Aceasta este partea tranziției energetice pe care discuția globală despre climă o trece prea des cu vederea. Hardware-ul solar este ieftin; lumea a învățat cum să-l instaleze. Ce contează este ce se întâmplă după ce panourile sunt montate: construirea capacității locale de a menține sistemele în funcțiune și folosirea energiei fiabile pentru a sprijini fermele, mijloacele de trai și comunitățile. Tranziția energetică nu va fi câștigată în sălile de conferințe. Va fi câștigată sau pierdută în locuri precum Kulak.
Povestea energetică a Irakului este de obicei spusă ca un paradox. Este unul dintre marii producători de petrol ai lumii, dar comunitățile rurale suportă încă întreruperi zilnice de curent. Verile acum depășesc regulat 50 de grade, iar Națiunile Unite clasează Irakul printre țările cele mai vulnerabile la schimbările climatice. Seceta a golit terenurile agricole. Căldura a făcut ca regiuni întregi să fie mai greu de locuit. Familiile rurale se confruntă cu o alegere tăcută și dureroasă: să rămână pe pământ care nu le mai poate susține sau să se alăture exodului către orașele supraaglomerate. Aceste presiuni nu respectă granițele provinciale. Sunt comune în tot Irakul, de la mlaștinile din sud până la munții din nord. Ele cer răspunsuri care să funcționeze pentru întreaga țară.
Pentru comunitățile izolate, energia descentralizată nu ar trebui tratată doar ca o soluție temporară în timp ce așteaptă conectarea la rețea. Poate fi parte a răspunsului pe termen lung. Kulak este unul dintre cele cinci sate din regiunea Kurdistanului electrificate printr-o inițiativă solară care combină infrastructura nouă cu formare locală și dezvoltare agricolă. Locuitorii sunt instruiți să opereze și să întrețină propriile sisteme, în timp ce se cercetează cum energia fiabilă poate sprijini producția locală. Energia este tratată nu ca un dar de primit, ci ca un activ de gestionat. Asta înseamnă să privim dincolo de electricitate în sine, la ce poate permite: depozitare la rece care permite fermierilor să-și păstreze recolta pentru prețuri mai bune, irigații care nu mai depind de motorină și procesare care adaugă valoare înainte ca produsele să părăsească satul.
Această distincție contează, pentru că cimitirul dezvoltării este plin de infrastructură bine intenționată. Oricine a lucrat în acest domeniu a văzut panouri solare adunând praf pentru că nimeni nu a fost instruit să repare un invertor, sau un proiect de apă abandonat când ONG-ul străin a plecat. Durabilitatea nu este un slogan; este o alegere de design. Construirea capacității locale în proiect încă din prima zi este diferența dintre o oportunitate de fotografiere și un viitor.
Tranziția energetică este narată în mod covârșitor de sus în jos: prin plenarele COP, comunicatele G7 și promisiunile de finanțare ale națiunilor bogate, multe dintre ele neîndeplinite. Cu toate acestea, pentru sute de milioane de oameni din Sudul Global, tranziția va sosi, dacă va sosi, prin soluții descentralizate construite aproape de sol. Irakul rural nu va aștepta decenii pentru ca rețeaua să ajungă în fiecare vale. Nu trebuie să o facă. Energia solară distribuită se potrivește mai bine acestor comunități decât generarea centralizată, în timp ce instituțiile locale se pot mișca cu o viteză pe care programele multilaterale rareori o ating.
Imaginea predominantă a acțiunii climatice în Orientul Mijlociu este mega-proiectul: imense ferme solare în deșert, orașe futuriste și fonduri suverane de avere. Acestea au locul lor. Dar electrificarea satelor agricole unul câte unul reprezintă un alt tip de ambiție, una înrădăcinată în convingerea că irakienii înșiși, în toată diversitatea lor, pot construi viitorul energetic al țării lor, în loc să aștepte să fie livrat.
Implicarea locală contează în special în locurile unde electricitatea fiabilă este legată nu doar de confortul casnic, ci de faptul dacă fermele pot iriga culturile, pot păstra produsele și pot rămâne viabile economic. Irakul are mii de comunități rurale, iar extinderea acestui model va necesita parteneri, finanțare răbdătoare și politici de sprijin la fiecare nivel de guvernare. Cercetarea agricolă este promițătoare, dar tânără.
La ultima mea vizită în Kulak, am fost mai puțin impresionat de panouri decât de ceea ce le înconjura: depozitul frigorific, pompele funcționale, sentimentul unei comunități care planifică pentru sezonul viitor, nu pentru luna următoare. Luminile care rămân aprinse este cel mai puțin important. Ce s-a aprins cu adevărat este viitorul. Dacă transformarea energetică a Irakului este construită astfel în toată țara, sat cu sat și de jos în sus, va fi mai durabilă decât orice impus de sus. Asta înseamnă investiții nu doar în sistemele în sine, ci și în oamenii care le vor întreține și în fermele, afacerile și mijloacele de trai pe care energia fiabilă le poate sprijini.
De ce este important:
Acest articol arată că tranziția energetică nu este doar despre tehnologie, ci despre oameni și comunități. În timp ce discuțiile globale se concentrează pe acorduri și finanțări, exemplele concrete precum Kulak demonstrează că succesul vine din implicarea locală și din construirea capacității de a menține sistemele pe termen lung. Pentru România, o țară cu comunități rurale care se confruntă cu provocări similare de acces la energie și dezvoltare, această lecție este valoroasă: investițiile în infrastructură trebuie să meargă mână în mână cu educația și cu sprijinul pentru agricultură și afaceri locale. Doar astfel putem construi o tranziție energetică care nu doar că luminează casele, ci și viitorul întregii comunități.
