„Sam a fost înconjurat de familie și a plecat cu demnitatea care i-a caracterizat întreaga viață”, au scris cei apropiați. Mesajul a fost preluat imediat de presa internațională, iar premierul Noii Zeelande, Christopher Luxon, a transmis un omagiu emoționant: „Sam Neill a fost unul dintre cei mai mari. A început când abia exista o industrie cinematografică de care să vorbim. Timp de peste cincizeci de ani, a dus poveștile Noii Zeelande în lume, iar talentul său a contribuit la transformarea industriei noastre de film în ceea ce este astăzi.”
Născut Nigel Neill în 1947 în Irlanda de Nord, Sam a emigrat în Noua Zeelandă la vârsta de 7 ani. A început să folosească numele „Sam” pentru că, după cum spunea în interviuri, erau prea mulți Nigel la școală. Familia s-a stabilit în Dunedin, pe Insula de Sud, iar el a fost trimis la internat în Christchurch. După facultate, a jucat rolul principal în „Sleeping Dogs” (1977), primul lungmetraj realizat în Noua Zeelandă după mai bine de un deceniu. A fost începutul unei cariere strălucite.
Neill a fost unul dintre actorii care au beneficiat de explozia cinematografiei australiene de la sfârșitul anilor 1970, alături de nume precum Paul Hogan, Mel Gibson, Geoffrey Rush, Russell Crowe, Jane Campion, Peter Weir și Gillian Armstrong. Atenția internațională a venit odată cu filmul „My Brilliant Career” (1979), regizat de Armstrong, care a lansat-o și pe Judy Davis. A urmat „Dead Calm” (1989), un thriller elegant pe mare, în care a jucat alături de o tânără Nicole Kidman. Apoi a colaborat de două ori cu Meryl Streep: în „Plenty” (1985) și „A Cry in the Dark” (1988), ambele regizate de australianul Fred Schepisi – ultimul fiind o dramatizare a cazului senzaționalizat al unui copil ucis de un dingo în Outback.
Dar adevărata consacrare planetară a venit în 1993, când Steven Spielberg l-a distribuit în rolul paleontologului Dr. Alan Grant în „Jurassic Park”. Personajul său – un om de știință rațional și precaut – a devenit emblematic. Fraza rostită de Grant, „Dinozaurii și omul, două specii separate de 65 de milioane de ani de evoluție, au fost aruncate brusc împreună. Cum am putea avea cea mai mică idee la ce să ne așteptăm?”, a rămas în istoria cinematografiei. Neill a lipsit din al doilea film al francizei, „The Lost World: Jurassic Park II” (1997), dar s-a întors pentru al treilea episod în 2001 și pentru „Jurassic World: Dominion” în 2022. „Probabil că e cam târziu să învăț aceste lucruri”, spunea el într-un interviu din 2001, „dar simt că am înțeles în sfârșit cum să fiu un erou de acțiune. Sunt mai mulțumit de Grant de data asta. E zbârcit și aspru, dar arată ca și cum știe ce face.”
În același an magic 1993, Neill a jucat un rol total diferit în „Pianul” (The Piano), regizat de Jane Campion. A interpretat pe Alisdair Stewart, soțul colonist al personajului Holly Hunter, un bărbat posesiv și violent care, într-o scenă șocantă, îi taie degetul soției sale. Filmul a câștigat Palme d’Or la Cannes și trei premii Oscar, iar Neill a demonstrat o gamă dramatică impresionantă. „Am jucat de la comedie la groază, de la istorie la science-fiction”, spunea el odată. Și avea dreptate: a fost Damien Anticristul în „Omen III: The Final Conflict”, Cardinalul Thomas Wolsey în serialul „The Tudors”, un ofițer sovietic de submarin în „Vânătoarea lui Octombrie Roșu” (unde visa cu ochii deschiși la o fermă în Montana), un investigator în filmul lui John Carpenter „In the Mouth of Madness” și un personaj malefic în „Peaky Blinders” – Chester Campbell, un polițist corupt și brutal.
Pe micul ecran, Neill a strălucit în miniserii. A fost nominalizat la Emmy pentru rolul titular din „Merlin” (1998) și a fost naratorul documentarului „Wild New Zealand” (2017). A jucat rolul lui Thomas Jefferson în miniseria CBS „Sally Hemings: An American Tragedy” și, mai recent, pe șeriful John Bell Tyson în serialul Apple TV+ „Invasion”. În 2024, a jucat alături de Annette Bening în serialul Peacock „Apples Never Fall”.
În afara ecranului, Sam Neill era cunoscut ca o persoană modestă și lipsită de ifose, care nu s-a lăsat copleșită de celebritate. Pe rețelele sociale, posta adesea imagini cu animalele de la ferma sa, multe dintre ele botezate cu nume de celebrități și prieteni: „Laura Dern” găina, „Kylie Minogue” rața și „Helena Bonham Carter” vaca. Era și un viticultor pasionat: sub brandul Two Paddocks, producea vinuri Pinot Noir și Riesling din podgoria sa din regiunea Central Otago, pe Insula de Sud a Noii Zeelande.
În martie 2023, a publicat memoriile „Did I Ever Tell You This?”, iar în același an a fost numit cavaler (knight) de către regretata regină Elisabeta a II-a, pentru „contribuția excepțională la film”. În interviul acordat The Guardian în 2023, după ce dezvăluise diagnosticul de cancer, spunea: „Nu pot pretinde că ultimul an nu a avut momente întunecate. Dar acele momente întunecate scot lumina în relief, știți, și m-au făcut recunoscător pentru fiecare zi și imens de recunoscător pentru toți prietenii mei.”
Moartea lui Sam Neill lasă un gol imens în lumea filmului. A fost un actor care a știut să fie atât erou de acțiune, cât și personaj dramatic complex, fără a-și pierde niciodată umanitatea. De la dinozauri la piane, de la submarine sovietice la palate regale, Neill a călătorit prin timp și genuri cu o naturalețe rară. A fost, înainte de toate, un povestitor – iar poveștile lui vor rămâne cu noi pentru totdeauna.
De ce este important:
Sam Neill nu a fost doar un actor talentat, ci și un simbol al maturizării cinematografiei neozeelandeze și australiene. Cariera sa, întinsă pe cinci decenii, a demonstrat că versatilitatea și autenticitatea pot coexista cu succesul comercial. De la blockbuster-uri globale la filme de artă premiate la Cannes, Neill a rămas fidel rădăcinilor sale, promovând poveștile Noii Zeelande și contribuind la construirea unei industrii locale puternice. Moștenirea sa include nu doar roluri memorabile, ci și un exemplu de demnitate în fața bolii și de modestie în fața celebrității. Pentru generațiile viitoare de actori și cineaști, Sam Neill rămâne un model de excelență și integritate.
