Fragmentul, care cântărește aproximativ 4 tone metrice (4.000 kg), făcea parte din treapta superioară a unei rachete SpaceX Falcon 9, un model reutilizabil folosit în mai multe misiuni spațiale. Racheta a fost lansată în ianuarie anul trecut din Florida, Statele Unite, având la bord două landere lunare. Treapta inferioară s-a întors pe Pământ, dar cea superioară a rămas în spațiu pentru a împinge landerele mai departe. De obicei, după ce își îndeplinește misiunea, treapta superioară reintră în atmosfera Pământului și arde sau cade în ocean. Însă, de această dată, din cauza necesității unei forțe mai mari pentru misiunea lunară, treapta a rămas în spațiu, plutind haotic printre miile de alte deșeuri spațiale pe care sateliții activi trebuie să le evite.
Conform Muzeului de Istorie Naturală din Regatul Unit, omenirea a lansat mii de obiecte în spațiu începând cu anii 1950. „Când aceste nave, rachete și sateliți încetează să funcționeze sau se sparg, rămân pe orbită în loc să cadă imediat înapoi”, se arată într-un comunicat al muzeului. Abia la începutul acestui an, astronomii au stabilit că secțiunea de rachetă, care își epuizase combustibilul rămas și nu mai putea fi controlată, se afla pe o traiectorie orbitală care avea să se termine pe Lună.
În mod normal, pentru astfel de „misiuni de mare energie”, SpaceX efectuează o manevră pentru a se asigura că treapta a doua „este în siguranță, conform regulilor și reglementărilor corespunzătoare”, a declarat Julianna Scheiman, director al misiunilor științifice NASA la SpaceX, într-o conferință de presă de luni. „Am făcut asta”, a continuat ea, dar „ceea ce s-a întâmplat este, în esență, un amestec de activitate solară și forțe gravitaționale care au pus-o pe o traiectorie spre Lună”.
Se estimează că fragmentul a lovit Luna în jurul orei 02:35 ET (06:35 GMT) miercuri, impactul având loc la o viteză de 5.400 mph (8.690 km/h). Se crede că a atins craterul Einstein, situat pe marginea vestică a Lunii, o zonă adesea dificil de observat de pe Pământ. Impactul ar fi trebuit să ridice un nor de praf lunar, probabil iluminat de lumina soarelui, dar greu de văzut cu ochiul liber.
„Nu există niciun pericol pentru Pământ”, a declarat marți Jimi Russell, purtătorul de cuvânt al NASA, într-un comunicat. „NASA va continua să urmărească treapta rachetei în scopuri de instruire, iar mai târziu va observa locul impactului în scopuri științifice.”
Acest accident ridică semne de întrebare cu privire la deșeurile create de om în spațiu. Fragmentul de rachetă este doar una dintre multele piese de „gunoi spațial” care orbitează deja Pământul. Agenția Spațială Europeană a raportat la sfârșitul lunii iulie că există peste 46.000 de bucăți de resturi spațiale, cu o greutate totală de 17.000 de tone, aflate în prezent pe orbită.
„Impacturile asupra mediului care ne preocupă cel mai mult includ clima și gaura de ozon”, a declarat Eloise Marais, chimist atmosferic la University College London, pentru Al Jazeera anul trecut. „Epui-zarea stratului protector de ozon rezultă din substanțele chimice eliberate de rachete în timpul lansării, care pot suferi reacții ce diminuează ozonul”, a explicat Marais, adăugând că poluanții atmosferici, precum particulele de funingine, care pot absorbi lumina solară și încălzi atmosfera, sunt eliberați în timpul lansărilor de rachete.
NASA și SpaceX discută modalități de a preveni viitoare impacturi lunare, a spus Scheiman. Agenția spațială americană plănuiește să construiască o bază lunară și să trimită misiuni regulate de astronauți pe suprafața Lunii începând cu a doua jumătate a acestui deceniu, în cadrul programului său multibilionar Artemis. Nu și-ar dori ca bucăți de gunoi spațial să lovească aceste active.
Cât de frecvente sunt astfel de impacturi? Nu foarte. Luna suportă în mod obișnuit impacturi din partea resturilor spațiale, inclusiv meteoroizi. Coliziunile cu obiecte artificiale sunt mai rare. Un fragment de rachetă chinezească s-a prăbușit pe Lună în martie 2022, după finalizarea unei misiuni de testare lunară. În 2009, NASA a prăbușit intenționat un fragment de rachetă pe Lună pentru a studia norul de material lunar ridicat de impact. În anii 1970, NASA a prăbușit, de asemenea, în mod intenționat trepte ale rachetei sale Saturn V pe Lună pentru a studia efectele seismice ale impactului. Mai multe nave spațiale care au încercat să aterizeze ușor pe Lună în ultimii ani s-au prăbușit în schimb.
Ca mulți oameni de știință, Scheiman a spus: „Și eu sunt foarte entuziasmată să văd observațiile.” „Acest lucru poate prezenta un interes științific – probabil minor – și s-ar putea să învățăm ceva din el”, a declarat Bill Gray, creatorul unui software de astronomie utilizat pe scară largă, care a publicat un raport despre impactul treptei în aprilie. „Nu prezintă niciun pericol pentru nimeni, deși scoate în evidență o anumită nepăsare cu privire la modul în care sunt eliminate resturile hardware spațiale [gunoiul].”
NASA speră să stabilească în curând o prezență umană susținută pe Lună, ceea ce face critică înțelegerea mai bună a deșeurilor spațiale pe orbita lunară.
De ce este important:
Acest eveniment subliniază o problemă tot mai presantă: acumularea de deșeuri spațiale nu mai este doar o amenințare pentru sateliții activi de pe orbita Pământului, ci începe să afecteze și explorarea lunară. Pe măsură ce programe precum Artemis vizează o prezență umană permanentă pe Lună, fiecare bucată de rest necontrolată devine un risc potențial pentru misiuni și infrastructură. În plus, impactul ridică întrebări etice și de reglementare: cine este responsabil pentru curățenia spațiului cosmic? Cum putem preveni ca ambițiile noastre spațiale să nu transforme Luna într-o groapă de gunoi? Acest caz arată că, fără reguli mai stricte și tehnologii de eliminare sigură a resturilor, viitorul explorării spațiale ar putea fi umbrit de propriul nostru haos.
