Strâmtoarea Hormuz, prin care trecea o cincime din aprovizionarea globală de petrol înainte de atacurile americano-israeliene asupra Iranului din 28 februarie, a fost un punct central al conflictului. Acum, după acordul din 17 iunie, care prevede o perioadă de negociere de 60 de zile pentru o pace permanentă, multe tancuri petroliere blocate au primit undă verde să continue drumul. Iranul a acceptat să permită tranzitul fără taxe pe durata acestei perioade, deși termenii exacti rămân controversați – Teheranul susține că își păstrează controlul asupra strâmtorii, în coordonare cu Omanul.
Cu toate acestea, redeschiderea nu a fost lipsită de incidente. Săptămâna trecută, SUA au lansat atacuri asupra Iranului, invocând un atac împotriva unei nave comerciale, ceea ce arată cât de fragilă este înțelegerea. În ciuda incertitudinii geopolitice, tranzitul s-a reluat mai repede decât se aștepta, iar prețurile au scăzut. Joi, cotațiile Brent au coborât cu 1,1%, la 70,78 dolari pe baril, iar West Texas Intermediate a pierdut 1,2%, ajungând la 67,74 dolari. Pentru a treia zi consecutiv, scăderile au fost de aproximativ 1%.
Dar această ușurare ar putea fi temporară. Banca de investiții Morgan Stanley a redus prognozele privind prețul petrolului pentru a doua oară în două săptămâni, avertizând asupra riscului unui surplus – o supraofertă severă care depășește cererea. Analiștii subliniază că această prognoză depinde de doi factori cheie: menținerea importurilor scăzute ale Chinei și rezistența armistițiului fragil dintre SUA și Iran.
China, cel mai mare importator de petrol din lume, și-a redus dramatic achizițiile în ultimele săptămâni, pe fondul prețurilor ridicate. În loc să cumpere din Orientul Mijlociu, a apelat la rezervele comerciale și la importuri din Rusia, Kazahstan, Brazilia, Indonezia și Venezuela. Această diversificare a acționat ca un stabilizator în timpul conflictului, împiedicând o creștere și mai mare a prețurilor. Însă, pe măsură ce Strâmtoarea Hormuz se redeschide, China nu revine la nivelurile anterioare, iar producătorii își măresc producția.
În plus, Washingtonul a suspendat temporar sancțiunile asupra petrolului iranian, iar exporturile Iranului reîncep. Bloomberg raportează că peste 20 de milioane de barili de țiței iranian sunt pregătiți să navigheze de cel puțin șapte zile, o creștere de aproape 18% față de săptămâna precedentă. Volumul total estimat al petrolului iranian încărcat pe nave – fie în tranzit, fie staționar – variază între 58 și 68 de milioane de barili de la intrarea în vigoare a derogării de sancțiuni. Peste 90% din aceste încărcături nu au o destinație clară, deoarece rafinăriile independente chinezești, principalii clienți ai Iranului înainte de conflict, fac afaceri în altă parte.
Kevin Morrison, analist financiar la Institute for Energy Economics and Financial Analysis (IEEFA), explică faptul că prognoza Morgan Stanley „depinde de menținerea importurilor chinezești la un nivel scăzut, în loc să revină la nivelul de dinaintea conflictului”. Există însă un alt factor care ar putea întări predicțiile privind un surplus: creșterea producției de petrol din Americi. SUA, Canada, Brazilia și Argentina și-au sporit producția în acest an. Statele Unite, cel mai mare producător de petrol din lume, au stabilit un nou record în aprilie, cu 13,934 milioane de barili pe zi – cea mai mare rată lunară de producție înregistrată vreodată.
Cu toate acestea, Morrison atrage atenția că prognoza surplusului „se bazează pe menținerea acordului dintre SUA și Iran și pe reluarea completă a aprovizionării cu petrol [în Strâmtoarea Hormuz] la nivelul de dinaintea conflictului, de 20 de milioane de barili pe zi”. „Acest volum este puțin probabil să fie atins până la anul viitor, având în vedere daunele provocate infrastructurii de producție în timpul conflictului”, adaugă el, referindu-se la atacurile iraniene asupra activelor americane și a infrastructurii energetice din statele din Golf, în timp ce atacurile americano-israeliene asupra Iranului continuau.
Datele de transport maritim de la PortWatch arată o redresare parțială și lentă a tranzitelor prin Strâmtoarea Hormuz, nu o normalizare completă. Potrivit lui Mohammad Reza Farzanegan, profesor de economie la Centrul pentru Studii Orientale Mijlocii și Nord-Africane (CNMS) de la Universitatea Philipps din Marburg, Germania, sosirile de tancuri petroliere și tonajul au scăzut drastic după începutul războiului din martie, rămânând foarte scăzute în aprilie și mai, și începând să se redreseze abia la sfârșitul lunii iunie, ca urmare a negocierilor dintre SUA și Iran. „Chiar și atunci, media mobilă pe șapte zile rămâne clar sub nivelul anului precedent”, spune el. „Asta sugerează că barili suplimentari ar putea reveni pe piață, dar redresarea logistică este încă incompletă.”
Derogarea de sancțiuni pentru Iran expiră pe 21 august. „Nu este clar dacă această deschidere va supraviețui dincolo de august”, avertizează Farzanegan. Dacă nu va fi prelungită, acest lucru va pune presiune suplimentară asupra ofertei de petrol. În plus, alegerile de mijloc de mandat din SUA, din noiembrie, ar putea declanșa închiderea strâmtorii dacă ostilitățile dintre Iran și SUA reîncep. „Dacă republicanii se tem de pierderi, administrația Trump ar putea fi presată să evite un șoc al prețului petrolului înainte de vot, printr-o operațiune militară în Golful Persic”, explică analistul.
Pe termen scurt, pe măsură ce mai mulți barili revin în flux prin Strâmtoarea Hormuz, incertitudinea geopolitică ar putea restabili rapid o primă de securitate. „Aș descrie perspectiva ca fiind un risc temporar de surplus, sub o incertitudine politică ridicată, mai degrabă decât un surplus stabil de petrol”, concluzionează Farzanegan.
De ce este important:
Redeschiderea Strâmtorii Hormuz și posibila supraofertă de petrol au implicații majore pentru economia globală, prețurile la pompă și securitatea energetică. Înțelegerea dinamicii dintre cererea chineză, producția americană și acordurile geopolitice fragile este esențială pentru a anticipa fluctuațiile pieței și pentru a lua decizii informate, fie că ești consumator, investitor sau factor de decizie.
