Conflictul din Sudan, izbucnit în aprilie 2023, a forțat milioane de oameni să își părăsească locuințele. Potrivit Națiunilor Unite, Uganda găzduiește peste 96.000 de refugiați sudanezi, iar numărul lor este în continuă creștere. Majoritatea au fugit din cauza violențelor dintre Forțele Armate Sudaneze și Forțele de Sprijin Rapid, o luptă pentru putere care a transformat orașe întregi în ruine. În acest context, programul voluntar de repatriere, coordonat de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) împreună cu guvernele sudanez și ugandez, își propune să aducă acasă cel puțin 1.300 de persoane în prima fază. Zborurile au început deja, iar Jamal Mubarak este unul dintre primii care au urcat la bord.
Jamal, în vârstă de 34 de ani, este inginer constructor. Înainte de război, lucra la proiecte de infrastructură în capitala Khartoum. Când au izbucnit luptele, a fugit împreună cu soția și cei doi copii, lăsând în urmă tot ce construise. Au traversat granița în Uganda, unde au fost plasați într-o tabără de refugiați din nordul țării. Viața acolo a fost grea: spațiu limitat, resurse puține, iar găsirea unui loc de muncă potrivit calificărilor sale s-a dovedit aproape imposibilă. „Am încercat să mă angajez ca inginer, dar nu aveam actele necesare, iar piața muncii este saturată”, explică el. „Am acceptat orice muncă, chiar și cea mai simplă, ca să îmi pot întreține familia.”
Decizia de a se întoarce nu a fost una ușoară. Sudanul este încă un câmp de luptă, iar siguranța nu este garantată. Dar Jamal spune că speranța este mai puternică decât frica. „Am auzit că în anumite zone luptele s-au domolit, iar oamenii încep să se întoarcă. Dacă toți rămânem în exil, cine va reconstrui țara? Eu am o meserie, am cunoștințe, și simt că este datoria mea să mă întorc și să ajut.”
Programul de repatriere voluntară este văzut de mulți ca un prim pas spre normalitate. Oficialii ugandezi au salutat inițiativa, subliniind că refugiații sunt liberi să rămână sau să plece, dar că întoarcerea acasă este un drept fundamental. „Nu îi forțăm pe nimeni să plece”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne din Uganda. „Dar înțelegem că mulți vor să se întoarcă, iar noi le oferim sprijin logistic.”
Pentru Jamal, întoarcerea înseamnă mai mult decât a-și revedea rudele. Este vorba despre a-și relua viața, a-și folosi talentul și a contribui la reconstrucția unei țări care a fost distrusă de război. „Am visat mereu să construiesc poduri, școli, spitale. Acum, dacă mă întorc, pot să fac asta. Poate nu imediat, dar cu timpul.”
Experții atrag atenția că repatrierea voluntară este doar începutul. Refugiații care se întorc se confruntă cu locuințe distruse, lipsa serviciilor de bază și un climat de insecuritate. „Este nevoie de un efort internațional masiv pentru a sprijini reintegrarea”, spune analistul în politici de migrație, Sarah Nandudu. „Fără fonduri și fără un plan de reconstrucție, mulți dintre cei care se întorc ar putea fi nevoiți să plece din nou.”
Cu toate acestea, povestea lui Jamal este una de curaj și speranță. El nu este singurul care a ales să se întoarcă. În ultimele săptămâni, zeci de sudanezi au părăsit taberele din Uganda, îmbarcându-se în zboruri organizate de UNHCR. Fiecare dintre ei are propria poveste, propriile pierderi, dar și propria dorință de a-și reconstrui viața acasă.
„Nu spun că va fi ușor”, recunoaște Jamal, în timp ce își strânge bagajele. „Dar știu că acolo este locul meu. Vreau să-mi văd copiii crescând în țara lor, nu într-o tabără de refugiați. Vreau să le construiesc un viitor, chiar dacă trebuie să încep de la zero.”
Pe măsură ce avionul decolează, Jamal privește pe fereastră peisajul ugandez care se îndepărtează. În mintea lui, însă, este deja acasă, cu planuri și schițe pentru clădiri noi, pentru un Sudan renăscut. „Voi construi clădiri pentru țara noastră”, repetă el, ca o promisiune. „Și nu mă voi opri până când nu voi vedea din nou zâmbete pe fețele oamenilor.”
De ce este important:
Această poveste ilustrează nu doar drama refugiaților sudanezi, ci și reziliența umană în fața adversității. Întoarcerea lui Jamal Mubarak și a altor mii de refugiați este un semnal că, chiar și în cele mai întunecate momente, oamenii își păstrează speranța și dorința de a-și reconstrui comunitățile. Este important pentru că atrage atenția asupra crizei umanitare din Sudan, care a fost umbrită de alte conflicte globale, și subliniază nevoia urgentă de sprijin internațional pentru reconstrucție. Fără astfel de eforturi, ciclul violenței și al exilului ar putea continua, iar visele oamenilor ca Jamal ar rămâne doar vise. De asemenea, această întoarcere voluntară arată că soluțiile durabile pentru refugiați nu înseamnă doar azil, ci și crearea condițiilor pentru o revenire demnă și sigură acasă.
