Hollesen subliniază că schimbările climatice afectează arheologia în multe moduri, deoarece conservarea siturilor și a vestigiilor depinde de condiții de mediu stabile, atât la suprafață, cât și în subteran. „Vedem lucruri ieșind din râuri, dar în același timp, solurile europene pierd apa, care este cel mai important factor de conservare a vestigiilor îngropate”, explică el. Această pierdere a umidității din soluri face ca materialele organice, precum lemnul, pielea sau textilele, să se degradeze mult mai rapid, pierzându-se pentru totdeauna.
Unul dintre cele mai dramatice exemple este cel al mumiilor descoperite în Anzi, în Peru. Hollesen povestește că un grup de jurnaliști i-a relatat cum o fată mumificată a fost găsită ieșind din gheață, parțial dezghețată. „A fost pură noroc că cineva a trecut pe acolo și a văzut-o. A trebuit să o taie din gheață și să o transporte în cel mai apropiat oraș pentru a o salva”, spune el. Aceste descoperiri sunt adesea întâmplătoare, iar în multe regiuni muntoase din lume, nimeni nu este acolo pentru a le observa la timp.
Un alt aspect critic este impactul incendiilor de vegetație. Căldura flăcărilor poate distruge structuri de zidărie și poate afecta vestigiile îngropate, iar utilajele folosite pentru stingerea incendiilor pot provoca daune suplimentare. „Există multe posibilități ca vestigiile să fie deteriorate de foc și de modul în care gestionăm incendiul”, adaugă Hollesen.
În regiunile arctice, problema este și mai acută. Permafrostul, care a acționat ca un congelator natural timp de milenii, se topește rapid. „Este ca și cum ai scoate carne din congelator – bacteriile încep să o mănânce și trebuie să o consumi rapid înainte să se degradeze”, explică cercetătorul. În Groenlanda, unde Hollesen a lucrat mult, artefacte extrem de bine conservate ies la suprafață din permafrost, dar se degradează într-un ritm alarmant.
Această situație pune o presiune imensă pe arheologi, care trebuie să documenteze și să protejeze siturile într-un timp foarte scurt. „Posibilitatea de a găsi situri bine conservate, de a descoperi lucruri fantastice, scade treptat cu fiecare secetă, cu fiecare vară uscată”, spune Hollesen. În Norvegia, de exemplu, echipe de cercetători patrulează munții în timpul verii pentru a găsi obiecte care ies din peticele de zăpadă topită. În alte părți, însă, descoperirile sunt lăsate la voia întâmplării.
Hollesen subliniază că arheologia nu mai este doar o știință a trecutului, ci și o cursă contra cronometru cu schimbările climatice. Fiecare descoperire este o fereastră către istorie, dar și un semnal de alarmă că aceste comori sunt pe cale de dispariție. „Este o provocare dificilă, pentru că trebuie să găsim și să protejăm situri în condiții din ce în ce mai instabile”, concluzionează el.
De ce este important:
Această problemă nu este doar una academică, ci are implicații profunde pentru înțelegerea istoriei umane. Fiecare sit arheologic pierdut este o pagină din cartea trecutului nostru care se șterge pentru totdeauna. Schimbările climatice nu doar că dezvăluie comori ascunse, dar și distrug în același timp alte comori care nu au fost încă descoperite. Este o cursă contra cronometru în care arheologii trebuie să găsească soluții inovative pentru a salva patrimoniul mondial. În plus, aceste descoperiri ne oferă informații valoroase despre cum au trăit și s-au adaptat comunitățile din trecut la schimbările de mediu, informații care pot fi vitale pentru a ne pregăti pentru viitor. Prin urmare, protejarea acestor situri nu este doar o datorie morală față de trecut, ci și o investiție în înțelegerea și adaptarea noastră la un viitor incert.
