Charles Graeber, autorul bestsellerului New York Times „The Good Nurse” (ecranizat de Netflix în 2022), a fost unul dintre cei trei reclamanți principali. „Am fost mândru să fac parte dintr-un grup care a demonstrat că o mână de autori, alături de editori, pot face față unui gigant precum Anthropic și pot obține o sumă semnificativă”, a declarat el pentru NPR. Totuși, Graeber ezită să numească rezultatul o victorie totală. „Am călătorit mult, am discutat ore întregi despre ce să facem și am refuzat multe proiecte. Sunt mai sărac după această înțelegere, ironic”, a adăugat el.
Procesul a început acum doi ani, când un grup de autori a acuzat Anthropic că a folosit conținutul a milioane de cărți digitalizate protejate de drepturi de autor pentru a antrena modelele lingvistice mari din spatele chatbotului Claude, fără consimțământul sau compensarea autorilor. Judecătorul a decis anul trecut că Anthropic a încălcat legea, dar înțelegerea nu stabilește că antrenarea AI pe cărți este ilegală – doar că trebuie plătită. Fiecare autor eligibil va primi aproximativ 3.100 de dolari per carte folosită. Graeber, de exemplu, va încasa 6.200 de dolari pentru cele două cărți ale sale.
Suma totală pare uriașă, dar trebuie împărțită între mii de autori și editori, iar peste 100 de milioane de dolari au mers către avocații reclamanților. Mai mult, termenii înguști ai înțelegerii nu interzic practica – doar o taxează. Anthropic a declarat, prin purtătorul de cuvânt Aparna Sridhar: „Antrenarea AI pe cărți este utilizare cinstită conform legii drepturilor de autor. Peste 91% dintre autori și editori acoperiți de înțelegere și-au revendicat partea, iar noi așteptăm cu nerăbdare să închidem acest caz.” Compania a refuzat să comenteze implicațiile deciziei.
Această poziție se bazează pe doctrina „fair use” (utilizare cinstită), care permite folosirea operelor protejate fără acordul titularului în anumite situații, cum ar fi educația sau cercetarea. În cazul AI, companiile susțin că antrenarea modelelor pe texte existente este o formă de „învățare” similară cu cea umană. Însă autorii contestă vehement această interpretare. Andrea Bartz, un alt reclamant principal, a spus: „Algoritmul este folosit pentru a ne scoate de la muncă. Se creează texte generate de mașină care concurează direct cu operele noastre pe piață.”
Un precedent similar a avut loc anul trecut, când un judecător federal a decis în favoarea Meta într-un proces intentat de autorii Richard Kadrey și Sarah Silverman. Aceștia susțineau că Meta a folosit copii piratate ale cărților lor pentru a antrena modele AI. Meta a invocat fair use și a câștigat, deoarece reclamanții nu au dovedit că utilizarea a afectat piața operelor originale. Această decizie arată cât de fragilă este protecția autorilor în fața gigantelor tehnologice.
Dincolo de granițe, amenințarea devine și mai mare. Avocata specializată în proprietate intelectuală Dale Nelson, care nu a fost implicată în caz, dar îl urmărește atent, atrage atenția asupra companiilor străine, în special a chatboturilor chinezești precum DeepSeek. „Guvernul chinez controlează în mare măsură piața AI, iar legile lor privind drepturile de autor sunt diferite. Chiar dacă SUA adoptă reglementări mai stricte, nu există nicio garanție că alții le vor respecta”, a explicat Nelson.
Pentru autori, această înțelegere este un pas mic, dar important. Pe de o parte, recunoaște că munca lor are valoare și că nu poate fi folosită gratuit. Pe de altă parte, suma per carte este infimă în comparație cu profiturile uriașe ale companiilor AI. Un scriitor care a petrecut ani de zile documentându-se și scriind primește cât un angajat pe o lună într-o corporație. Mai mult, procesul nu stabilește un precedent clar – fiecare caz va fi judecat separat, iar companiile AI pot continua să folosească opere protejate atâta timp cât plătesc.
În acest context, întrebarea fundamentală rămâne: cum poate fi protejată creativitatea umană într-o eră în care mașinile învață din tot ce am scris? Unii autori cer legi mai dure, alții propun un sistem de licențiere obligatorie, iar alții se gândesc să renunțe la scris. „Nu știu dacă voi mai scrie o carte”, a mărturisit Graeber. „Poate voi face altceva. Dar nu pot concura cu o mașină care citește milioane de cărți într-o secundă.”
De ce este important:
Această înțelegere marchează un moment crucial în relația dintre inteligența artificială și drepturile de autor. Deși suma de 1,5 miliarde de dolari este impresionantă, ea nu rezolvă problema de fond: folosirea operelor protejate fără consimțământ pentru antrenarea AI. Decizia judecătorească nu interzice practica, ci doar o taxează, ceea ce înseamnă că marile companii pot continua să „învețe” din cărți, plătind o taxă modică. Pentru autori, aceasta este o victorie amară – primesc o compensație, dar își pierd controlul asupra propriilor creații. În plus, cazul deschide calea pentru alte procese, dar și pentru o dezbatere mai amplă despre cum ar trebui să arate viitorul creației intelectuale într-o lume dominată de algoritmi. Fără o reglementare clară, riscul ca inteligența artificială să înlocuiască scriitorii umani devine tot mai real.
