Bab al-Mandeb înseamnă capacitatea de a strângula sau de a securiza traficul maritim între Oceanul Indian și Mediterana, prin Canalul Suez. Pentru Iran, susținătorul principal al huthilor, această victorie reprezintă un levier de presiune enorm în confrontația indirectă cu Statele Unite și Israel. Pentru Arabia Saudită, care susține guvernamentul din Aden, pierderea acestui punct strategic este un eșec militar și politic major, care expune frontiera sa meridională la o amenințare directă.
Pe teren, însă, realitatea este mult mai murdară decât hărțile strategice. Sultan al-Arada, membru al Consiliului Președințial de Conducere (PLC) și guvernator al provinciei Marib, a recunoscut într-o interviu pentru Saba TV că retragerea de pe coasta vestică a fost "durerioasă și nefericită", dar a încadrat evenimentul ca parte a naturii războiului. Al-Arada a acuzat huthii de a fi adus procesul de pace într-un impas total, forțând opțiunea războiului. El a promis că forțele retrase se regrupează la Marib și vor reveni în luptă, menținând că obiectivul suprem rămâne recapturarea capitalei, Sanaa. Această retorică de "luptă pentru supraviețuire", folosită de guvernament, maschează de fapt o criză profundă de comandă și control.
Mohammed al-Basha, analist și fondator al Basha Report Risk Advisory, a fost categoric în descrierea problemei fundamentale a forțelor anti-huthi: "Nu veți putea învinge huthii cu o comandă împărțită și opt armate care concurează pentru influență." Infighting-ul, acuzele reciproce și lipsa unei strategii unitare au creat un vid de putere pe care huthii l-au exploatat cu o eficiență dezastruoasă. Forțele guvernamentale nu sunt o armată coezivă, ci un amestec de unități loiale diferitelor factiuni, inclusiv Consiliului de Tranziție din Sud (STC), forțe loiale lui al-Arada și alte grupări salafite sau tribale, care de multe ori își luptă propriile bătălii interne în loc să se concentreze pe inamicul comun.
Fronturile active actuale desenează o hartă a haosului: coasta vestică și streâmul Bab al-Mandeb, unde s-au petrecut cele mai intense bătălii pentru Mocha și Hodeidah; Taiz, poarta munților spre coastă, teatru al bătăliilor de teren greu; Marib și al-Jawf, bastioanele nordice ale guvernamentului, presate constant; și Dhalea, connectorul vital între nordul controlat de huthi și sudul, care rămâne o linie de contact volatilă.
Costul umanitar este, ca de obicei, suportat de civili. Națiunile Unite au raportat vineri că aproape 46.000 de persoane au fost deplasate de la începutul escaladei, cifră considerată subestimată de Abdusattor Esoev, șeful Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în Yemen. Caderea Mocha, unde ONU menținea o prezență puternică, a complicat dramatic accesul ajutoarelor. Peste 2.000 de yemenite au fugit deja în Djibouti în ultimele 24 de ore, adunându-se la cele 76.000 deplasate din iulie.
Răspunsul huthilor nu s-a făcut așteptat și a depășit granițele Yemenului. Marți, grupul a lansat rachete și drone asupra orașelor saudite Abha, Khamis Mushait, Jazan și Najran, rănind 73 de civili, printre care femei și copii. Duminică, portavozul militar huthi, Yahya Saree, a revendicat o lovitură cu rachete balistice și drone împotriva unei baze militare saudite din Sharurah, avertizând că orice acțiuni militare ulterioare vor atrage atacuri mai ample și mai profunde în teritoriul Arabiei Saudite. Saree a acuzat de asemenea aviația saudită de 129 de raiduri aeriene în 48 de ore, folosind avioane F-15 și Typhoon decolate de la bazele din Khamis Mushait și Taif.
Arabia Saudită, deși nu a recunoscut oficial implicarea directă în raidurile recente, este, conform analiștilor, actorul principal din spatele sprijinului aerian. Apărarea Civilă Saudită a confirmat două răniți și daune materiale în Jazan în urma unui proiectil huthi, calificând atacurile asupra obiectivelor civile ca "încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar". Al-Basha subliniază că Riad se confruntă o presiune uriașă să lanseze o operațiune militară la scară largă, dar avertizează: "Avioanele și puterea de foc pot suprima, pot încetini avansul huthilor, dar sunt forțele de pe teren care vor face diferența."
Poziția Statelor Unite rămâne una de ambiguitate strategică. Deși SUA au condus propriile campanii de bombardeu împotriva huthilor în legătură cu atacurile lor asupra navelor comerciale în Marea Roșie, Washington nu pare dispus să se implice direct în războiul civil yemenit pentru a sprijini guvernamentul. Al-Basha citează poziția americană: "Nu suntem în război cu huthii. Huthii nu sunt în război cu noi." Totuși, SUA ar putea oferi sprijin logistic, informațional și de ravitailor pentru orice operațiune saudită viitoare.
Din partea Iranului, reacția a fost una de laudă deschisă. Autoritățile și media de stat din Teheran au sărbătorit captura coastei Mării Roșii de către Ansar Allah, descriind-o ca pe un "triunf divin" și rodul anilor de efort. Pentru Teheran, consolidarea prezenței huthilor pe Bab al-Mandeb este o victorie strategică care extinde sfera de influență iraniană la ușa Europei și a intereselor vitale occidentale, oferind un card de joc puternic în orice negocieri viitoare sau confrontare cu Occidentul.
Perspectiva pe termen mediu este somnoroasă. Al-Basha prezice un "conflict prelungit", similar cu cel din Sudan, în care nici o parte nu colapsează rapid, ci ambele sunt forțate eventual să negocieze din poziție de epuizare. Până atunci, Yemenul continuă să se sfâșie, iar populația civilă plătește prețul pentru ambițiile geopolitice ale puterilor regionale și globale. Recapturarea Sanaa rămâne un vis îndepărtat pentru un guvernament fragmentat, în timp ce huthii, întăriți militar și politic, par să dicteze ritmul și direcția conflictului.
De ce este important:
Această escaladă nu este doar un episod militar local, ci un punct de cotitură geopolitică. Controlul huthilor asupra streâmului Bab al-Mandeb le oferă un levier de chantaj economic global (blocarea traficului petrolier) și militar (amenințarea navigării militare occidentale). Pentru România și UE, instabilitatea Mării Roșii impactează direct costurile energetice și lanțurile de aprovizionare. De asemenea, fragmentarea taberei anti-huthi demonstrează limitele strategiei "conduce din spate" a Arabiei Saudite și a Occidentului: fără o forță de teren coezivă și o arhitectură politică unitară, superioritatea aeriană este ineficientă. Iranul ieșe câștigător strategic fără a trage un singur glonț direct, consolidând axa de rezistență până la Mediterană. Riscul unui conflict regional largit, care să tragă la sine Statele Unite și Israel, crește exponențial cu fiecare rachetă lansată asupra Arabiei Saudite și cu fiecare nava comercială amenințată în streâm.
