Rusia capturează prizonieri de război ucraineni, apoi cere favoruri de la rudele lor

În estul Ucrainei, o femeie de vârstă mijlocie, Polina, a trăit un coșmar care a început în 2022, când trupele ruse au ocupat orașul ei natal și l-au capturat pe tatăl ei bolnav, orb la un ochi și mergând cu bastonul. Dar abia după câteva luni a venit lovitura devastatoare: autoritățile ruse au contactat-o pe rețelele sociale și i-au cerut să le facă un „favor” pentru a se asigura că tatăl ei, acum în vârstă de 71 de ani, este tratat bine. „M-au presat timp de patru luni. Voiau să adun informații despre unul dintre atacurile lor”, a povestit Polina, care a fugit din orașul natal și acum locuiește într-o regiune din nordul țării aflată sub control ucrainean. „Îmi spuneau: «Uite, el e bine, zâmbește. Și tu încă nu ai făcut nimic pentru noi.» Mă presau, gen: «E timpul să faci ceva».” Polina nu i-a ajutat pe ruși, iar aceștia au încetat să o mai contacteze, dar au acuzat-o pe tatăl ei de spionaj pentru Ucraina și îl țin prizonier de aproape patru ani. Ea a cerut să-i fie folosit doar prenumele, de teamă pentru siguranța tatălui ei.Această poveste nu este una izolată. Potrivit grupurilor pentru drepturile omului și relatărilor din presa internațională, Rusia deține mii de soldați și civili ucraineni ca prizonieri de război. Și ceea ce i s-a întâmplat Polinei s-a întâmplat multor altor rude ale prizonierilor, confirmă oficialii ucraineni. „Familiile sunt într-o poziție foarte vulnerabilă. Încearcă să afle orice despre cei dragi aflați în captivitate rusească”, explică Petro Iatsenko, purtătorul de cuvânt al agenției guvernamentale ucrainene care se ocupă de familiile prizonierilor deținuți de Rusia. El spune că Rusia exploatează această vulnerabilitate, refuzând să ofere informații oficiale prin canalele diplomatice și contactând direct familiile. „Rusia nu împărtășește niciodată informații oficiale despre persoanele încarcerate”, afirmă Iatsenko. El crede că două agenții rusești – GRU (informațiile militare) și FSB (serviciul de securitate internă) – coordonează această campanie extrem de bine orchestrată. Când rușii capturează un ucrainean – soldat sau civil – caută profilul de pe rețelele sociale al prizonierului și încep să contacteze membrii familiei. Adesea, le cer rudelor să facă lucruri precum să verifice securitatea unor locații cheie din orașele lor natale sau să participe la demonstrații împotriva guvernului ucrainean.Iatsenko spune că majoritatea ucrainenilor refuză și transmit informațiile autorităților ucrainene. El oferă familiilor un mesaj simplu despre cum să reacționeze la presiunile rusești: „Sfatul nostru principal este foarte scurt, dar foarte strict: Nu credeți. Nu întrebați nimic. Și nu vă temeți.” Rusia și Ucraina fac periodic schimburi de prizonieri. Aproape 10.000 de soldați ucraineni au fost eliberați, iar un număr similar de ruși au fost eliberați, potrivit ambelor părți. Niciuna dintre părți nu spune câți prizonieri mai sunt deținuți. În timp ce ambele părți capturează soldați inamici, doar Rusia deține un număr mare de civili și rareori îi eliberează. Rusia le permite uneori prizonierilor ucraineni să vorbească cu familiile lor, dar Iatsenko spune că aceștia sunt forțați să transmită mesaje false, de genul: „Rusia mă tratează bine și este gata să ne elibereze. Dar guvernul ucrainean nu face nimic și de aceea sunt încă aici. Te rog, mamă, sau dragă soție, sau soră, protestează pe stradă.”Mulți prizonieri ucraineni spun, după eliberare, că au fost torturați în captivitatea rusească. Un raport din 2024 al Oficiului ONU pentru drepturile omului a constatat că „autoritățile ruse au supus prizonierii de război ucraineni la tortură și tratamente rele pe scară largă și sistematică”. Oficiul a precizat că aproape toți cei 174 de prizonieri ucraineni intervievați din martie 2023 au raportat „tortură sau tratamente rele”, inclusiv „bătăi severe, șocuri electrice, violență sexuală, sufocare... și amenințări cu violență gravă la adresa individului sau a familiei sale”. Același raport a constatat că 104 dintre cei 205 prizonieri ruși, adică 51%, au declarat că au fost abuzați „în primele etape ale captivității lor”. Raportul a adăugat că „în aproape toate cazurile, tortura și tratamentele rele au încetat când prizonierii au ajuns în locuri oficiale de internare (în Ucraina), unde condițiile păreau în general conforme cu standardele internaționale”.Valentina Șcerbîna spune că fiul ei de 21 de ani, Mîkola, un civil, a fost capturat de ruși în orașul sudic Herson în noiembrie 2022. Rușii l-au acuzat de spionaj, spune ea. În aprilie anul acesta, un incident neidentificat a avut loc, dar povestea ei reflectă suferința a mii de familii ucrainene care așteaptă vești despre cei dragi. Această practică a Rusiei de a folosi prizonierii ca pârghie de șantaj asupra familiilor lor este o încălcare flagrantă a Convențiilor de la Geneva, care interzic explicit luarea de ostatici și constrângerea psihologică a prizonierilor de război. În timp ce Ucraina încearcă să respecte standardele internaționale, Rusia transformă suferința umană într-un instrument de război hibrid, vizând nu doar soldații, ci și civilii nevinovați și familiile lor.Această tactică are un scop dublu: pe de o parte, să obțină informații sau acțiuni de destabilizare din partea rudelor, iar pe de altă parte, să semene frică și neîncredere în societatea ucraineană. Faptul că Rusia contactează direct familiile, ocolind canalele oficiale, arată că nu este interesată de respectarea dreptului internațional umanitar, ci doar de atingerea obiectivelor militare și politice. În timp ce comunitatea internațională condamnă aceste practici, ele continuă să facă parte din strategia Moscovei de a exercita presiune psihologică asupra Ucrainei și a cetățenilor săi. Pentru familiile care așteaptă, fiecare zi este o luptă între speranță și disperare, iar mesajul autorităților ucrainene – „Nu credeți, nu întrebați, nu vă temeți” – este singura lor armă împotriva manipulării crude a Kremlinului.### De ce este important:Această practică a Rusiei de a folosi prizonierii de război ca instrument de șantaj asupra familiilor lor reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional umanitar și a Convențiilor de la Geneva. Ea dezvăluie o strategie deliberată de a exercita presiune psihologică asupra societății ucrainene, vizând nu doar combatanții, ci și civilii nevinovați. Înțelegerea acestor tactici este crucială pentru comunitatea internațională, pentru a putea răspunde eficient și pentru a sprijini Ucraina în protejarea drepturilor omului și a demnității umane în fața agresiunii rusești. Fiecare astfel de caz documentat întărește dosarul pentru crime de război și subliniază necesitatea unei presiuni internaționale constante asupra Moscovei pentru a respecta regulile războiului.