Realitatea din teren contrazice însă viziunea administrației americane. Analiștii din domeniul energetic avertizează că înlocuirea capacității de transport maritim prin noi infrastructuri terestre este extrem de puțin probabilă într-un orizont atât de scurt de timp. Chiar dacă Emiratele Arabe Unite au anunțat că o extindere a conductelor către portul Fujairah, în valoare de 3 miliarde de dolari, va deveni operațională anul viitor, alte proiecte majore, inclusiv o extindere semnificativă a conductelor saudite, vor necesita probabil mai mulți ani pentru a fi finalizate, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (AIE).
Rebecca Schulz, analist senior pe piața petrolului la AIE, a explicat pentru NPR că, chiar și după finalizarea acestor proiecte majore, cantitatea de petrol care va trebui să tranziteze în continuare prin Strâmtoarea Ormuz pentru ca exporturile din Golf să revină la nivelurile de dinaintea conflictului ar putea depăși 10 milioane de barili pe zi – aproximativ jumătate din nivelurile de dinaintea războiului. Această cifră ilustrează amploarea provocării logistice și infrastructurale cu care se confruntă regiunea.
Contextul este unul de criză profundă. AIE subliniază că prăbușirea bruscă a transportului maritim de când Statele Unite și Israel au atacat Iranul în luna februarie reprezintă cea mai mare perturbare a aprovizionării cu energie din istoria recentă. David Goldwyn, fost trimis special al Departamentului de Stat american, este de părere că restricțiile asupra exporturilor din zona Strâmtorii Ormuz vor deveni o caracteristică aproape permanentă în următorii ani. „Dinamica conflictului, și anume faptul că Iranul vrea să fie plătit pentru exporturi, nu se va schimba. Incapacitatea SUA de a obține un rezultat militar care să forțeze libertatea de navigație în strâmtoare pare, de asemenea, foarte puțin probabilă”, a declarat Goldwyn.
Robert McNally, care a servit ca director senior pentru energie internațională în Consiliul de Securitate Națională al președintelui George W. Bush, a fost tranșant în evaluarea sa: „Irelevant este mult prea puternic și exagerat”. McNally subliniază că Strâmtoarea Ormuz rămâne cel mai relevant punct de strangulare de pe planetă în ceea ce privește fluxurile energetice. „Chiar dacă producătorii regionali reușesc să construiască conducte și opțiuni pentru a direcționa fluxurile în jurul Ormuzului, beneficiul – și va exista un beneficiu – nu va face Ormuzul irelevant”, a adăugat el, amintind că Iranul a demonstrat în repetate rânduri că este capabil să atace rute redirecționate și locațiile terminalelor extinse.
Marea majoritate a infrastructurii de petrol și gaze naturale lichefiate (GNL) din și în jurul Golfului a fost proiectată pentru a utiliza Strâmtoarea Ormuz pentru export. Această dependență structurală face ca orice plan de ocolire să fie extrem de complex și costisitor. Mai mult, vulnerabilitatea rutelor de transport maritim, inclusiv a celor din zona Bab el-Mandeb, unde rebelii houthi aliniați Iranului au lansat atacuri, subliniază necesitatea unor acorduri regionale vitale. Discuțiile dintre SUA și Iran menite să forjeze un acord au eșuat, lăsând regiunea într-o stare de incertitudine profundă.
Schulz a atras atenția asupra faptului că, deși rutele ocolitoare pentru petrol sunt utile pentru asigurarea aprovizionării în perioade de instabilitate, ele nu pot substitui nevoia unui acord regional durabil pe termen lung pentru soluționarea conflictului. „Cu atât mai mult cu cât rutele ocolitoare rămân vulnerabile la atacuri, așa cum am văzut cu recentele probleme din Marea Roșie”, a explicat ea.
Goldwyn, care conduce Goldwyn Global Strategies, estimează că noile conducte care urmează să devină operaționale în următorii ani vor totaliza doar aproximativ 10 sau 12 milioane de barili pe zi – semnificativ sub cele 20 de milioane de barili pe zi care tranzitau strâmtoarea înainte de începerea războiului cu Iranul la sfârșitul lunii februarie. Bab el-Mandeb, o cale navigabilă îngustă între Peninsula Arabică și Cornul Africii, care reprezintă intrarea sudică în Marea Roșie, este una dintre puținele rute alternative rămase pentru exporturile din Golf, dar și aceasta este supusă unor riscuri constante de securitate.
În timp ce administrația americană pare să parieze pe o soluție infrastructurală rapidă, realitatea din teren sugerează că dependența globală de Strâmtoarea Ormuz va rămâne o constantă în următorii ani. Prețurile la energie vor continua, cel mai probabil, să reflecte această incertitudine geopolitică, iar consumatorii vor resimți aceste efecte. Declarațiile optimiste ale oficialilor americani par să ignore complexitatea logistică, costurile uriașe și vulnerabilitățile de securitate inerente oricărui proiect de infrastructură alternativă într-o regiune atât de volatilă precum Orientul Mijlociu.
De ce este important:
Această dezbatere privind viitorul Strâmtorii Ormuz are implicații profunde pentru securitatea energetică globală și pentru prețurile la petrol și gaze naturale. Strâmtoarea Ormuz este unul dintre cele mai critice puncte de tranzit energetic din lume, iar orice perturbare majoră a fluxurilor prin această rută poate avea consecințe economice devastatoare la nivel mondial. Înțelegerea corectă a capacităților reale de înlocuire a acestei rute este esențială pentru guverne, companii și consumatori, deoarece influențează deciziile de investiții, politicile energetice și stabilitatea economică globală. Scepticismul experților față de previziunile optimiste ale oficialilor americani subliniază necesitatea unei abordări realiste și prudente în gestionarea crizelor energetice și a tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu.
