„Sunt alarmat de creșterea numărului de execuții și de condamnări la moarte în Iran de luna martie încoace, și de faptul că pedeapsa capitală continuă să fie utilizată pentru a semăna teama și a înăbuși orice opoziție”, a declarat Turk. El a îndemnat autoritățile iraniene să „oprească de urgență toate execuțiile și să avanseze spre abolirea pedepsei cu moartea”.
Oficiul ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a raportat că peste 100 de alte persoane riscă să fie executate pentru acuzații similare de securitate națională, în timp ce execuțiile pentru infracțiuni legate de droguri continuă într-un „ritm alarmant”. Turk a evidențiat eșecurile sistemice ale justiției iraniene, subliniind că „lipsa persistentă a garanțiilor unui proces echitabil și a dreptului la un proces corect este profund îngrijorătoare”.
Conform informațiilor primite de biroul pentru drepturile omului, mărturiile care duc la condamnări capitale ar fi fost obținute prin tortură și alte tratamente inumane. ONU a mai semnalat rapiditatea și secretul procedurilor judiciare, menționând că mai multe execuții au fost efectuate la doar câteva săptămâni după arestare, iar 12 inculpați au fost condamnați la moarte în urma unei singure ședințe de judecată de trei ore, cu ușile închise.
Organizația Amnesty International a raportat în iulie că acest val de execuții face parte dintr-o campanie mai amplă a statului, după o mare revoltă populară din ianuarie. Amnesty a avertizat că autoritățile iraniene recurg la execuții pentru a „pedepsi și suprima disidența și a proiecta o imagine de forță și control absolut”, documentând zeci de execuții arbitrare pronunțate de Tribunalele Revoluționare, fără garanțiile de bază ale unui proces corect.
Protestele naționale au izbucnit la sfârșitul lunii decembrie și în ianuarie, după o prăbușire a monedei naționale, rialul iranian, care a dus la hiperinflație și la creșteri severe ale prețurilor alimentelor. Acestea au evoluat rapid de la greve economice la proteste antiguvernamentale ample, care cereau reforme politice. Regimul de la Teheran a răspuns cu o represiune brutală, iar execuțiile par să fie o continuare a acestei strategii.
Pe lângă aspectele legate de protestele din ianuarie, experții ONU au cerut în mod repetat Iranului să pună capăt detențiilor arbitrare și să reformeze codul penal. Oficialii iranieni au respins criticile ONU, susținând că pedeapsa capitală este o măsură legală aplicată strict în conformitate cu cadrul juridic național și cu legea religioasă.
Analiză: De ce creșterea execuțiilor este un semnal periculos
Valul de execuții din Iran nu este doar o statistică macabră, ci un indicator al unei strategii sistematice de control. Regimul de la Teheran se confruntă cu o criză de legitimitate fără precedent, iar represiunea prin pedeapsa capitală este o încercare disperată de a-și menține autoritatea. Faptul că 27 dintre cei 56 de executați sunt legați de protestele din ianuarie arată că autoritățile nu tolerează niciun fel de opoziție, oricât de pașnică ar fi aceasta.
Mai mult, rapiditatea și lipsa de transparență a proceselor sugerează că justiția iraniană este complet subordonată intereselor politice. Condamnările la moarte pronunțate în ședințe de trei ore, cu ușile închise, și mărturiile obținute sub tortură încalcă flagrant standardele internaționale ale drepturilor omului. Comunitatea internațională trebuie să reacționeze ferm, nu doar prin declarații, ci prin măsuri concrete care să pună presiune asupra regimului.
De ce este important:
Această escaladare a execuțiilor în Iran este importantă deoarece relevă o încălcare gravă și sistematică a drepturilor omului, într-un moment în care atenția globală este fragmentată de alte crize. Fiecare viață pierdută în urma unor procese inechitabile reprezintă o pată pe conștiința umanității. Mai mult, Iranul folosește pedeapsa capitală ca instrument de represiune politică, ceea ce subminează orice speranță de reformă democratică. Comunitatea internațională trebuie să monitorizeze îndeaproape situația și să sprijine eforturile societății civile iraniene, care luptă pentru justiție și libertate. Ignorarea acestor abuzuri ar însemna complicitate la suprimarea brutală a disidenței.
