Conform comunicatului oficial publicat pe platforma X, atacul a început în timpii mici ale zorilor cu o serie de explozii destinate, conform autorităților, să semene teroarea printre populația civilă. "Armata a răspuns cu curaj și a infligat o înfrângere grea agresorilor", susține ministerul. Totuși, pe teren, realitatea pare mai nuanțată și, mai ales, mai haotică. Mărturii contactați de AFP au descris ore întregi de răscoală, cu tunete și explozii auzite în diferite cartiere, forțând locuitorii să se ascundă în case. Un portavoz al forțelor pro-Laftagareen a susținut că aceștia ar fi capturat părți din oraș și că luptele continuau, informație contrădită ulterior de rezidenți care confirmau o liniște relativă după șase ore de bătălii intense. Aceasta discrepanță între narativele oficiale și cele ale opoziției sau ale testimonilor directi este trăsătură constantă a războiului informațional din Somalia.
Contextul politic: O luptă pentru control și legitimitate
Pentru a înțelege gravitatea evenimentelor de la Baidoa, trebuie să ne uităm dincolo de linia frontului militar. Somalia este o națiune profund fragmentată, unde autoritatea președintelui Hassan Sheikh Mohamud este contestată nu doar de grupurile islamiste radicale precum Al-Shabab, ci și de o parte semnificativă a statelor federale membre. South West State, al cărui centru administrativ este Baidoa, a devenit un teatru crucial al acestui război rece politic transformat, periodic, în război cald.
Laftagareen, fostul guvernator evins, a fost una din vocile principale opuse planului președintelui Mohamud de a trece de la sistemul electoral indirect, bazat pe consilii de bătrâni ai clanurilor (modelul "4.5"), la alegeri universale directe, un personaj uninominal, un vot ("one person, one vote"). Deși reformă democrată pe hârtie, adversarii o văd ca pe o manevră a președintelui pentru a centraliza puterea și a marginaliza elitele clanice tradiționale care încă țin firele puterii locale. În mai, o încercare a forțelor loiale lui Laftagareen de a reia controlul statului a eșuat, iar în august, lupte violente au izbucnit între milicienii săi și forțele federale tocmai pentru posesia Baidoa. Atacul de joi pare să fie o reluare a acelui conflict latenț, o sondare a capacității de răspuns a armatei naționale într-un moment în care Mogadiscio este concentrată pe ofensiva anti-Al-Shabab.
Acuzația Ministerului Apărării conform căreia grupurile armate ar fi acționat "alături de teroriștii Al-Shabab" este o etichetă strategică. În politica somaliană, legarea unui adversar intern de Al-Shabab este echivalentul unui mandat de arestare moral și juridic, justificând folosirea forței letale și mobilizarea sprijinului internațional. Totuși, analiștii independenți avertizează că, deși există cazuri documentate de colaborare tactică între milicii clanice și Al-Shabab împotriva armatei federale, eticheta este adesea folosită ca un instrument politic pentru a delegitima orice opoziție armată la puterea centrală. Realitatea pe teren este adesea una a alianțelor fluide, dictate de interesele de clan, de resurse (controlul taxelor la baraje, porturi, aeroporturi) și de supraviețuire, mai degrabă decât de o ideologie jihadistă comună.
Dilema securitară: Între ofensiva anti-Al-Shabab și stabilitatea internă
Președintele Mohamud a făcut din distrugerea Al-Shabab obiectivul suprem al mandatului său, lansând o ofensivă națională susținută de trupă locale ("Ma'awisley") și de frappe aeriene americane și turce. Această campanie a avut succesuri tactice, recuperând teritoriile din zonele rurale ale statelor Hirshabelle și Galmudug. Dar ea a avut și un cost ascuns: a tensionat relațiile cu statele federale reticente, care se simț marginate de centralizare, și a lăsat zonele urbane vulnerabile la infiltrare sau la răscoale interne.
