Contextul dezastrului: cifre care îngheață sângele
Raportul se bazează pe Evaluarea Rapidă a Daunelor și Nevoilor (RDNA) realizată în aprilie de ONU, UE și Banca Mondială, care estima că Gaza a suferit daune și pierderi economice totale de 57,9 miliarde de dolari. Pentru a pune în perspectivă această sumă, 71,4 miliarde de dolari ar fi suficiente pentru a construi aproape 48 de turnuri Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume. Conflictul a ucis peste 73.000 de palestinieni, a rănit 142.000 și a strămutat 1,9 milioane de oameni. Dezvoltarea umană a fost aruncată înapoi cu 77 de ani, potrivit raportului.
Înainte de a putea începe orice reconstrucție propriu-zisă, trebuie curățate aproximativ 66 de milioane de tone de moloz. Aceste resturi au făcut cartiere întregi impracticabile, în special pentru persoanele cu dizabilități, care sunt practic captive în propriile case. Molozul conține probabil bombe și proiectile neexplodate, reprezentând un pericol grav pentru echipele de curățare și comunitățile din apropiere. Clădirile avariate pot elibera azbest și alte materiale periculoase în aer, iar apele uzate, deșeurile medicale și substanțele chimice industriale contaminează și mai mult mediul. Un alt obstacol cutremurător: se estimează că între 8.000 și 11.000 de palestinieni sunt îngropați sub dărâmături. Recuperarea și identificarea demnă a rămășițelor lor este o condiție prealabilă pentru orice reconstrucție la scară largă.
Planul pe cinci ani: patru faze, cu palestinienii la volan
Raportul propune un plan pe cinci ani, structurat în patru faze, care pune palestinienii în centrul deciziilor. „Reconstrucția nu este doar o sarcină umanitară; este una politică. Un plan conceput în capitale străine, oricât de bine finanțat, ar fi un exercițiu cosmetic – pur și simplu o altă formă de control asupra pământului și vieților palestiniene. Consultările noastre în Gaza au transmis un mesaj fără echivoc: nimic despre viitorul nostru fără noi”, a declarat Misyef Jamil, cercetător senior la MAS.
Faza 1 (aproximativ 10 miliarde de dolari): Acces și sisteme minim funcționale. Se concentrează pe restabilirea accesului umanitar, a apei potabile, a electricității de bază și a serviciilor medicale de urgență. Curățarea molozului și recuperarea cadavrelor sunt prioritare.
Faza 2 (aproximativ 15 miliarde de dolari): Reconectarea comunităților, serviciilor și piețelor locale. Se repară drumurile principale, școlile și clinicile, se reia activitatea economică la scară mică.
Faza 3 (aproximativ 25 de miliarde de dolari): Reconstrucția infrastructurii esențiale, a instituțiilor și a vieții de cartier. Se reconstruiesc locuințe, spitale, universități, rețele de apă și canalizare, rețele electrice.
Faza 4 (aproximativ 20 de miliarde de dolari): Acces și sisteme minim funcționale – de fapt, consolidarea și dezvoltarea pe termen lung. Se construiesc noi zone rezidențiale, parcuri industriale, porturi și aeroporturi, se implementează un sistem de guvernanță locală eficient.
Raportul subliniază că acest plan trebuie implementat în parteneriat cu Uniunea Europeană, statele arabe din Golf, Egipt, ONU și alte agenții internaționale, dar cu palestinienii în poziția de decizie. Orice încercare de a impune un plan din exterior riscă să divizeze și mai mult teritoriile palestiniene și să perpetueze controlul extern.
De ce este importantă implicarea palestinienilor?
Dincolo de cifre, raportul atrage atenția asupra unui pericol real: transformarea reconstrucției într-un instrument de control politic. Fără participarea directă a palestinienilor, există riscul ca fondurile să fie folosite pentru a consolida ocupația sau pentru a crea o administrație marionetă. Palestinienii din Gaza au suferit nu doar pierderi materiale, ci și o erodare a demnității și a capacității de a-și decide propriul destin. „Nimic despre viitorul nostru fără noi” nu este doar un slogan, ci o cerință fundamentală pentru o pace durabilă.
În plus, reconstrucția trebuie să abordeze și traumele psihologice și sociale. Pierderea moscheilor, muzeelor și a altor repere culturale a erodat țesătura socială. Refacerea acesteia necesită timp, resurse și, mai ales, implicarea comunității locale.
Concluzie: o lecție pentru comunitatea internațională
Raportul Oxfam, MAS și PalTrade este un semnal de alarmă pentru liderii mondiali. Reconstrucția Gazei nu poate fi tratată ca un simplu proiect de inginerie sau ca o acțiune caritabilă. Este un test al angajamentului față de drepturile omului, suveranitate și autodeterminare. Cei 71,4 miliarde de dolari sunt o sumă uriașă, dar fără voință politică și fără a pune palestinienii la cârmă, banii vor fi irosiți, iar ciclul violenței va continua.
De ce este important:
Acest raport subliniază că reconstrucția Gazei nu este doar o problemă financiară sau logistică, ci una profund politică. Ignorarea vocii palestinienilor în procesul de reconstrucție riscă să perpetueze ocupația și să transforme ajutorul internațional într-un instrument de control. În plus, amploarea distrugerilor – 66 de milioane de tone de moloz, mii de cadavre sub dărâmături, o dezvoltare umană aruncată înapoi cu 77 de ani – arată că fără o pace reală și fără implicarea directă a celor afectați, orice efort de reconstrucție va fi superficial. Pentru comunitatea internațională, acest raport este un avertisment: banii nu pot înlocui demnitatea și dreptatea.
