Raportul, publicat miercuri și aflat la a patra ediție, oferă părinților, profesorilor și factorilor de decizie o imagine clară asupra a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în școlile americane. „A fost o recesiune a învățării care a durat un deceniu”, explică Sean Reardon, profesor la Stanford și unul dintre autorii studiului. „Dacă te uiți doar la ultimii 10-12 ani, nici nu ai observa efectul pandemiei – a fost doar un declin constant, indiferent de COVID.”
Pentru a înțelege mai bine, trebuie să ne întoarcem la perioada de glorie: între 1990 și 2013, performanțele la matematică ale elevilor de clasa a IV-a și a VIII-a au crescut constant. Atât de mult, încât un elev obișnuit din 2013 putea face aceleași calcule ca un elev din clasa a VI-a în 1990. „Acesta a fost poate unul dintre cele mai mari succese ale politicilor sociale din ultima jumătate de secol, de care puțini știu”, spune Thomas Kane, coautor al raportului de la Harvard. „Decalajele rasiale se reduceau. Trebuie doar să ne întoarcem pe acel drum.”
Dar ce s-a întâmplat în 2013? Cercetătorii propun două explicații principale. Prima: dispariția treptată a responsabilității bazate pe teste. Legea federală „No Child Left Behind” (Niciun copil lăsat în urmă), implementată în 2003, amenința școlile cu sancțiuni dure – inclusiv închiderea – dacă scorurile nu creșteau. Standardele erau considerate nerealiste, iar în 2013 administrația Obama a început să acorde derogări. Până la sfârșitul anului școlar 2012-2013, 38 de state fuseseră eliberate de consecințe. „Școlile au înțeles că nimeni nu mai verifică performanțele elevilor”, spune Kane. Deși nu există o legătură directă dovedită, declinul a coincis exact cu această relaxare.
A doua explicație: utilizarea rețelelor sociale. Tot în 2013, adolescenții au început să petreacă tot mai mult timp online. Un studiu Pew Research arată că, în 2014-2015, un sfert dintre tineri spuneau că folosesc internetul „aproape constant”. Până în 2022, proporția a ajuns la jumătate. Datele internaționale arată că elevii cu performanțe mai slabe sunt cei mai mari consumatori de social media – cei care petrec peste 7 ore pe zi au scoruri mai mici decât cei care stau 1-3 ore. Iar acest decalaj a început să crească înainte de pandemie, nu doar în SUA, ci și în multe alte țări.
Cu toate acestea, raportul aduce și vești bune. Între 2022 și 2025, majoritatea statelor analizate au înregistrat progrese semnificative la matematică. Washington D.C. este liderul incontestabil, iar doar cinci state – Georgia, Idaho, Wyoming, Nebraska și Iowa – nu au reușit să își îmbunătățească scorurile. La citire, situația este mai dificilă: doar Louisiana, Maryland și alte câteva state au făcut progrese reale, în timp ce majoritatea au stagnat sau chiar au scăzut (Florida, Arizona, Nebraska).
Un fenomen interesant descoperit de cercetători este „recuperarea în formă de U”. Școlile din zonele cu cea mai mare sărăcie și cele din zonele cu cea mai mică sărăcie au avut câștiguri similare la matematică și pierderi mici la citire. În schimb, școlile din mijlocul spectrului economic s-au îmbunătățit cel mai puțin. Explicația? Cele mai sărace districte au primit cei mai mulți bani federali de ajutor COVID, pe care i-au investit în meditații și școală de vară. Cele mai bogate districte, deși au primit puțin ajutor, aveau deja resurse.
Louisiana este singurul stat care a revenit la nivelurile din 2019 la ambele materii. „Este ușor să fii pesimist”, spune Reardon, „dar când te uiți la perioada 1990-2013, am făcut progrese uriașe și am redus decalajele rasiale. Asta înseamnă că putem îmbunătăți școlile și egalitatea de șanse. Doar că nu am mai făcut-o în ultimul deceniu. Dar putem să o facem din nou.”
De ce este important:
Acest raport demonstrează că problemele sistemului educațional nu pot fi puse exclusiv pe seama pandemiei. Declinul a început cu ani în urmă, iar înțelegerea cauzelor – relaxarea standardelor și impactul rețelelor sociale – este esențială pentru a găsi soluții. Vestea bună este că unele state au reușit să inverseze trendul, dovedind că investițiile țintite (cum ar fi fondurile federale pentru cele mai sărace districte) pot face diferența. Pentru părinți, profesori și politicieni, aceste date sunt un semnal de alarmă, dar și o sursă de speranță: dacă am reușit odată, putem reuși din nou.
