Ibra – așa cum este cunoscută legenda fotbalului suedez – și SUA au primit o lecție de realitate într-o înfrângere cu 3-2 în fața Turciei, joi seară, la Inglewood, California. Totuși, rezultatul nu a diminuat entuziasmul echipei. „Runda următoare este o foaie curată”, a declarat fundașul american Mark McKenzie. „Din nou, vrem să mergem departe în această competiție; vrem să câștigăm totul. Înțelegem că mai este de muncă. Avem o echipă plină de jucători înfometați, gata să facă acest lucru posibil.”
SUA au ocazia să-și recapete avântul și credibilitatea împotriva Bosniei și Herțegovinei în optimile de finală, la Santa Clara, California, miercuri. În iunie anul trecut, însă, SUA se aflau în mijlocul unei serii de patru înfrângeri consecutive, care includea un eșec cu 2-1 în fața Turciei, în fața unei mulțimi predominant turcești de 34.023 de spectatori, la East Hartford, Connecticut.
Deși SUA încă nu pot învinge turcii, nu au avut probleme cu Paraguay și Australia, câștigând primele două meciuri la o Cupă Mondială pentru prima dată din 1930. Mai întâi, Mauricio Pochettino și-a stabilit formula de start. Doar patru jucători au rămas în primul unsprezece față de acum un an: portarul Matt Freese, fundașii Alex Freeman și Chris Richards și mijlocașul Malik Tillman. Pochettino preferă o formație 4-2-3-1 pe teren, dar a folosit în schimb un sistem cu trei fundași, permițându-le lui Freeman și Antonee Robinson să ofere sprijin pe aripi pentru Christian Pulisic și Sergino Dest.
Freeman a primit prima sa convocare ca fundaș dreapta împotriva Turciei anul trecut și de atunci rareori a lipsit din echipă. Robinson, încetinit de o accidentare acum un an, vine după un sezon puternic în Premier League engleză cu Fulham. În apărarea centrală, veteranul Tim Ream, în vârstă de 38 de ani, aduce calm, fiind asociat cu Richards. Tyler Adams și Weston McKennie fac echipă cu Tillman la mijlocul terenului. În atac, este Folarin Balogun, flancat de Dest și Pulisic, sau Ricardo Pepi.
De asemenea, Pochettino a ajustat tactica în funcție de personal. Uitați de construcția din spate sau de jocul răbdător prin mijlocul terenului. Această echipă a SUA își semnalează abordarea agresivă, de pressing total, încă de la început. Planul este să forțeze o aruncare de la margine, provocând adversarii să încerce să scape de pressing. Pochettino a copiat ideea de a trimite mingea peste linia de touch de la una dintre fostele sale echipe, Paris Saint-Germain.
Așadar, este vorba de o urmărire totală, exagerat de agresivă, cu dublări și triplări. Și acest lucru implică riscuri, în principal acela ca jucătorii să fie victime ale „nutmeg”-urilor (mingea trecută printre picioare). De câteva ori împotriva Paraguayului, jucătorii americani au rămas cu gura căscată în timp ce mingea le trecea pe sub picioare, dar asta a contat puțin, deoarece de obicei era un coechipier sau doi care să ajute. Oare echipa lui Pochettino riscă să facă din asta un obicei? S-a întâmplat într-o secvență decisivă împotriva Turciei, când Arda Guler a trecut de Christian Pulisic pentru a contribui la golul victoriei marcat de Kaan Ayhan. S-a încheiat cu a doua înfrângere într-un an în fața Turciei, de data aceasta în fața unei mulțimi pline de celebrități, de 70.492 de spectatori, care se așteptau pe deplin la un nou succes american.
Gazdele vor trebui să fie capabile să schimbe vitezele, să dea dovadă de răbdare și să varieze ritmul jocului. Energia ridicată și pressingul intens nu sunt suficiente pentru a învinge competiția mai puternică. SUA au acum trei victorii, 15 înfrângeri și șapte egaluri împotriva echipelor europene și o singură victorie din 1950. Americanii nu vor putea evita adversarii europeni pentru mult timp, începând cu Bosnia miercuri.
Ei pot căuta inspirație la echipa din 2002, care a început, de asemenea, puternic turneul din Qatar și a ajuns până în sferturile de finală. În faza grupelor de atunci, SUA au surprins Portugalia (3-2), au remizat cu Coreea de Sud (1-1), apoi au pierdut cu Polonia (3-1). În optimi, au învins vecinii mexicani (2-0), înainte de a pierde cu Germania (1-0), un potențial egalizator al lui Gregg Berhalter fiind respins de pe linia porții, într-un presupus henț al lui Torsten Frings.
Câștigarea întregului turneu poate fi o exagerare, iar raționamentul fostului portar al SUA, Everton și Manchester United, Tim Howard, ar trebui probabil luat în considerare. „SUA nu pot, fără echivoc, să câștige Cupa Mondială”, a spus Howard la podcastul Unfiltered Soccer. „SUA vor trebui să joace cel mai mare meci pe care l-au jucat vreodată, patru meciuri la rând: optimi, sferturi, semifinale, finală. Este literalmente imposibil ca SUA să câștige Cupa Mondială. Asta este realitatea.”
Există o creștere vizibilă și evidentă a sprijinului pentru echipă, iar acest lucru a adus un plus de energie în pasul americanilor în timp ce SUA înaintează. Toate strigătele, țipetele și încurajările au fost energizante, dar asta nu încurajează neapărat jocul abil sau conștientizarea tactică.
De ce este important:
Acest meci nu este doar despre o calificare în sferturi, ci despre credibilitatea fotbalului american pe scena mondială. O victorie ar demonstra că SUA pot face față presiunii și pot învinge echipe europene, un pas crucial pentru dezvoltarea sportului în Statele Unite. În plus, succesul ar putea atrage și mai mult sprijin și investiții, consolidând poziția Americii ca viitoare forță în fotbalul internațional.