Baidoa este un nod strategic vital. Este nu doar capitala South West State, ci și un hub logistic major pentru misiunea Uniunii Africane în Somalia (ATMIS) și pentru forțele americane. Controlul orașului înseamnă controlul coridorului spre vest și sud, esențial pentru liniele de aprovizionare. Faptul că un fost guvernator, cu o bază de sprijin clanică solidă, poate lansa un asalt de ore întregi împotriva armatei naționale în mijlocul orașului, arată că monopolul violenței legitimă al statului rămâne o ficțiune juridică, nu o realitate operațională.
De asemenea, evenimentul ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea armatei naționale somaliene (SNA) de a asigura securitatea internă în timp ce este angajată pe fronturi multiple. Deși Ministerul Apărării laudă "curajul" trupei, investigația numărului de victime și a pierderilor a fost amânată, lucru care sugerează fie o bătălie mai costisitoare decât se admită, fie o haotică în lanțul de comandă. Fragmentarea armatei pe linii de clan – un fantomă care i-a urmat SNA de la înființare – rămâne cea mai mare vulnerabilitate. Când un subunitate sau un comandant decide că loialitatea față de clan sau față de un lider politic local prevalează asupra jurământului față de stat, frontul se prăbușește.
Impactul umanitar și perspectivă
Pentru populația civilă din Baidoa, deja traumatizată de ani de război, secetă și deplasări forțate, joi a fost o zi de frică pură. Spitalurile locale, adesea supraîncărcate și subfinanțate, trebuie să gestioneze afluxul de răniți. Organizațiile umanitare, care lucrează în condiții extreme de securitate, se confruntă cu accesul limitat. Fiecare astfel de eruptie de violență urbană risipește eforturile de reconstrucție și consolidează percepția că statul nu poate proteja cetățenii săi, împingând aceștia în brațele structurilor de putere alternative, fie ele clanice, islamiste sau criminale.
Pe termen scurt, Mogadiscio va încerca să stabilească un control sigur pe Baidoa, posibil prin redeployarea de unități de elită (Gorgor, Haramcad) din zonele de front contra Al-Shabab, ceea ce ar putea slăbi ofensiva anti-teroristă. Pe termen mediu, criza demonstrează imposibilitatea rezolvării problemelor securitare ale Somaliei fără un consens politic național referitor la modelul federalismului, la resursele partajate și la calendarul electoral. Fără un pact inclusiv care să integreze elitele politice disidente – chiar și pe cele controversate precum Laftagareen – în cadrul instituțional, Somalia va rămâne prinsă într-un ciclu vicios: ofensivă militară urmată de răscoală internă, urmată de stagnare.
Comunitatea internațională, în special partenerii care finanțează armata și ATMIS, se confruntă cu o dilemă dură: să continue să sprijine o strategie militară centrată pe Mogadiscio, riscul să alieneze statele federale, sau să impună o mediere politică care ar putea fi percepută ca o recompensare a violenței. Istoria recentă sugerează că prima opțiune este cea preferată, dar ea nu a adus decât o stabilitate fragilă, ușor de spart.
De ce este important:
Atacul de la Baidoa nu este doar un titlu de ziar despre o escaramușă într-o zonă de război perennială. Este un barometru al stării de sănătate a statului somalian. Demonstrează că cea mai mare amenințare pentru unitatea și suveranitatea Somaliei nu vine neapărat din pădurile controlate de Al-Shabab, ci din inabilitatea elitei politice de a se pune de acord asupra regulilor jocului democratic și al împărțirii puteriei. Atât timp cât capitalele statelor federale pot fi transformate în zone de luptă de către actori politici evinși sau marginalizați, perspectiva unui stat funcțional, capabil să își protejeze cetățenii și să atragă investiții, rămâne o iluzie. Pentru România și UE, care susțin eforturile de stabilizare în Cornul Africii prin misiuni de instruire și ajutor umanitar, înțelegerea dinamicii locale – clanice, politice, economice – este esențială pentru a nu arunca bani și eforturi într-un grop fără fund. Stabilitatea Somaliei nu se câștigă doar cu drone-uri și muniție, ci cu compromise politice durabile. Baidoa ne amintește astăzi, din nou, această realitate dură.
