Sateliții care asigură comunicații sau scanează planeta cu diverse senzori au o durată de viață limitată. De obicei, ei eșuează atunci când rămân fără combustibil pentru a rămâne în poziția corectă, nu pentru că procesoarele sau transceiver-ele lor nu mai funcționează. Satelitul Optus a fost lansat în 2009 și a fost proiectat pentru o durată de viață de 15 ani. Dacă totul merge bine cu MEV, satelitul ar putea zbura – și genera venituri – încă șase ani. Acum, costurile mai mici de lansare și componentele spațiale mai ieftine fac ca misiunile de reparație a sateliților să devină realitate. Scopul este „o schimbare de paradigmă în care putem vedea spațiul ca fiind sustenabil, cu o arhitectură și o infrastructură mai rezistente, unde putem face lucruri precum reparații de nave spațiale, prelungirea duratei de viață sau chiar upgrade-uri și întreținere a sateliților”, potrivit lui Cassie Wong, directorul de logistică și servicii al Northrop.
În prezent, există două MEV-uri pe orbită, lansate în 2019 și 2020, care au oferit 10 ani de prelungire a duratei de viață pentru trei clienți, inclusiv două nave spațiale Intelsat diferite și satelitul Optus. MEV-1 va aștepta într-o orbită de parcare pentru un alt client, în timp ce MEV-2 este atașat în prezent de clientul său Intelsat până în 2030. Mission Robotic Vehicle, sau MRV, reprezintă o evoluție a modelului de afaceri. Operatorii de sateliți cumpără și dețin MEP-urile, care sunt atașate permanent de navele lor spațiale. Acest lucru eliberează MRV-ul pentru a deservi mai multe vehicule, creând o ofertă mai ieftină. Oferta necesită o tehnologie serioasă. Vehiculele trebuie să se apropie autonom unele de altele și să se andocheze în siguranță, ceea ce nu este o sarcină simplă atunci când ambele se deplasează cu viteze de mii de mile pe oră. MEV-urile folosesc o sondă de andocare pentru a se conecta și a se agăța de duzele de propulsie ale satelitului. Între timp, MRV-urile vor trebui să atașeze cu atenție MEP-urile folosind brațele lor robotice. Spre deosebire de majoritatea sateliților, MRV este proiectat să fie realimentat pe orbită – parțial, o dovadă a conceptului pentru tipul de capacități de care vor avea nevoie alți sateliți dacă acest tip de service în orbită devine o normă. În prezent, costul suplimentar și greutatea unor astfel de adaptări îi descurajează pe operatorii de nave spațiale să investească în ele. Într-adevăr, tendința actuală în domeniul sateliților este de a lansa multe nave spațiale ieftine, efectiv înlocuibile, pe orbite joase, așa cum fac Starlink și Amazon LEO. Pe de altă parte, navele spațiale devin tot mai mari, și există o mulțime de sateliți scumpi și mari pe orbită care ar putea beneficia de prelungirea duratei de viață. Wong speră că MRV va prelua și alte misiuni în viitor, adăugând noi componente la sateliți și ajustând orbitele acestora. Acest lucru va include probabil și clienți din domeniul apărării, având în vedere numărul de sateliți scumpi pe care îi deține în orbite înalte, precum și implicarea DARPA în dezvoltarea brațelor MRV. Într-adevăr, Forța Spațială a SUA a caracterizat anterior o navă spațială chineză de service cu brațe robotice drept o potențială amenințare, ceea ce subliniază importanța strategică a acestor tehnologii.
Această misiune marchează un pas important către o economie spațială mai circulară, în care sateliții nu mai sunt aruncați la finalul vieții lor, ci pot fi reparați, realimentați și modernizați. Pe măsură ce costurile de lansare continuă să scadă și tehnologia robotică avansează, este probabil ca serviciile de întreținere în orbită să devină o industrie în sine, cu implicații profunde pentru comunicații, observația Pământului, securitate națională și explorarea spațială. Northrop Grumman, cu MEV-urile și MRV-ul său, se poziționează ca lider în acest domeniu emergent, iar succesul acestor misiuni ar putea schimba fundamental modul în care gândim despre durata de viață a infrastructurii spațiale.
De ce este important:
Această tehnologie nu doar prelungește viața sateliților existenți, ci deschide calea către o întreagă industrie de service în orbită. Într-o eră în care spațiul devine tot mai aglomerat și tot mai critic pentru viața de zi cu zi – de la GPS la comunicații și monitorizarea climei – capacitatea de a repara și moderniza sateliții reduce deșeurile spațiale, economisește resurse financiare uriașe și sporește reziliența infrastructurii globale. Mai mult, implicațiile pentru securitatea națională sunt semnificative, deoarece sateliții militari scumpi pot fi menținuți operaționali mai mult timp, iar tehnologia robotică poate fi folosită și pentru misiuni de apărare. Pe termen lung, aceasta ar putea duce la o abordare mai sustenabilă a explorării spațiale, în care navele sunt proiectate pentru a fi deservite, nu doar aruncate, transformând spațiul dintr-un mediu de consum într-unul de întreținere și reutilizare.
