Pentru Starmer, presiunea este imensă. Un sondaj YouGov din aprilie arată că 70% dintre respondenți consideră că premierul se descurcă „prost”. Deciziile controversate, precum tăierea alocației pentru încălzirea pensionarilor, și scandalurile legate de numiri – cum ar fi cea a lui Peter Mandelson ca ambasador în SUA, în ciuda legăturilor acestuia cu Jeffrey Epstein – i-au subțiat serios capitalul politic. „Aceste alegeri ar putea precipita o provocare la adresa conducerii sale”, avertizează Jonathan Tonge, profesor de științe politice la Universitatea din Liverpool.
Dar ceea ce face acest scrutin cu adevărat remarcabil este modul în care reflectă o realitate politică nouă: Regatul Unit nu mai este o democrație cu două partide dominante. Sistemul electoral majoritar uninominal („first-past-the-post”) a fost conceput pentru a produce majorități clare, dar astăzi, voturile se împrăștie între tot mai multe formațiuni. Partidul Laburist, Conservatorii, Reform UK, Partidul Verde, Liberal-Democrații și partidele naționaliste din Scoția și Țara Galilor – toate concurează pe un teren tot mai aglomerat. Rezultatul? Candidați pot câștiga cu procente relativ mici, în timp ce adversarii își împart voturile. Astfel, chiar și alegerile locale capătă o semnificație națională.
Ascensiunea Reform UK și a Verzilor
În acest peisaj fragmentat, două partide ies în evidență prin creșterea lor spectaculoasă. Reform UK, condus de populistul Nigel Farage, a devenit o forță electorală de temut. Cu un discurs dur împotriva imigrației și o retorică anti-sistem, partidul atrage nu doar foști alegători conservatori dezamăgiți, ci și oameni care pur și simplu vor să „scuture” sistemul. Potrivit ultimului sondaj YouGov pentru The Times și Sky News, dacă acum ar avea loc alegeri generale, Reform UK ar fi cel mai popular partid. „Reform nu mai este doar despre Brexit; acum este despre controlul strict al imigrației și despre o realiniere a dreptei”, explică John McTernan, fost secretar politic al premierului Tony Blair.
De cealaltă parte a spectrului, Partidul Verde câștigă teren, în special în rândul tinerilor și în marile orașe. Liderul său, Zack Polanski, a reușit să capitalizeze pe nemulțumirea față de Laburiști, în special prin poziția sa fermă împotriva războiului din Gaza. „Zack a monopolizat revolta larg răspândită din Marea Britanie față de comportamentul lui Netanyahu și ororile din Gaza și Liban”, spune Denis MacShane, fost ministru de stat britanic. În februarie, Verzii au provocat o înfrângere umilitoare Laburiștilor într-un fost bastion al acestora, într-o alegere parlamentară parțială.
Țara Galilor și Scoția: cutremure politice
În Țara Galilor, alegerile pentru Senedd (parlamentul galez) ar putea marca un „cutremur politic”, potrivit lui Tonge. Partidul Laburist a guvernat neîntrerupt de la înființarea Senedd-ului în 1999, dar sondajele arată că Plaid Cymru, partidul naționalist galez, este acum la egalitate sau chiar în față. O victorie a naționaliștilor ar putea duce la un sistem multipartit, cu coaliții sau guverne minoritare – o premieră pentru Țara Galilor.
În Scoția, atenția se îndreaptă către Partidul Național Scoțian (SNP) și prim-ministrul John Swinney, care a sugerat că un nou referendum pentru independență ar putea avea loc încă din 2028. Un rezultat bun pentru SNP ar întări această cronologie, dar unul slab ar putea întârzia planurile. Totuși, sondajele YouGov arată că un nou referendum ar putea fi la fel de strâns ca cel din 2014, când 55,42% dintre scoțieni au votat împotriva separării de Anglia.
Ce înseamnă toate acestea?
Alegerile de joi nu sunt doar despre gropi în asfalt sau colectarea gunoiului. Ele sunt un barometru al stării de spirit a națiunii. Dacă Laburiștii vor suferi pierderi masive, așa cum prevăd analiștii, acest lucru va fi interpretat ca un vot de neîncredere în guvernarea lui Starmer. În același timp, ascensiunea Reform UK și a Verzilor arată că electoratul caută alternative radicale, fie de dreapta, fie de stânga. Fragmentarea politică este acum o realitate, iar sistemul electoral, conceput pentru o altă epocă, se luptă să țină pasul.
„Viitorul însuși al Regatului Unit va fi, cel puțin într-o mică măsură, contestat de rezultatele acestor alegeri”, concluzionează Tonge. Și poate că aceasta este cea mai importantă lecție: într-o democrație tot mai divizată, niciun partid nu mai poate da lucrurile de-a gata.
De ce este important:
Aceste alegeri locale nu sunt doar un test pentru Keir Starmer, ci și un semnal de alarmă pentru întregul sistem politic britanic. Fragmentarea votului între multiple partide – de la extrema dreaptă la verzi – arată că modelul bipartit tradițional este în criză. Rezultatele vor influența nu doar viitorul imediat al guvernului laburist, ci și dezbaterea privind reforma electorală, relațiile dintre națiunile constitutive ale Regatului Unit și direcția pe care o va lua politica britanică în următorii ani. În plus, ascensiunea partidelor anti-sistem și a celor care pledează pentru cauze precum Palestina sau independența Scoției ar putea reconfigura complet agenda politică a Marii Britanii.
