Contextul actual este unul exploziv. Cuba se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, iar lipsa de combustibil este doar vârful aisbergului. Sistemul energetic al țării, bazat în mare parte pe centrale termice vechi și dependente de importurile de petrol, s-a prăbușit sub greutatea sancțiunilor americane și a ineficienței interne. Trump, care a revenit la retorica dură din primul său mandat, nu ratează nicio ocazie să lovească în guvernul de la Havana. „Este o națiune eșuată”, a spus el recent, reluând un discurs pe care l-a folosit și în trecut pentru a justifica înăsprirea embargoului.
Dar ce înseamnă, de fapt, „națiune eșuată”? În limbajul diplomației americane, termenul este adesea folosit pentru a descrie state care nu își pot controla teritoriul, nu își pot asigura serviciile de bază sau sunt incapabile să își protejeze cetățenii. În cazul Cubei, realitatea este mai nuanțată. Da, criza energetică este profundă: cozi uriașe la benzinării, oameni care așteaptă ore întregi pentru a alimenta, spitale care funcționează cu generatoare, iar transportul public aproape paralizat. Da, guvernul a fost nevoit să elimine subvențiile la combustibil, ceea ce a dus la creșterea prețurilor și la nemulțumiri sociale. Dar a numi o țară „eșuată” doar pentru că se confruntă cu o criză provocată în mare parte de factori externi – cum ar fi embargoul american, care durează de peste 60 de ani – este cel puțin tendențios.
Administrația Trump a reluat și intensificat măsurile de presiune maximă: sancțiuni financiare, restricții asupra remitențelor, limitarea călătoriilor și o campanie diplomatică agresivă pentru a izola Cuba pe plan internațional. Scopul declarat este de a forța o schimbare de regim, dar efectele sunt resimțite direct de populație. Fără acces la petrol ieftin, fără piese de schimb pentru centralele electrice, fără investiții străine din cauza riscurilor de sancțiuni, Cuba se zbate să mențină luminile aprinse. Penele de curent sunt frecvente, iar în unele zone, oamenii stau fără electricitate câte 10-12 ore pe zi. Industria turismului, una dintre puținele surse de valută, este și ea afectată: hotelurile nu pot funcționa la capacitate maximă, iar zborurile sunt reduse.
Pe de altă parte, guvernul cubanez încearcă să gestioneze criza prin măsuri de austeritate și reforme limitate. Eliminarea prețurilor fixe la benzină este o mișcare dureroasă, dar necesară pentru a reduce contrabanda și a alinia prețurile la costurile reale de import. În același timp, autoritățile au anunțat că vor accelera tranziția către energii regenerabile, dar acest lucru necesită timp și investiții masive, pe care Cuba nu le are acum. Singura soluție pe termen scurt rămâne importul de petrol din Venezuela, Rusia sau Mexic, dar aceste livrări sunt neregulate și insuficiente.
Reacțiile internaționale sunt împărțite. În timp ce SUA și aliații săi europeni critică regimul cubanez pentru lipsa de reforme și reprimarea disidenței, țări precum China și Rusia oferă sprijin simbolic, dar limitat. Organizația Națiunilor Unite a votat în repetate rânduri împotriva embargoului american, dar fără efecte practice. Trump, care se pregătește pentru alegerile din 2024, folosește Cuba drept țap ispășitor pentru a mobiliza electoratul conservator din Florida. „Nu vom permite ca un regim comunist să supraviețuiască la 90 de mile de coastele noastre”, a declarat el, ignorând faptul că embargoul nu a reușit să răstoarne guvernul de la Havana în șase decenii.
Pentru cubanezii de rând, această retorică este o insultă la adresa suferinței lor zilnice. „Nu suntem o națiune eșuată, suntem un popor care luptă”, mi-a spus un prieten din Havana, care a preferat să rămână anonim. „Dar când nu ai benzină să mergi la muncă, când nu ai curent să gătești, când nu ai medicamente pentru bunica ta, cuvintele lui Trump nu fac decât să adâncească disperarea.” Și are dreptate: criza umanitară este reală, iar presiunile externe nu fac decât să o agraveze.
În concluzie, declarația lui Trump despre Cuba ca „națiune eșuată” este mai mult o armă politică decât o analiză obiectivă. Da, Cuba trece printr-o perioadă extrem de dificilă, dar cauzele sunt complexe: sancțiuni, ineficiență economică, dependență de importuri, dar și o reziliență remarcabilă a populației. În loc să arunce cu pietre, comunitatea internațională ar trebui să caute soluții care să ușureze suferința oamenilor, nu să o adâncească. Până atunci, cubanezii continuă să aștepte la coadă la benzinării, să trăiască cu pene de curent și să spere că, într-o zi, vor fi tratați ca oameni, nu ca pionii unui joc geopolitic.
De ce este important:
Această situație nu este doar o criză locală, ci un test pentru politica externă americană și pentru solidaritatea internațională. Modul în care SUA tratează Cuba acum va stabili un precedent pentru alte țări aflate sub sancțiuni. În plus, criza energetică cubaneză are efecte regionale: migrație, instabilitate, oportunități pentru actori precum China sau Rusia. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru oricine urmărește geopolitica Americii Latine și impactul sancțiunilor asupra populațiilor civile.
