Contextul este cutremurător. De la începutul revoltei din 2011, regimul al-Assad a răspuns cu o brutalitate fără precedent: bombardamente asupra civililor, utilizarea armelor chimice, arestări în masă, tortură sistematică și dispariții forțate. Organizațiile pentru drepturile omului au documentat zeci de mii de cazuri de abuzuri, iar rețelele de detenție ale regimului au devenit simboluri ale terorii. După căderea regimului în decembrie 2024, sirienii au ieșit în stradă cerând socoteală. Procesul de la Damasc este primul pas oficial, dar este suficient?
Pentru Fadel Abdulghany, fondator și director executiv al Rețelei Siriene pentru Drepturile Omului, sentința este simbolică, dar insuficientă. „Condamnarea la moarte în contumacie a lui al-Assad și a complicilor săi este un act de justiție morală, dar nu rezolvă problema fundamentală: victimele vor să știe unde sunt cei dragi, cine i-a ucis și de ce. Justiția tranzițională nu poate fi redusă la un proces-spectacol. Trebuie să includă mecanisme de adevăr, reparații și reforma instituțiilor care au permis aceste crime”, explică Abdulghany. El subliniază că, fără o comisie națională a adevărului și fără despăgubiri pentru supraviețuitori, procesul riscă să fie doar o scurtă eliberare de furie, nu o fundație pentru pace.
Gamal Mansour, politolog specializat în Siria sub regimul al-Assad, adoptă o perspectivă mai nuanțată. „Justiția tranzițională este un proces politic, nu doar juridic. Sentința cu moartea în contumacie este un mesaj puternic pentru susținătorii fostului regim, dar nu aduce pe nimeni înapoi. În plus, există riscul ca acest proces să fie perceput ca o răzbunare a noii puteri, nu ca o căutare imparțială a adevărului. Pentru ca justiția să fie cu adevărat tranzițională, trebuie să includă și crimele comise de alte părți implicate în conflict, nu doar de regim”, spune Mansour. El atrage atenția că Siria are nevoie de o reconciliere națională, iar aceasta nu poate fi construită pe o singură sentință, oricât de justă ar părea.
Întrebarea centrală este: ce înseamnă justiție tranzițională într-un context atât de complex? Experții în drept internațional subliniază că aceasta presupune patru piloni: dreptul la adevăr, dreptul la justiție, dreptul la reparații și garanții de non-repetare. Procesul de la Damasc abordează doar al doilea pilon, și doar parțial, deoarece principalii acuzați sunt în fugă sau morți. În plus, sentința cu moartea ridică probleme etice și legale, mai ales că Siria nu a abolit pedeapsa capitală, dar comunitatea internațională o consideră adesea contrară drepturilor omului. Unii analiști consideră că o astfel de sentință ar putea îngreuna extrădarea lui al-Assad din țările care l-ar putea adăposti, deoarece multe state refuză să extrădeze persoane care riscă pedeapsa capitală.
Pe de altă parte, susținătorii procesului argumentează că sentința este un act de descurajare și un semnal că nimeni nu este deasupra legii. „Pentru victime, a vedea numele călăilor lor condamnați este o formă de recunoaștere a suferinței lor. Este un prim pas spre închiderea unei răni care a sângerat timp de un deceniu”, spune un activist sirian care a cerut anonimatul. Cu toate acestea, el recunoaște că adevărata justiție va veni abia când mii de deținuți dispăruți vor fi găsiți, când gropile comune vor fi deschise și când familiile vor primi răspunsuri.
Un alt aspect crucial este rolul comunității internaționale. Deși Curtea Penală Internațională nu are jurisdicție directă asupra Siriei, deoarece țara nu este stat parte la Statutul de la Roma, există presiuni pentru crearea unui tribunal special sau pentru utilizarea principiului jurisdicției universale. Mai multe țări europene au deschis anchete asupra oficialilor sirieni, iar procese simbolice au avut loc în Germania și Franța. Cu toate acestea, fără cooperarea noului guvern sirian și fără o strategie coerentă, aceste eforturi rămân fragmentate.
Justiția tranzițională nu este doar despre pedepsirea vinovaților, ci și despre reconstruirea unei societăți. Siria are nevoie de reforma sistemului judiciar, de epurarea instituțiilor de securitate, de educație care să promoveze toleranța și de programe de sprijin psihologic pentru supraviețuitori. Fără acestea, procesul de la Damasc rămâne un gest simbolic, nu o soluție durabilă. În plus, există pericolul ca justiția să fie folosită selectiv, pentru a consolida puterea noului regim, ceea ce ar submina încrederea în procesul de tranziție.
În timp ce lumea privește, Siria încearcă să-și croiască drumul spre o formă de normalitate. Sentința cu moartea în contumacie este un pas, dar drumul este lung. Victimele cer adevăr, nu doar sentințe. Ele cer ca numele celor dragi să fie scoase din listele de dispăruți, ca tortura să fie recunoscută public, ca cei care au ordonat crimele să fie aduși în fața justiției, nu doar condamnați în lipsă. Justiția tranzițională adevărată ar trebui să vindece, nu să rănească. Și, mai ales, ar trebui să ofere speranță că un astfel de coșmar nu se va mai repeta.
De ce este important:
Această analiză este crucială pentru înțelegerea modului în care Siria gestionează moștenirea unui regim criminal. Decizia tribunalului din Damasc de a condamna la moarte pe Bashar al-Assad și pe alți oficiali marchează un precedent istoric, dar ridică întrebări fundamentale despre natura justiției tranziționale. Într-o regiune marcată de conflicte și dictaturi, modul în care Siria abordează acest proces ar putea deveni un model sau un avertisment pentru alte țări. Pentru publicul larg, este esențial să înțeleagă că justiția nu se rezumă la o sentință, ci implică un proces complex de adevăr, reparații și reformă instituțională. Fără această înțelegere, riscăm să asistăm la o justiție superficială, care nu aduce pacea durabilă pe care o merită poporul sirian.
