Construcția Nord Stream a fost un proiect faraonic: gaze naturale comprimate extrase din Yamal, peninsula arctică a Rusiei, acoperită de tundră și locuită de crescători de reni, erau pompate până în Mecklenburg-Vorpommern, regiunea baltică a Germaniei, cunoscută pentru stâncile de cretă și castelele medievale. Conductele erau proiectate să transporte 110 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual, iar Nord Stream 1, împreună cu alte conducte rusești, asigura 55% din necesarul de gaze al Germaniei. Aceste gaze încălzeau locuințe, alimentau centrale electrice și susțineau coloșii industriali ai celei mai mari economii europene, în special industria chimică și siderurgică, orientate spre export.
Exploziile din 2022 au fost un șoc nu doar pentru infrastructură, ci și pentru mentalitatea germană. Claudia Kemfert, profesor la Institutul de Cercetare Economică din Berlin, subliniază că sabotajul a întărit o lecție crucială: Germania devenise mult prea dependentă de gazele fosile rusești. „Astăzi, securitatea înseamnă reducerea dependenței de importurile de combustibili fosili prin diversificare, surse regenerabile, eficiență, rețele și stocare”, explică ea. Criza a accelerat, de fapt, extinderea infrastructurii de gaze naturale lichefiate (GNL), ceea ce s-a dovedit a fi o rază de speranță. „Lecția centrală este clară: cu cât Germania depinde mai puțin de importurile de combustibili fosili, cu atât economia și sistemul său energetic devin mai rezistente”, adaugă Kemfert.
Însă dincolo de impactul energetic, sabotajul a lăsat răni politice adânci. Deși nimeni nu și-a asumat oficial responsabilitatea, anchetele germane au dus la arestarea a doi suspecți: Volodymyr Zhuravlev, un ucrainean de 46 de ani, cu peste două decenii de experiență în scufundări libere, arestat în Croația în august 2024, și Serhii Kuznetsov, de 49 de ani, arestat în Italia și extrădat în Germania. Kuznetsov ar fi lucrat pentru serviciile de informații ucrainene și s-ar fi plâns că a fost „abandonat de țara sa și de președintele său”. Procesele lor, programate în Germania, au readus în prim-plan întrebări incomode despre implicarea Kievului, deși președintele Volodimir Zelenskyy a negat categoric orice implicare: „Germania știe foarte bine că Ucraina nu a fost în spatele implementării și nici a concepției acestei operațiuni”, a declarat el recent.
Tensiunile dintre Berlin și Kiev nu sunt noi. În 2022, ambasadorul ucrainean la Berlin, Andrii Melnyk, l-a criticat dur pe cancelarul Olaf Scholz pentru livrările lente de arme, numindu-l jignitor „cârnat de ficat ofensat”. La rândul său, ministrul de externe de atunci, Dmytro Kuleba, a vorbit despre „semnale dezamăgitoare” din partea Germaniei. Aceste episoade reflectă un stil politic dur, dar, potrivit analistului Nikolay Mitrokhin de la Universitatea din Bremen, acest stil ar putea costa Ucraina pe termen lung: „Elitele ucrainene sunt convinse că așa se rezolvă lucrurile, dar Germania își amintește totul, iar după Friedrich Merz, care este binevoitor cu Ucraina, ar putea veni altcineva care nu este la fel de binevoitor.”
În plus, spectrul extremei drepte planează asupra viitorului relațiilor bilaterale. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD), aflat în ascensiune în sondaje, se opune ajutorului militar și financiar pentru Ucraina, vrea să blocheze aderarea acesteia la UE și NATO, să ridice sancțiunile impuse Rusiei și să reia importurile de energie rusească. Cristian Vlas, expert la ACLED, un think tank internațional, avertizează că respingerea candidaturii Ucrainei este un punct cheie pe agenda AfD, sub pretextul că livrările de arme prelungesc războiul. Deși analiștii de la Kiev, precum Aleksey Kushch, consideră că integrarea în UE și NATO este „mai departe în timp”, sabotajul Nord Stream a reușit să taie „cordonul ombilical” al alianței Berlin-Moscova, care a dăunat Ucrainei economic și politic. În 2008, Berlinul și Parisul au blocat invitația Ucrainei la NATO, temându-se de o „provocare” a Rusiei, iar după lansarea Nord Stream 1 în 2011, Ucraina a pierdut jumătate din veniturile anuale de 3 miliarde de dolari din taxele de tranzit pentru gazele rusești. Abia după invazia pe scară largă din 2022, Germania a recunoscut greșeala: „Am eșuat în multe puncte”, a admis președintele Frank-Walter Steinmeier, adăugând că ar fi trebuit să ia mai în serios avertismentele partenerilor est-europeni.
Procesele lui Zhuravlev și Kuznetsov nu au afectat, deocamdată, ajutorul german acordat Ucrainei. „Germania are încă un imens credit de încredere față de Ucraina, dar asta nu va împiedica procurorii să-și facă treaba și instanțele să condamne executanții”, spune Mitrokhin. Cu toate acestea, rămâne o umbră de incertitudine: dacă ancheta va aduce dovezi concrete despre implicarea statului ucrainean, relațiile bilaterale ar putea suferi un regres serios, iar sprijinul politic intern pentru Kiev, deja fragilizat de criza economică și de ascensiunea extremei drepte, s-ar putea eroda și mai mult.
De ce este important:
Sabotajul Nord Stream nu este doar un episod din trecut, ci o piatră de încercare pentru viitorul securității europene. El a demonstrat pericolele dependenței energetice de un stat autoritar, a remodelat politica germană de apărare și energie, dar a și tensionat relațiile dintre Berlin și Kiev, într-un moment în care Ucraina are nevoie de sprijin necondiționat. Deznodământul proceselor și evoluția politică din Germania vor decide dacă această criză va întări solidaritatea occidentală sau va deschide uși pentru o reorientare pro-rusă, cu consecințe majore pentru întreaga arhitectură de securitate europeană.
